Rautacisme

Nerușinarea lui Boc: ”Știți întârzierile care au intervenit pe parcursul primăverii datorită dezbaterilor vii cu societatea civilă…”

Prin urmare, societatea civilă care nu l-a lăsat să smulgă statui din soclu și arbori din rădăcină cu excavatorul este de vină pentru neputința non administrației publice locale de a duce măcar un proiect la bun sfârșit fără bube și fără întârzieri.

În nesimțirea lui, Emil Boc, eternizatul în funcția de primar al Cluj-Napoca, a ținut să sublinieze acest fapt în ședința de Consiliu local de ieri.

”Știți întârzierile care au intervenit pe parcursul primăverii datorită dezbaterilor vii cu societatea civilă…” – a ținut el să mintă ceva, deși nimeni nu știm să-l fi întrebat ceva. Dar ăsta nu mai poate respira (ca Ponta pe vremuri) dacă nu scoate câte o minciună pe gură. Se sufocă.

Prin urmare, bietul Emil Boc, vrea întotdeauna să OSĂ facă ceva, dar nu-l lasă societatea civilă. Aceasta l-a făcut să piardă vremea 7 ani și să cheltuiască o basculă de milioane de euro pentru un drum de 1,5 kilometri. Societatea civilă din Cluj-Napoca face în așa fel încât Însuși El să nu poată raporta decât 2 kilometri de centură metropolitană care OSĂ se facă. El, Însuși Dumnealui, Maestrul, ar vrea să facă tot ce a mâncat cu marele polonic aproape 20 de ani: Spital regional, amenajare Cetățuie, clădire Filarmonică, Someș navigabil, refațadizare, metrou, credite pentru tineri, fluidizarea traficului, Aquapark șamd. Dar, din cauza societății civile nu-i ies decât sinecuri pentru pilele, cunoștințele și relațiile lui din partid, numai îmbogățiți de partid sub pulpana-i generoasă, numai Urbansim de Cumetrie, numai vorbe-n vânt, procrastinări și firme de casă care lucrează numai cu ”dorei” la o calitate de WC în fundul curții.

De ce nu-l lăsați pe Emil Boc să facă ceea ce știe mai bine: să dea din gură, să mitralieze cu vorbe fără conținut, să joace miuțe pe Eroilor, să se bată cu perne în față la UBB, să amestece în mămăligă, să dea la zăpadă când îl vede fotograful, să dea cep la butoaie, să facă glumițe, chestii din acestea de PR?

Nu-l mai obligați să se țină de cuvânt, că nu are de ce să se țină.