Natura a stabilit ca masculii sa doreasca sa posede femeiele si, evident, invers. Unirea celor doua sexe comporta transmiterea celulelor genitale de la barbat la femeie. Avem deci un “emitator” si un “receptor”. Se vede cu usurinta ca functia sexuala trebuie sa se manifeste diferit la cele doua genuri. Mai mult, insusi instinctul sexual se manifesta diferit.
Dorinta sexuala a barbatului este activa si, intr-o oarecare masura, agresiva. El este in permanenta cautare a femeii ce i se potriveste cel mai bine, dar aceasta cautare nu se face in mod pasiv “din ochi”, ci in cadrul unei activitati intense – cu deosebire in anii de maturitate sexuala si de totala disponibilitate pentru consumarea actului sexual.
Discutand cazul mediu, respectiv cel a unui barbat cu calitati bio-morfologice si fiziologice normale, cu o educatie sexuala obisnuita, acesta este intreprinzator in relatiile cu femeile, se straduieste si, in general, reuseste sa posede femeile despre care si-a dat seama ca l-au remarcat si placut, ca i-au acordat sanse. Cand circumstantele se dovedesc favorabile, mecanismele fiziologice se declanseaza, hormonii produsi incep sa circule, inunda creierul, iar ratiunea si celelalte facultati se subordoneaza tot mai mult dorintei sexuale.
Se poate afirma ca tipul mediu de barbat descris mai sus este mai curand un poligam, amator de diversitate in raporturile sexuale. Dimpotriva, tipul ideal de viata sexuala catre care trebuie sa se tinda pentru a intalni perfectiunea, succesul total, este monogamia ca rezultat al armoniei intre parteneri, starea derivata din dragostea reciproca. Desigur, aici nu este vorba de sensul general atribuit notiunii de monogamie si anume cel reprezentand casatoria cu o singura femeie, ci orice forma de relatie de tip marital intre doua persoane de sex diferit.
Dorinta femeii este la fel de mare. Femeia este atat de ingarcata cu magnetismul exercitat de sexul sau asupra celui masculin, atat de fascinata de bucuria impreunarii, incat se poate afirma ca sexualitatea este a doua sa natura, daca nu chiar esenta vietii sale.
Preocuparile pentru aspectul sau exterior – devenit in lumea moderna un caracter sexual secundar – rochii care sa-i puna mai bine in valoare linia trupului, pieptanatura cea mai potrivita formei fetei sau pentru a atrage atentia asupra unui gat delicat, parfumul discret, dar suficient de prezent pentru a imbata narile barbatului dorit… Indispensabila oglinda, niciodata suficient multiplicata acasa – in dormitor, in baie, la cuier pentru o ultima verificare etc. – si niciodata absenta din poseta, la ce oare altceva serveste daca nu la a-i raspunde la intrebarea cat este de frumoasa. Va fi si azi pe placul lui? Univrsul femeii este barbatul ales – pentru eternitate, dar si pentru o seara…
Sa intelegem, insa, si mai bine forta impulsului sexual al femeii analizand “instrumentele” cu care natura a dotat trupul femeii pentru a-i garanta capacitatea de atractie.
In primul rand, morfologia: inaltime potrivita, sub media ansamblului speciei; oase fine, fragile, cu exceptia celor ale bazinului destinat sa adaposteasca copilul, care sunt mai robuste si mai evazate ca la barbat, mai largi decat latimea umerilor proprii – de aici faimoasa arcuire a soldurilor; pulpe scurte, lipite, in asa fel incat, in pozitie verticala, nu trebuie sa apara nici o fanta de lumina intre ele; tesutul adipos este mult mai abundent decat la barbat, el modeland si sculptand rotunjimi mai mult sau mai putin planturoase – oricum ispititoare; piele neteda, fara par, acoperita de un puf inperceptibil, seamana cu cel al pisicilor; sanii, de forme diferite – participantii nelipsiti la marele joc dintre sexe, nurii care – odata dezvoltati – atesta pubertatea si disponibilitatea pentru procreare; parul lung al naturii, scurtat din cand in cand de capricioasa moda.
In al doilea rand, fiziologic: dezvoltarea glandelor subcutanee si activitatea lor intensa, stimulata hormonal, se afla la originea mirosului specific ce atrage si starneste barbatul din timpuri imemoriale; temperament tandru, inclinat spre ocrotire, care o aseaza – ca sotie si ca mama – intre sot si copil; vanitatea feminina a inventat cochetaria care traduce eterna dorinta de a place, de a-si invinge semenele in competitia de atragere si supunere a barbatului.
Din nefericire, aceea dramatica disonanta dintre intensitatea celor doua impulsuri, neconcordanta dintre femeie si barbat in atingerea orgasmului, ca sa nu mai amintim de monotonia asasina a dorintei, toate impreuna contribuie la anihilarea partiala a efectului de atragere ale caracterelor sexuale secundare feminine.