Sport

Mihai Silvăşan, după victoria convingătoare în faţa Stelei: „Ne gândim să mai aducem un jucător”. Recordul de spectatori a fost doborât

U-Banca Transilvania Cluj a câştigat clar derby-ul Ligii Naţionale cu Steaua CSM Eximbank, 85-68, disputat duminică seara într-o Sală Polivalentă aproape plină.

Elevii lui Mihai Silvăşan au controlat perfect partida şi s-au impus chiar şi fără un jucător aflat în creştere de formă, Maxym Pustozvonov, care va mai lipsi aproximativ o săptămână.

Chiar dacă ardelenii par, de departe, favoriţi principali la titlul de campioană, antrenorul Mihai Silvăşan a spus aseară că s-ar putea ca U-BT să mai transfere un jucător în această iarnă, referindu-se, cu precădere, la un al şaselea străin.

„Mai este timp pentru a transfera, ne gândim, încă nu pot să spun nimic concret, dar ne gândim serios la chestia asta. Locul 1 la finalul primei părţi a sezonului e greu să-l mai pierdem, dar nu imposibil. Dacă pierdem trei meciuri şi Steaua câştigă tot l-am pierdut. Mai avem două deplasări foarte grele, la Craiova şi Oradea, deci nu este nimic clar, trebuie să ne menţinem concentrarea”, a spus „Silvă”, U-BT Cluj mai având o lună la dispoziţie pentru aducerea unui jucător nou, data limită fiind de 28 februarie.

Pe de altă parte, la meciul de aseară s-a înregistrat un nou record al numărului de spectatori la un meci din istoria Ligii Naţionale, potrivit organizatorilor aproximativ 6.000 de fani luând loc în tribunele Sălii Polivalente.

Precedentul record data tot de la un joc dintre U-BT şi Steaua, disputat în 17 ianuarie 2016, atunci când au fost 5.300 de fani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *