Frica nu da nastere numai urii si singuratatii. E aduce si la aparitia nelinistilor, a ingrijorarilor, a unei stari de continua preocupare care reprezinta, intr-o mai mare sau mai mica masura, tot o incapacitate de a ne bucura de viata.
Trebuie sa precizam, pentru inceput, ca in anumite momente ale trairii noastre cotidiene e imposibil sa nu ne facem griji. De exemplu, daca un copil are un puseu de febra, e de inteles ca parintii sa fie ingrijorati. Daca afacerile merg prost, e logic ca persoana implicata sa-si faca probleme in privinta viitorului. Dar nelinistea devine anormala atunci cand parintii se dau de ceasul mortii, desi copilul e sanatos, sau cand omul de afaceri se chinuie singur cu ganduri negre despre viitor, cu toate ca afacerile ii sunt infloritoare.
E foarte usor sa devenim prapastiosi cronici si sa ne facem probleme din orice. Fiecare ocazie e buna pentru un astfel de individ: “Daca mi se intampla si mie asta?”, “Daca lucrurile se schimba?”… Unii cred ca reusesc sa depaseasca acest obstacol devenind fatalisti: “De ce sa-mi fac griji?”, incearca ei sa se convinga singuri, “Daca soarta vrea sa ma ruinez, n-o sa pot face mare lucru ca sa evit asta”.
Daca ar fi sa spunem cand incep oamenii sa-si faca probleme in legatura cu viitorul, am situa acest moment in jurul varstei de 5-6 ani, adica in perioada primelor contacte scolare. In general, daca pruncii nu au niste parinti sau invatatori sensibilizati in mod special fata de problemele copiilor, ei vor incepe sa-si faca griji in legatura cu notele pe care le iau, cu intrebarile pe care le pune profesorul, cu felul in care trebuie sa se poarte cu colegii de clasa. In timp ce inainte, cand se jucau nu prea le pasa daca pierd sau castiga, scoala ii invata repede ce inseamna competitia, disciplina si obligatiile. Astfel ei isi pierd simtul prieteniei si al solidaritatii. E cat se poate de sigur ca si examenele accentueaza conditiile pentru instalarea nelinistii.
Ce adult n-a visat candva ca se afla in fata unui profesor cu o figura grava si severa si nu stie sa raspunda la intrebarile de neinteles pe care i le pune acesta? Visul dezvaluie, fara putinta de tagada, un complex de inferioritate care s-a cuibarit in noi. Ne facem probleme din cauza autoritatii care ne judeca, in aceasta atitudine reunindu-se cateva elemente: origoliul, simtul datoriei, nevoia de a fi apreciati pentru inteligenta sau capacitatile noastre, necesitatea de a evita o umiliere etc.
E exagerat sau chiar absurd sa ne facem griji din cauza unui examen. Parintii ar trebui sa canalizeze temerile copilului in asa fel incat ele sa devina un factor pozitiv, un indemn la invatatura. In ciuda celor afirmate de unele mame, nelinistea nu-l ajuta deloc pe elev; ea ii ravaseste gandurile in loc sa-l stimuleze, in loc sa-l ajute sa se concentreze asupra lucrurilor pe care le citeste. Il face astfel sa-si risipeasca energia intelectuala, iar asta are, evident, repercursiuni asupra rezultatului final. Un copil sau un adolescent care se duce linistit la un examen are sanse mai mari decat unul cu inima cat un purice.
Ingrijorarea asta evolueaza la adulti, dar ramane in mod fundamental inutila si nefasta. In unele cazuri, ea se transforma intr-o scuza pentru a spune: “Sunt atat de ingrijorat, incat nu pot sa fac nimic…”. E un bun mod de a se justifica pentru cei ce se confrunta cu un esec.
Nelinistea cronica actiuoneaza ca un automobil al carui motor merge pe loc 24 de ore din 24, fara sa se miste nici inainte, nici inapoi. Iata o comparatie excelenta. Cel ce se obisnuieste sa-si faca griji din orice nu se calmeaza niciodata si isi consuma energia cautand de zor idei care, in mod normal nu ar trebui sa reprezinte deloc motive de neliniste.