PORTRET

Marius Loga, cel care a fost, în ultimii 12 ani, directorul Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”: „Școala îți oferă cunoștințele, dar viitorul ți-l faci singur!”

Marius Loga a fost profesor de limba română timp de 43 de ani, din care, în ultimii 12, a ocupat și funcția de director al Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”. Timp de peste un deceniu a vegheat îndeaproape evoluția, nu întotdeauna liniară, a acestei instituții educațional-artistice din Cluj-Napoca, conștient de faptul că, atât elevii, cât și profesorii acestei școli, au o structură interioară deosebită, sunt artiști, „iar artistul are o sensibilitate aparte, pe care trebuie să o înțelegi, să o stimulezi și, de ce nu, să o și valorifici.”

Marius Loga și-a manifestat atașamentul față de instituția pe care a condus-o printr-o prezență aproape permanentă în școală și prin apropierea sufletească față de elevii săi, cărora le știa, nu doar performanțele artistice sau școlare, ci și poveștile de viață și problemele existențiale, pe care încerca să îi ajute a le depăși.

Directorul s-a pensionat în data de 1 septembrie 2015, dar a rămas aproape de instituția care l-a împlinit profesional și care i-a adus foarte multe satisfacții. Din calitatea actuală de director executiv al Fundației Culturale Simona Noja, Marius Loga continuă colaborarea cu Liceul de Coregrafie, „în speranța că această minunată artă, care este arta coregrafică, va exista perpetuu în municipiul nostru”.

Pentru a veni în sprijinul absolvenților liceului pe care l-a păstorit atâția ani, în cadrul Fundației Simona Noja, Marius Loga participă acum la proiectul de transpunere în realitate a unui vis:

„Avem pentru anul viitor proiecte legate de câteva spectacole și, în principal, de coagulare a tuturor forțelor din municipiu, mă refer la balerinii de la Opera Română, Opera Maghiară, Liceul de Coregrafie și de la alte instituții de profil, într-o companie de balet reprezentativă. 

Acesta este visul nostru, să creăm o companie de balet, care să le dea absolvenților școlii de lucru. Cele două opere nu pot absorbi toți absolvenții și atunci, prin aceste proiecte de scurtă sau chiar de mai lungă durată, încercăm să îi integrăm și să le dăm o motivație, pentru munca lor de atâția ani de zile, dar și pentru pasiunea și pentru dăruirea pe care o au.”

Devenirea sa ca dascăl și organizator al fenomenului cultural

Decizia de a urma Facultatea de Filologie, Marius Loga a luat-o în timpul liceului, când era interesat în mod special de limba și de literatura română și de posibilitatea ulterioară de a își întrebuința deprinderile de limbă în domenii adiacente Filologiei, precum presa.

Marius Loga este originar din Brașov și părinții săi și-au dorit să urmeze facultatea la București, dar, după o încercare nereușită în Capitală, a venit la Cluj, orașul unde își dorea de fapt să urmeze studiile:

„Pentru mine Clujul reprezenta în perioada respectivă o altă deschidere, un alt mod de viață, era mult mai apropiat de structura mea psihică, sufletească. Pe vremea aceea consideram că are o orientare mai occidentală.”

După ce a terminat facultatea, Marius Loga a primit repartiție la o școală generală, la care învățau aproximativ 120 de copii, într-un sat:

„Rememorând viața din acea școală îmi aduc aminte cu plăcere și cu oarecare nostalgie de faptul că eram un colectiv foarte tânăr, cu o medie de vârstă de 24 de ani. După primul an am ajuns directorul școlii respective și, împreună cu acei minunați colegi, am făcut lucruri deosebite pentru niște copii de o candoare sufletească absolut remarcabilă!”

După 5 ani de activitate în mediul rural, Marius Loga și-a continuat cariera didactică la Gherla, apoi la Dej, după care a venit în Cluj, unde a lucrat la Consiliul Județean al Pionierilor, având în răspundere Comisia de activitate culturală, de artă, pentru copii:

„A fost o perioadă rodnică din punctul de vedere al formării mele, a devenirii mele ca organizator al fenomenului cultural, în special în domeniul spectacolului.”

După Revoluție, Marius Loga a revenit la catedră, la Liceul Economic din Cluj, unde a rămas, ca profesor de română, timp de 12 ani.

Din 2002, director al Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”

În 2002, în urma concursului de ocupare a funcției de director, Marius Loga și-a început activitatea la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, instituție cu care a mai colaborat și în trecut, când a avut în răspundere Comisia de activitate culturală, de artă, pentru copii. Împreună cu profesorii și cu elevii acestui liceu, mai organizase și atunci spectacole.

Funcția de director al Liceului de Coregrafie, Marius Loga a simțit-o drept o provocare, pe care a acceptat-o fără rezerve și pe care s-a străduit să o onoreze așa cum se cuvine:

„A fost o provocare pentru că veneam de la catedră într-o școală de profil vocațional, în care trebuiau îmbinate foarte bine cele două componente ale procesului de învățare, respectiv trunchiul comun, specific oricărei școli, la care se adauga curriculumul diferențiat, respectiv arta coregrafică și, bineînțeles, arta dramatică.

Toți cei 12 ani cât am funcționat ca director au însemnat noi și noi provocări, întrucât instituția, pe care eu o consider și acum emblematică, pentru ansamblul învățământului clujean și național, se afla într-o permanentă transformare, într-o permanentă evoluție, cu foarte multe suișuri și coborâșuri, cu momente fericite, cu momente triste, dar, de regulă, cu finaluri apoteotice, ca la spectacolul de balet.

Principala preocupare a fost de a asigura, în primul rând, baza materială corespunzătoare desfășurării în bune condiții a activității zilnice, apoi instituirea unui climat de colegialitate, de angajare și de devotament față de instituție, în contextul în care profesorii care lucrează aici au o structură aparte – deși sunt profesori, în egală măsură ei sunt și artiști, iar artistul are o sensibilitate deosebită, pe care trebuie să i-o înțelegi, să o stimulezi și, de ce nu, să o și valorifici.

Ceea ce m-a ajutat în mod deosebit să îmi realizez obiectivele a fost atașamentul meu față de instituție, prezența mea aproape permanentă în școală. Au fost ani când cunoșteam toți elevii pe nume, și acum îi știu, le cunosc și poveștile de viață, problemele pe care le au, cu părinți plecați în străinătate, cu părinți care nu locuiesc împreună și multe altele… i-am tutelat pe mulți!”

„Noi educăm copii talentați”

În urmă cu 30-40 de ani, la Liceul de Coregrafie veneau să se înscrie sute de copii, din care se făcea o selecție; din 2-300 de copii se alegeau 80. În ultimii 15 ani interesul pentru cultură, pentru artă, pentru formația artistică, a scăzut și, în consecință, și afluența de copii către școală este din ce în ce mai redusă, iar atunci profesorii de la Coregrafie au trebuit să se adapteze, să lucreze cu copiii care doresc să le urmeze cursurile, care poate nu întotdeuna au calități native de excepție, după cum afirmă Marius Loga:

„Profesorul, maestrul coregraf trebuie să știe să valorifice ce este mai bun în fiecare copil, să îl folosească acolo unde el poate da maximum de randament. Școala îți oferă datele, cunoștințele, informația, dar viitorul ți-l faci singur! Dacă bagajul de cunoștințe este corespunzător și evoluțiile viitoare vor fi pe măsură. În general, talentul este de două tipuri: nativ și cel care se educă. Noi educăm copii talentați și ne bucurăm atunci când trebuie să formăm copii înzestrați de la natură.

Școala funcționează datorită profesorilor care știu să valorifice potențialul fiecărui copil, cu care muncesc de la primele mișcări, până la apariția lor pe scene. Prin munca susținută, la sfârșitul liceului, toți pot urca pe scenă, dovadă fiind spectacolele școlii și, în special, spectacolul de diplomă, în care fiecare absolvent evoluează, demonstrând acumulările din anii de studiu al dansului clasic.

Chiar dacă nu este o bază de selecție din care să iei numai copii superdotați, chiar dacă interesul pentru balet este scăzut, baletul fiind considerat o profesie nelucrativă, noi funcționăm în continuare, cu rezultate bune, obținute prin foarte multă muncă și prin profesionalismul dascălilor.”

Marius Loga continuă să sprijine tinerii balerini, în calitate de director executiv al Fundației Culturale Simona Noja

În 1 septembrie 2015, Marius Loga s-a pensionat, după 43 de ani de activitate, însă a rămas aproape de instituția pe care a condus-o, în ultimii 12 ani, și continuă să sprijine tinerii balerini, în calitate de director executiv al Fundației Culturale Simona Noja, în speranța că arta coregrafică va continua să existe și să își exercite farmecul în spațiul cultural clujean și nu numai.

Cu Fundația Culturală Simona Noja, a derulat diverse proiecte, prin care a promovat arta coregrafică. Unul dintre acestea a constat într-o serie de patru spectacole, demonstrații de balet gândite în așa fel încât să ilustreze devenirea, evoluția unui balerin, de la primii pași în sala de balet, până pe scena Operei Române.

Pentru viitor Fundația își propune proiecte ambițioase, de coagulare a tuturor forțelor artistice din acest domeniu, într-o companie reprezentativă pentru arta coregrafică clujeană. Acest proiect este gândit și în beneficiul absolvenților de Coregrafie, care pot fi astfel stimulați și integrați în mediul artistic autohton. 

Marius Loga este o persoană care reușește să adune și să mobilizeze artiștii în jurul ideilor sale, pentru că, deși specialitatea sa didactică a fost limba și literatura română, a dat dovadă întotdeauna de o fină înțelegere și cunoaștere a esteticii, a specificului spectacolelor de balet, la care îi invită pe toți clujenii, pentru a se bucura de această artă cu tradiție în Cluj-Napoca:

„Le adresez o invitație tuturor clujenilor, să fie prezenți la spectacolele școlii și, bineînțeles, la spectacolele de balet ale Operei Române, a cărei companie de balet este alcătuită din absolvenți ai școlii noastre. Scopul Liceului de Coregrafie, de când s-a înființat, din 1950, a fost de a oferi o pepinieră permanentă pentru cele două instituții profesioniste de spectacole din Cluj, Opera Română și Opera Maghiară.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *