Sexualitatea umana se deosebeste fundamental de cea animala; dincolo de dimensiunea sa pur biologica, asa cum o intalnim la animale in perioada de rut/imperechere, la om aceasta este dublata de dimensiunea psihologica si morala a dorintei de a avea copii.
A avea urmasi in care sa te recunosti, in care sa simti ca-ti continui propria ta existenta, care sa-ti semene si care sa fie ai tai, toate acestea dau o nota particulara reproducerii sexuale specific umane. Acest aspect prezinta insa particularitatile sale, ce tin, pe de o parte, de partenerii cuplului, iar pe de alta parte, de tipologia acestuia.
Se considera, in mod gresit, ca orice cuplu oficial constituit are, printre altele, ca scop sa dea nastere la urmasi, sa se reproduca. Se stie ca nu toate cuplurile se pot reproduce, in sensul ca nu toti pot si trebuie sa dea nastere la urmasi. Trebuie avut in vedere, apoi, daca respectivul cuplu este pregatit si doreste sa aiba copii. E abosolut necesar o anumita maturitate emotional-afectiva si intelectuala a partenerilor care sa permita asumarea responsabilitatii de a face, de a creste si a educa copii.
A procrea, a da nastere la copii reprezinta un fapt specific fiecarui cuplu. Copilul este imaginea obiectuala si semnificatia simbolica ale autorealizarii comune a partenerilor, iar pentru cuplul in sine, dobandirea unui statut superior de valorizare social-morala, de implinire a respectabilitatii. Un cuplu se implineste, se realizeaza si se valorizeaza prin calitatea partenerilor sai, dar, in mod special, prin descendentii lor.
Cuplurile se deosebesc intre ele, din punct de vedere tipologic, in functie de prezenta sau de absenta urmasilor, precum si in functie de natura motivatiei care sa explice prezenta sau absenta copiilor. Acest aspect al motivatiei depinde in egala masura de cei doi parteneri ai cuplului, de acordul sau dezacordul dintre ei. In functie de faptul de a avea sau de a nu avea copii, se explica si motivatia acestora ca dorinta sau ca refuz. In sensul acesta, distingem mai multe tipuri de cupluri:
a) cuplurile normale fara copii, in care, desi doresc sa aiba copii, cei doi parteneri nu-si pot realiza aceasta dorinta din punct de vedere biologic sau, mai rar, din punct de vedere socio-economic. In aceasta situatie, cu timpul, ei devin dependenti unul de celalalt, sfarsind chiar in a vedea fiecare in celalalt propriul sau copil;
b) cuplurile normale cu copii – in care ambii parteneri sunt la fel de motivati in dorinta de a avea copii; sunt cuplurile normale, echilibrate, in care relatiile dintre cei doi parteneri sunt pozitive;
c) cuplurile anormale cu copii – in care exista o stare de tensiune permanenta, conflicte si adesea manifestari de violenta, dificultati de comunicare etc., circumstante ce pun in discutie insasi stabilitatea si integritatea lor. In asemenea tipuri de cuplu, copiii vin intamplator sau vin din dorinta unilaterala, de regula a sotiei, de a-si capta sotul, reusind astfel, prin prezenta unuia sau a mai multor copii, sa-si mentina cu orice pret unitatea cuplulului;
d) cuplurile anormale fara copii – de regula, cupluri instabile, constituite pe baza de interese, fara un suport emotional-afectiv, cu probleme serioase de natura nevrotica in ceea ce priveste acordul si cooperarea intre parteneri. Refuzul de a avea copii vine dintr-o motivatie negativa, in spatele careia se afla refuzul reciproc al celor doi parteneri, neincrederea si teama reciproca dintre ei;
e) cuplurile cu copii adoptati – cupluri normale, dar care, din punct de vedere biologic, nu pot avea copii. Neputand avea copii, ei au trait o stare de tensiune nevrotica, care apropape a disparut dupa adoptarea unui copil. Absenta copiilor naturali este compensata de prezenta copiilor adoptati;
f) cuplurile care renunta la proprii lor copii ce vin accidental (violuri, relatii intamplatoare sau cu parteneri necunoscuti etc.), nedoriti de parteneri, rezultati din afara casatoriei;
g) cuplurile ce refuza sa aiba copii datorita unor cauze deosebite: egoism, dependenta reciproca, frica de sarcina, teama de a-si asuma raspunderea cresterii lor, etc.
h) cuplurile cu copii bolnavi (afectiuni metabolice, psihice sau fizice) care pot fi crescuti in familie, in institutii speciale sau abandonati.
Elementul esential in relatia dintre cuplu si copii este sentimentul complex al maternitatii (dorinta naturala de a da nastere la copii, de a avea si de a creste copii, de a ocroti si iubii copiii), ca manifestare comportamentala de implinire a personalitatii feminine: de a fi sotie si de a fi mama.
Maternitatea este o forma complexa de sublimare a instinctului sexual; in cazul persoanei, ea converteste sexualitatea din instinct in daruire sufleteasca si implinire morala.
Faptul de a avea copii valorizeaza un cuplu, dar aceasta valorizare este diferentiata. Ea implineste rolul si statutul femeii, dar, in egala masura, implineste si orgoliul de afirmare a barbatului. In plus, prezenta copiilor schimba viata cuplului, o consolideaza, apropie sotii intre ei, construieste noi proiecte de ideal, noi aspiratii, noi atitudini, conduite etc.