Rautacisme

Mutare genială! Peter Dinklage (Tyrion din Game of Thrones) și Leo Messi, cetățeni de onoare al Clujului?

Bombă de imagine pregătită de Emil Boc. După ce Simona Halep a fost numită cetățean de onoare al Clujului, creierele geniale din primărie au găsit alte două personalități care ar putea această onoare. O situație de win-win, lucru dezvăluit de o sursă electrică din peretele unui birou al primăriei. 

„Există o întreagă armată de oameni super inteligenți care se gândesc zi și noapte la noi metode populiste de a crește imaginea orașului în lume, dar și a primarului Emil Boc. Am stabilit, de comun acord cu primarul, că le vom oferi această onoare unică în viață celebrilor Leo Messi și lui Tyrion din Game of Thrones. Practic, ei vor fi imaginea Clujului în lume, iar Emil Boc nu va fi nevoit să se cocoțe pe un scăunaș atunci când face poze cu ei. Am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură”, ne-a transmis sursa noastră de 220 de volți. 

Faptul că Peter Dinklage și Leo Messi nu au nimic în comun cu orașul Cluj-Napoca este fals,  a completat sursa: „Lumea e cârcotașă, dar nu înțelege un lucru. Noi nu dăm aceste distincții unor persoane care nu au legături cu orașul nostru, ar fi ilogic. Dacă ați săpa puțin mai mult ați afla că Peter Dinklage se trage de fapt dintr-un neam de pitici moți, de lângă Huedin. Iar Leo Messi, nu știu despre ce tot vorbim, face parte dintr-o familie de emigranți din Apahida, care au ajuns în Argentina pe vremea lui Juan Peron”. 

Dacă numirea lui Peter Dinklage și Leo Messi ca și cetățeni de onoare ai Clujului, Emil Boc plănuiește să-i ofere lui Napoleon Bonaparte această distincție, post mortem. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *