Politica

LUNA DE MIERE S-A ÎNCHEIAT: Valeriu Nicolae, membru marcant al PLUS, se declară “învins” de lipsa de comunicare coerentă din Alianţa USR+

Valeriu Nicolae este Reprezentantului Special al Secretarului General al Consiliului Europei pentru problematica romilor. Înainte de a deveni Reprezentant Special, el a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Anterior, a deținut poziții de nivel înalt la câteva ONG-uri internaționale majore, precum World Vision, ERIO și Rețeaua ONG-urilor europene pentru drepturile romilor (ERGO). De asemenea, este fondator al think-tank-ului Policy Centre for Roma and Minorities și cofondator al European Roma Policy Coalition. De asemenea, Valeriu Nicolae este producător de film și scriitor. Nu în ultimul rând, a primit în 2013, de la președintele Parlamentului European Martin Schulz, Premiul European pentru Cetățenie. Crezând în nou şi în schimbare s-a înscris în PLUS. Şi, conform declaraţiei de pe pagina personal de Facebook, “a pierdut”.

“Am vrut foarte, foarte tare să existe un partid comun USR-PLUS și am spus asta de la intrarea mea în politică. Am făcut tot ceea ce am putut pentru ca Alianța să existe și am fost “acuzat”, nu odată, că aș reprezenta interesele “celorlalți”.

Am fost totuși singurul de la PLUS care am votat împotriva Alianței. Motivul meu a fost că fără a avea un departament de comunicare comun, cu o echipă puternică, menit să verifice și dacă e necesar să oprească sau să dezmintă pozițiile individuale ale membrilor riscul de erodare a Alianței era prea mare. Am insistat foarte mult pe asta și am insistat la fel de mult pe nevoia minimă a unei echipe critice (Red Team) care să fie obligatoriu consultată înaintea lansării mesajelor către public.

Am pierdut.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *