In vizor

Marea Refațadizare: după ce nu și-a onorat un deceniu de promisiuni electorale, Emil Boc se pune cu biciul impozitelor pe proprietari

Primarul Emil Boc vrea să îi sperie pe proprietarii clădirilor degradate și îi supraimpozitează. Este foarte posibil ca „duritatea” edilului șef să nu îi impresioneze pe clujeni. Chiar și cu un impozit cu 500% mai mare, tot ies mai ieftin decât dacă se apucă de reparații.

Programul Marea Refațadizare, prin care se vrea reabilitarea a aproape 1.000 de clădiri degradate din centru, este un eșec. Extrem de puțini proprietari și-au reparat imobilele degradate, cu toate că Primăria a început programul acum trei ani. Oamenii fie nu au bani, fie nu au chef să facă lucrările. Deși au fost somați în nenumărate rânduri să înceapă lucrările, proprietarii nu au făcut nimic. Starea de degradare a clădirilor este vizibilă, peste tot în centru sunt imobile atât de afectate de lipsa lucrărilor de reparații încât periodic se desprind bucăți de tencuială sau elemente decorative.

După ce a trecut și perioada de așteptare în urma somațiilor trimise, conducerea Primăriei Cluj-Napoca a trecut la pedeapsa maximă: supraimpozitarea cu 500%. În ședința de Consiliu Local din 20 decembrie anul trecut, au fost supuse votului consilierilor 53 de proiecte de hotărâre prin care se va majora cu 500% impozitul pe clădire pentru aproximativ 750 de proprietari de imobile degradate. Multe din clădirile care vor fi supraimpozitate sunt în Piaţa Unirii, apoi urmează altele pe străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Regele Ferdinand, Nicolae Cristea, Victor Babeş, Memorandumului, Iuliu Maniu, Baba Novac, Cloşca, Virgil Fulicea, George Coşbuc, Episcop Ioan Bob, Samuil Micu, Emil Isac, I.C. Brătianu, Frederic Joliot Curie, Horea, Bulevardul 21 Decembrie 1989, Bulevardul Eroilor, Piaţa Ştefan cel Mare.

Încă din luna septembrie, Emil Boc îi avertizase public pe clujeni că se va trece la supraimpozitare dacă nu se vor face lucrările de reparații. Asta după ce le promisese la fiecare ciclu electoral, încă din primul său mandat, că Primăria va face eforturile necesare pentru a refațadiza centrul, având o viziune unitară despre cum va arăta acesta. Din păcate, Emil Boc a ratat să se țină și de această promisiune, a ratat inclusiv să pună în aplicare un proiect prin care să se repare măcar proprietățile municipalității din centru. Trebuie precizat faptul că și Primăria Cluj-Napoca are un număr important de clădiri degradate în centru. Pentru unele dintre acestea au fost alocate fonduri în ședințele de Consiliu Local din anul trecut. Numai că nimeni din Primăria Cluj-Napoca habar nu are pe acre dintre clădirile municipalității s-au dus acești bani.

„Spun foarte clar, dacă până în 30 noiembrie cei din zona centrală (mă refer aici de la Piaţa Lucian Blaga până în zona Avram Iancu, cu toate străzile adiacente) nu vor face lucrările de reparații, după 1 decembrie se va trece la aplicarea pentru anul viitor a impozitului de 500%. Au fost somate peste 3.000 de persoane, proprietari şi coproprietari. Le atrag atenţia că sunt în termenul de a-şi putea procura autorizaţiile şi să facă intervenţiile necesare”, declara primarul, în toamnă.

Nu există nicio certitudine că proprietarii clădirilor degradate vor fi intimidați de supraimpozitarea primarului. S-ar putea petrece următorul scenariu: oamenii să prefere achitarea unui impozit mai mare cu 500% decât să facă lucrările. Un impozit pe o clădire  în centru depinde de mai mulți factori (materialul din care este construit imobilul, destinația sa – dacă este locuință sau firmă etc), dar în medie variază între 300 și 500 lei. În urma aplicării supraimpozitării, impozitul pe clădire s-ar ridica undeva la 2.500 lei.  S-ar putea ca proprietarii să nu plătească nici acest supraimpozit și să aștepte alte „pedepse” care oricum vor fi mai blânde și mai mici decât valoarea lucrărilor de reparații.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *