In vizor

Ordonanța de urgență a Guvernului, care reglementează legea taximetriei creează confuzie. CLEVER nu pune lacăt pe aplicație

Ordonanța de urgență a Guvernului, care reglementează legea taximetriei creează confuzie în rândul a circa 100.000 de șoferi care practică transportul de persoane în sistem car-sharing. Amenințați cu amenzi ce pot ajunge până la 5.000 de lei și confiscarea certificatelor de înmatriculare, mulți dintre cei care practică acest tip de transport au stat deoparte în ultimele două zile. Chiar dacă documentul oficial este lacunar și nu face referiri concrete la activitatea de car sharing. În plus, în București, polițiștii au fost harnici și au aplicat deja 4 amenzi unor șoferi care practicau transport de persoane. 

O.U.G. Controversată

„(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1)”

Acesta este paragraful din ordonanța adoptată de Guvern, care îi pune pe gânduri pe șoferii care lucrează pentru Uber, Bolt sau Clever. Deși clientul plătește pentru cursă în mod legal, online, la un control al poliției, șoferii nu pot arăta o autorizație de taxi clasică. Și asta îi face pasibili de amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de piraterie. Ministrul Transporturilor promite, însă, că în viitor va exista o reglementare legală pentru acest tip de transport de persoane.

Reprezentanții Clever și cei ai Uber au anunțat că nu își vor înceta activitatea, în urma acestei ordonanțe de urgență. Nu au precizat, însă, câți șoferi și-au luat deocamdată liber. Cel puțin până la clarificarea situației.

„Clever nu își va închide activitatea în urma intrării în vigoare a modificărilor pe legea taximetriei. Colaborăm doar cu șoferi autorizați, fie că ne referim la serviciul de taxi sau CleverGo, și vom continua să funcționăm pe piața din România, fiind alegerea constantă a peste 1,5 milion de pasageri și 30.000 de șoferi.

Avem promisiunea autorităților de a crea un cadru legislativ care să cuprindă serviciile moderne precum CleverGo și suntem convinși că această situație va fi rezolvată cât mai rapid”, scrie în comunicatul de presă transmis de Clever. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *