Din oras

Moda, baieti frumosi si vedete, pentru doamnele Clujului. Martin Saints din Zoolander 2, invitat la CityMan

In 4 martie va avea loc un eveniment in premiera la Cluj: un concurs de frumusete masculina. Se numeste “CityMan / Barbati puternici” si a fost gandit pentru a aduce in preajma Zilei Femeii si altceva decat “traditionalele” spectacole de striptease care anima cluburile de cativa ani de 8 Martie. Intre invitati se afla si vedete, de la cantareata Oana Radu la actorul Martin Saints, protagonist in filmul Zoolander 2, alaturi de nume ca Penelope Cruz, Benn Stiller sau Justin Bieber.

In cadrul competitiei vor concura “40 de baieti frumosi din Transilvania”, a precizat Stefan Farrel, administrator al agentiei City Generation, organizatorul al evenimentului.

Un model al concursului ar fi Mister Venezuela, potrivit acestuia.

“Practic, e un concurs aparte de frumusete masculina. Concurentii defileaza in lenjerie, exista un juriu de specialitate care ii evalueaza, si, dupa ce s-au prezentat toti cei 40, vor avea de urmat diferite probe. Acestea ar consta in prezentari de moda ale brandurilor cu care noi avem un parteneriat, dupa care jumatate sunt eliminati, iar cei care raman, cei mai buni, merg mai departe la restul probelor. Fiecare va purta costumul national din zona din care provine, apoi e o proba in care baietii se prezinta intr-o tinuta numita “tabu”, creata de fiecare dupa propria imaginatie: poate unul vrea sa fie muncitor, altul medic, altul businessman. Va mai avea loc o lansare de colectie de lenjerie, in cadrul unul show profesionist de prezentare”, a dezvaluit organizatorul. 

Participantii nu sunt manechini, dar beneficiaza de un instructaj pentru realizarea show-ului. 

“Vom avea efecte speciale de lumini, fara foarta multa vorbarie. Suntem convinsi ca asta va impresiona foarte mult publicul feminin. Ideea mi-a venit lucrand de vreo 20 de ani in domeniul acesta al modelingului, organizand si Saptamana Modei la Cluj in fiecare an, City Fashion Week. In martie, in general, femeile se duc la streeptease masculin, asa ca m-am gandit ca e nevoie de un eveniment mult mai cu stil si mai luxos si mai de bun simt. Cred ca doamnele din Cluj merita sa se bucure si de altceva”, a marturisit Farrel. 

Evenimentul se va desfasura fie la Casa de Cultura a Studentilor (CCS), fie la Teatrul National “Lucian Blaga” (TNC), inca nu s-a stabilit exact. Femeile care vor veni la spectacol vor primi cate un cocktail la intrare, iar in pauza in hol va fi amenajat un bufet suedez. 

“Show-ul va fi bine pus la punct, din toate punctele de vedere. La final, cand se termina spectacolul, toata lumea este asteptata intr-un club cu intrare gratuita, la after party. Oricine isi va putea face fotografii cu baietii si mai ales cu cel care va castiga concursul”, promite Farrel. 

Toti participantii la competitie vor primii premii de consolare, se vor da premii speciale iar cel clasat pe locul I va primi premii in valoare de 11.000 de dolari. 

Inca se mai fac inscrieri pentru acest concurs. 

“Castigatorul va mai avea o aparitie pe prima pagina a unei reviste, un curs de televiziune, un contract posibil ca prezentator TV, o excursie cu bani de buzunar la Milano, plus sedinta foto pentru portofoliu si un contract de model  pe doi ani cu o agentie internationala”, a mai precizat organizatorul. 

Juriul va fi alcatuit dintr-un reprezentant al unei televiziuni, un altul de la o revista nationala, trei creatori de moda, iar cantareata Oana Radu va participa la show in calitate de invitat special. 

Presedintele juriului va fi Martin Saints, actorul cunoscut pentru rolul sau din Zoolander 2, film regizat de Ben Stiller in care mai apar, intre altii, Penelope Cruz, Macaulay Culkin , Lenny Kravits, Justin Bieber sau romanca Madalina Ghenea. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *