Sanatate

Nicio soluție pentru bolnavii din lagărul de la Borșa. Ungureanu: Biserica Reformată încasează „fără jenă, pe spinarea acestor bolnavi, ATENȚIE, 7000 de lei pe lună”

Calvarul celor peste 150 de pacienți internați la Spitalul de Boli Psihice Cronice din Borșa-Cluj este departe de a se fi încheiat. Chiar dacă imaginile din lagărul în care aceștia sunt tratați a devenit public, deocamdată, conducerea acestei unități sanitare nu are soluții. Mai mult chiar, Emanuel Ungureanu a efectuat o nouă vizită la castelul ororii, iar detaliile făcute publice nu sunt lipsite de interes: Biserica Reformată încasează de pe spatele acestor bolnavi, țintuiți într-un castel complet distrus, suma de 7.000 de lei pe lună. 

„Mila creștină, dragostea față de aproapele în suferință, RUȘINEA, unde au dispărut?”, întreabă, retoric, Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Din păcate, câtă vreme nu sunt finalizate lucrările la noua clădire, ce poate găzdui doar 84 de pacienți, și până nu este instalată stația de epurare, cei peste 150 de bolnavi rămân captivi în infernul din Borșa, supuși unui permanent pericol.

„În direct din fața Castelului Ororii din Borșa, județul Cluj!

Putem fi în locul lor!

M-am întors din nou în incinta lagărului unde sunt închiși peste 150 de bolnavi cu afecțiuni psihice din județul Cluj.

Am vorbit mai bine de o oră cu doamna manager, Ana Jucan, cea care conduce această instituție de peste 10 ani.

Concluziile sunt următoarele:

Pacienții care sunt găzduiți în Castelul Ororii nu pot fi mutați încă nici măcar provizoriu în clădirea unde este spălătoria așezământului.

Până nu se finalizează noua clădire care poate găzdui maxim 84 de pacienți și până nu se instalează stația de epurare, cei peste 120 de bolnavi rămân în condiții de pericol, tavanul stă să se prăbușească în castel și rămân în aceleași încăperi supraaglomerate, peste 22 de pacienți într-un soi de salon improvizat.

Voi trimite astăzi sesizări la toate instituțiile statului responsabile de dezastrul de la BORȘA.

Nu voi slăbi presiunea.

Aici putem ajunge oricare dintre noi.

Este un infern.

Nu cred că ne-am dezumanizat toți.

Un mare RUȘINE, conducerii Bisericii Reformate care încasează fără jenă, pe spinarea acestor bolnavi, ATENȚIE, 7000 de lei pe lună, pe acest castel complet distrus, vechi de 200 de ani!

Mila creștină, dragostea față de aproapele în suferință, RUȘINEA, unde au dispărut?

Să vă fie rușine!”, a notat Emanuel Ungureanu pe pagina sa de socializare. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *