Politica

Ministrul de Finanțe propune limitarea transparenței procesului de achiziție publică. Se revine la licitațiile prin bilețele scrise pe șervețele în restaurante?

Guvernul și-a propus să adopte, azi, un proiect care propune limitarea transparenței procesului de achiziție publică prin elimnarea comunicării rezultatelor parțiale ale acestora. Conform ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a susținut miecuri, la Palatul Victoria, o declarație de presă însoțită de o prezentare, ar fi vorba despre “reducerea numărului contestațiilor care pot bloca începerea derulării contractului” și scurtarea timpului pentru atribuirea contractului de achiziție.

“Era o practică foarte nocivă de a comunica la fiecare la fiecare etapă din procesul de achiziție publică rezultatele acelei etape. Asta făcea ca de fiecare dată firmele interesate de a contesta, făceau contestații. Pentru a elimina această situație care ducea la foarte multe luni și ani de întârziere se comunică rezultatul atribuirii contractului la final”, a spus ministrul Finanțelor.

În plus, în scopul limitării contestațiilor, se vrea introducerea unor „cauțiuni” pentru cei care vor să conteste rezultatele.

Deci, după ce gvernarea PSD-ALDE a încercat introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu acum se încearcă eliminarea achizițiilor directe din noul SICAP. Nu întâmplător, pragul la care se fac achizițiile directe este tocmai pragul la care se dorea introducerea dezincriminării abuzului în serviciu.

Suntem de acord că la contestații suntem campioni. Dar, dacă licitațiile ar fi pe bune, nici contestații nu s-ar mai face la tot pasul.

În plus, problema contestațiilor „abuzive” s-ar putea rezolva, fără a se mai reinventa roata, prin judecarea rapidă a acestora, prin secții specializate, care să nu tărăgăneze un răspuns de la Ana la Caiafa și prin eliminarea lipsei de profesionalism și a relei credințe la nivelul autorităților – cei doi piloni care lasă loc de contestații.

Iar contestațiile abuzive ar putea fi eradicate prin cererea de despăgubiri usturătoare de către câștigători și autorități de la contestatar pentru exercitarea cu rea credință a unor drepturi procesuale – posibilitate oferită deja de Codul de Procedura Civilă.

Ce vrea Discotecarul de la Finanțe este doar un nou motv de ceartă cu Uniunea Europeană care nu va accepta netransparentizarea procedurilor de achiziții. Dar până se sesizează UE, ar fi interesant ce proiecte își vor trece acești indivizi prin regimul noii reglementări?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *