Datorita calitatilor sale nutritive si terapeutice, mierea reprezinta cel mai important produs apicol. Pentru producerea ei, albinele utilizeaza atat materie prima de origine vegetala (nectar vegetal), cat si de origine animala (mana).
Transformarea nectarului si a manei in miere se face sub actiunea unor enzime, polizaharidele din continutul lor fiind descompuse in zaharuri simple – glucoza si fructoza. Mierea este un excelent aliment, datorita valorii sale calorice ridicate 3500 calorii/kg, conferita de zaharuri si alte substante.
In compozitia chimica a mierii se include:
– apa in proportie de 17-20 %;
– substante minerale, proteine, acizi organici, substante aromatice, enzime, vitamine, substante organice antimicrobiene.
Glucoza si fructoza din miere, fiind zaharuri simple, se asimileaza ca atare, acizii organici continuti participand la procesele de oxidare a glucidelor si lipidelor. Substantele minerale din ea se afla intr-o forma usor digestibila, iar vitaminele contribuie la satisfacerea necesarului organismului.
Mierea detine totodata calitati terapeutice remarcabile, cea mai importanta fiind actiunea sa bacteriostatica (capacitatea de a opri inmultirea bacteriilor) datorita inhibinei Dolt si a altor substante bacteriostatice care intra in compozitia sa. Incalzirea mierii la temperaturi ce depasesc 37º duce la distrugerea substantelor sale antimicrobiene.
Mierea stimuleaza secretia gastrica si hepatica, de asemenea produce efecte favorabile in anemii, afectiuni hepatobiliare si cutanate.
Produsul cunoaste mai multe domenii de utilizare: alimentatie, industria bauturilor (hidromel), panificatie, cofetarie, medicina, cosmetica.
Clasificarea mierii se face in functie de provenienta si de proprietatile organoleptice. In functie de provenienta avem miere de flori (nectar) care poate fi monoflora sau poliflora si mierea de mana. Dupa proprietatile organoleptice avem miere de calitatea I si II. In comert se intalneste miere ca atare, miere in faguri si miere cu adaos de laptisor de matca, polen sau alte produse apicole.
Dupa prelucrarea ei la ferme sau la producatori, mierea este supusa unui proces tehnologic de prelucrare industriala in vederea livrarii. Pastrarea mierii se recomanda sa se faca in spatii racoroase, cu temperaturi cuprinse intre 0 si 15º, uscate, aerisite, fara lumina solara, in vase de sticla colorata sau din material plastic.
Invechirea mierii duce la diminuarea sau disparitia completa a aromei specifice fiecarui sortiment. De asemenea, dupa un anumit timp, se produce cristalizarea produsului, intr-o mai mica masura la mierea de salcam si de mana. Pastrata in conditii necorespunzatoare, mierea poate imprumuta mirosuri de la produsele din jur (petrol, peste etc.)
In aprecierea organoleptica a mierii se au in vedere culoarea, aroma, gustul si consistenta. Dintre cele mai apreciate feluri de miere sunt cele de salcam, tei, zmeura, floarea soarelui, poliflora si cea de mana din conifere.
Mierea se poate si falsifica, direct sau indirect. Falsificarea directa consta in folosirea unor substante pentru corectarea gustului (zahar alimentar, zahar invertit artificial, glucoza, zaharina etc.), pentru corectarea consistentei (amidon, gelatina, clei, substante pectice etc.), pentru corectarea culorii (caramel, aniline), pentru conservare (acid salicilic sau benzoic), ca si pentru modificarea altor parametri fizico-chimici si biologici. Falsificarea indirecta se realizeaza, in principal, prin hranirea albinelor cu zahar alimentar, in loc de mana si polen. Intrucat, cu rare exceptii, caracterele organoleptice ale mierii falsificate sunt asemanatoare cu cele ale mierii naturale, descoperirea falsurilor se face prin examene de laborator.