Focus

Muşamalizarea anchetei cu drogurile din interiorul Penitenciarului Gherla a eşuat! Ziar de Cluj a intrat în posesia unor informaţii importante! EXCLUSIV

La finele anului 2017, Ziar de Cluj anunța în exclusivitate aici, aici și aici despre faptul că mai mulți deținuți au fost testați și audiați în cursul unei anchete ce stabilea consumul de droguri în interiorul Penitenciarului Gherla. Făcând apel atât la conducerea penitenciarului cât și la ANP cerându-le explicații despre faptul că 20 de deținuți au consumat droguri, executivul instituțiilor a refuzat să confirme cele prezentate de noi. 

La mijlocul lunii decembrie un gardian l-a surprins pe MĂDĂRAŞ ANDREI care a venit în  vizită la  deţinutul Răzvan LĂCĂTUŞ și care totodată ascunsese în căptușeala de la haine „substanțe vegetale de culoare verzui-maronie”.

Mărădăraş a recunoscut atunci că ştia de „pachetul” din interiorul gecii şi că l-a primit de la Mureşan Paul Cristian, un fost deţinut, exact înainte de a intra pe sectorul de vizite. Ulterior, Mădăraş a dat şi o declaraţie scrisă prin care menţiona toate aceste aspecte. 

 

Deţinuţi drogaţi duşi la Judecătoria Turda

Potrivit informaţiilor obținute de Ziar de Cluj, traficul de droguri și substanțe etnobotanice din interiorul Penitenciarului Gherla se efectua cu ajutorul a doi angajați. 

De data aceasta, colegul celor doi a descoperit un vizitator ce avea în interiorul hainelor droguri și a raportat incidentul șefului de serviciu. 

Practic, în urmă cu aproape două luni de zile doi deținuți au fost duși în fata Judecătoriei Turda cu toate că erau complet sub influenta substanțelor etnobotanice. Judecătorul din sală ar fi observat acest lucru însă, nu se ştie daca s-a luat vreo măsură. 

Cu toate că cei din conducerea Penitenciarului Gherla refuză în tot acest timp să vorbească despre aceste aspecte grave, noi am reușit să aflăm mai multe detalii, inclusiv numele gardienilor care profită de pe traficul de droguri, derulat în interior.

Solicităm BCCO Cluj să comunice public dacă au preluat ancheta. 

 

 

Citeşte şi:

Consum de droguri în Penitenciarul Gherla 

Șeful penitenciarului Gherla, Gabriel Canta – protejat la Bucureşti. DIICOT intră pe firul anchetei

 

 

 

Pe aceeaşi temă: Detalii din ANCHETA de la Penitenciarul Gherla: 20 de deţinuţi testaţi şi denunţuri despre comerţul cu etnobotanice

Totodată, în urmă cu şase ani, o anchetă publicată de Adevărul.ro vorbea despre consumul de droguri din Penitenciarul Gherla. Atunci, deţinuţii foloseau coji de banane uscate cu medicamente pisate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *