Numita si “boala oaselor fragile” sau sindromul Leriche, osteoporoza determina o accentuata pierdere de masa osoasa, de pana la 30-40 %, cu un ritm anula de 1-2 %.
Daca pierderile de masa sunt mai reduse, atunci se vorbeste de osteopenie, cu nimic mai putin grava, tinand cont de evolutia sa inexorabila, in lipsa depistarii precoce si a tratamentului adecvat.
Cele mai amenintate sunt femeile, varsta cea mai probabila fiind aceea la care apar si primele semne ale menopauzei. Mai multe femei mor din cauza fracturilor cauzate de osteoporoza decat de cancer mamar, uterin si de col la un loc, apreciaza specialistii.
Boala este silentioasa si, in lipsa unor controale medicale periodice, este depistata tarziu, dupa instalarea ei definitiva. Unele simptome avertizeaza insa bolnava, daca aceasta are cunostintele necesare pentru a le recepta si intelege. Astfel, deformarea coloanei (si implicit, scaderea in inaltime) si a oaselor, in general, alungirea mainilor, insotite de dureri osoase locale (in zona bazinului, ca urmare a tasarii vertebrelor), sunt semne sigure ca trebuie consultat, de urgenta, un medic endocrinolog.
Statistic, s-a demonstrat o incidenta mai mare a bolii la persoanele cu o constitutie fizica mai delicata, care n-au practicat si nu practica sportul sau exercitiile fizice, bolnave de rinichi, “dependente” de viciile civilizatiei: alcool, tutun sau care folosesc steroizi sau medicamente pentru tiroida. Factorul ereditar este si el, deseori, incriminat.
Indiferent de varsta, afectiunile care tintuiesc bolnavul la pat mai bine de o jumatate de an determina, indirect, prin lipsa contractiilor musculare, pierderea accentuata a masei osoase. La persoanele osteoporotice, riscul aparitiei fracturilor se apropie de 40 % (la femei) sau de 15 % (la barbati), iar daca acestea se produc la nivelul soldurilor sau a coloanei vertebrale, gravitatea este crescuta.
Tinand seama de frecventa deosebita a bolii si de gravitatea acesteia in forma ei manifesta, masurile preventive ar trebui luate inca din copilarie, cand practicarea constanta a unor exercitii sportive si alimentatia bogata in calciu si vitamina D ar trebui sa stea in atentia fiecarui parinte. Ulterior, s-ar continua cu miscarea in aer liber, bai de soare sau cure heliomarine, precum si cu un consum cat mai redus de alcool, tutun si cafea. O activitate sexuala normala la varsta maturitatii poate contribui, si ea, la preintampinarea aparitiei bolii.
Indeosebi dupa varsta de 40 de ani, testele de osteodensiometrie ar trebui sa fie obligatorii si gratuite. Prezenta calciului in sange si urina poate fi cuantificata si prin calciodozometrie.
Sunt indicate, de asemenea, dietele bogate in legume cu un continut ridicat de bor (fasole verde si boabe, mazare boabe, morcovi, telina, castraveti, varza), stiut fiind ca acest microelement ajuta sa retina calciul din alimente. Clorofila este usor asimilabila de catre organism si contribuie, de asemenea, la retinerea calciului.
Necesarul de calciu creste odata cu riscul aparitiei bolii si este asigurat, in special, de lapte si produse lactate (circa 1 l/zi). Pentru mentinerea masei osoase in buna functionare, sunt necesare, de asemenea, si fosforul si magneziul, precum si o serie de vitamine (B6, B12, acid folic, K, C si D).
Medicina alopata recomanda o serie de proceduri (ionizari cu calciu colorat 10 %, interferential) si medicamente (calcitonina, bisfosfonati), multumitoare ca efect, tratamentul fiind de lunga durata si individualizat.