Politica

MApN: Forţa de Răspuns a NATO, activată pentru prima dată

Forţa de Răspuns a NATO, pregătită să intervină în orice moment pentru un răspuns rapid la crize de securitate, a fost activată pentru prima dată, cu rol de descurajare şi apărare, arată Ministerul Apărării (MApN), potrivit news.ro.

NATO desfăşoară elemente ale forţei sale de reacţie rapidă şi va continua să trimită arme Ucrainei, inclusiv apărare aeriană, a anunţat vineri seară secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după încheierea summitului NATO organizat prin videoconferinţă în contextul invaziei militare ruse asupra Ucrainei, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Stoltenberg a spus că Rusia încearcă să înlăture guvernul de la Kiev.

”Acum desfăşurăm forţa de reacţie a NATO pentru prima dată în contextul apărării colective”, a declarat secretarul general al Alianţei.

Potrivit declaraţiei publicate la finalul summitului, şefii de stat ai ţărilor membre NATO au convenit să continue să ia toate măsurile şi deciziile necesare pentru a asigura securitatea şi apărarea tuturor aliaţilor.

Aliaţii au avut consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul de la Washington. Liderii NATO cer Rusiei să îşi oprească imediat ofensiva militară, să îşi retragă toate forţele din Ucraina, subliniind că acest atac brutal, planificat de mult timp, asupra Ucrainei, o ţară independentă, paşnică şi democratică, a fost efectuat fără nicio provocare şi fără nicio justificare. Liderii ţărilor aliate îşi reafirmă solidaritatea cu preşedintele, parlamentul şi guvernul Ucrainei, aleşi în mod democratic, şi cu poporul ucrainean.

De asemenea, NATO îşi menţine angajamentul faţă de toate principiile fundamentale care stau la baza securităţii europene, inclusiv faţă de dreptul fiecărei ţări de a-şi alege propriile acorduri de securitate.

„Aceste măsuri de descurajare sunt prudente şi ne îmbunătăţesc viteza, reacţia şi capacitatea de a-i proteja pe cei un miliard de cetăţeni care se bazează pe noi şi pe care am jurat să-i apărăm”, a afirmat Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters.

„În ultimele luni, aliaţii NATO şi partenerii europeni au rămas uniţi în faţa ameninţărilor împotriva păcii şi securităţii în Europa. Ca răspuns la invazia neprovocată şi nejustificată de către Rusia a Ucrainei, Alianţa şi-a aliniat forţele operaţionale maritime, terestre, aeriene, spaţiale şi cibernetice pentru a apăra suveranitatea NATO. Odată cu aprobarea  planurilor de răspuns de către Consiliul Nord-Atlantic şi în conformitate cu evoluţiile din mediul de securitate, angajăm acum elemente ale Forţei de Răspuns a NATO”, a afirmat Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters, privind activarea Forţei de Răspuns a NATO, se arată într-o postare pe Facebook a MApN.

El a arătat că este un moment istoric şi este prima dată când Alianţa activează aceste forţe de reacţie rapidă, cu rol de descurajare şi apărare. Ele reprezintă o forţă flexibilă, credibilă în luptă, care poate fi folosită în mai multe moduri, utilizând la maximum caracterul lor agil.

„Aceste măsuri de descurajare sunt prudente şi ne îmbunătăţesc viteza, reacţia şi capacitatea de a-i proteja pe cei un miliard de cetăţeni care se bazează pe noi şi pe care am jurat să-i apărăm. Suntem recunoscători aliaţilor noştri, Canada şi SUA, pentru angajamentele recente de a contribui cu încă 7.460 de militari, inclusiv o brigadă blindată, unităţi de artilerie, o fregată şi aeronave de supraveghere, pentru a sprijini acest efort la nivelul întregii Alianţe„, a adăugat sursa citată.

Potrivit lui Wolters, pe măsură ce NATO implementează aceste măsuri de vigilenţă sporită pe flancul estic al Alianţei, forţele militare aliate vor fi poziţionate şi se vor antrena pentru a spori pregătirea şi interoperabilitatea noastră.

„Militarii dumnevoastră, indiferent de categoria de forţe din care provin, sunt gata să protejeze fiecare metru de teritoriu aliat. Admirăm curajul şi tenacitatea Forţelor Armate ucrainene şi a cetăţenilor în apărarea ţării lor. Alianţa rămâne fermă în angajamentul nostru colectiv de a ne apăra şi proteja reciproc. Mergând înainte, suntem pregătiţi să folosim puterea tuturor forţelor noastre pentru a apăra Alianţa„, a mai arătat generalul Tod D. Wolters, Comandantul Forţelor Aliate din Europa (SACEUR).

Forţa de Răspuns a NATO este pregătită să intervină 24/7 pentru un răspuns rapid la crize de securitate, iar aliaţii contribuie cu forţe anual, prin rotaţie. Aceasta este constituită din forţe terestre, aeriene, navale şi de operaţiuni speciale. Forţa de Răspuns a NATO a fost constituită în 2002, la Summitul de la Praga, iar în 2014 a fost modificată pentru a include unitatea „vârf de lance” – VJTF (Very High Readiness Joint Task Force). Forţa de Răspuns a NATO poate fi mobilizată în cazul unor dezastre naturale, dar şi ca răspuns la crize.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *