Din oras

Mobilă de 152.000 lei pentru viitorul Centru de Tineret de lângă KFC. Va sta spațiul gol, la fel ca cinematografele de cartier?

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra mobilier și echipamente în valoare de peste 152.000 lei pentru viitorul Centru de Tineret de pe strada Iuliu Maniu, de lângă KFC. Amenajarea spațiului a costat aproximativ o jumătate de milion de lei. În acest context se ridică întrebarea dacă noul Centru de Tineret va fi într-adevăr folosit sau se va alinia altor spații ale Primăriei, precum cinematografele de cartier, care stau mai mult goale (indiferent că vorbim de perioada pandemiei sau cea de dinainte de pandemie).

Primăria a lansat o licitație pentru cumpărarea de echipamente și mobilier pentru Centrul de Tineret, care are o suprafață de 123 mp.

“Scopul urmărit prin inițierea procedurii de atribuire având ca obiect furnizare echipamente și dotări este semnarea unui contract de furnizare cu un operator economic specializat în vederea furnizării de echipament și mobilier în cadrul proiectulu lucrărilor de (amenajare) schimbare parțială de destinație din spațiu commercial (prăvălie) în centru cultural (centru de tineret și modificări interioare), strada Iuliu Maniu nr. 1. corp C3. Spațiul situat la parterul imobilului de pe strada Iuliu Maniu, nr. 1, se dorește a fi un spațiu dedicat tinerilor și studenților, deci formării și dezvoltării lor. Centrul de Tineret se regăsește și în strategia de dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, fiind un proiect votat în cadrul bugetării participative, sesiunea 2017”, scrie în caietul de sarcini.

Amenajarea Centrului de Tineret presupune reorganizarea funcțională a interiorului, dotare și amplasare de mobilier personalizat. Din punct de vedere funcțional , Centrul de Tineret va avea două zone distincte: o zona publică spre stradă Iuliu Maniu, alcătuită dintr-o sală multifunctională, un foaier și grupuri sanitare separate pe sexe, și o zona administrativă spre curtea interioară în care se amenajează un birou și un oficiu. Din foaierul sălii multifuncționale se face accesul într-o mică boxa pentru curățenie.