Sex

Lumini si umbre in cuplul conjugal

Notiunea de dragoste acopera o diversitate de continuturi si de forme specifice de manifestare, in limbajul obisnuit existand o multitudine de termeni prin care se exprima diferite aspecte ale acestei forme de afectivitate umana.

Astfel, putem vorbi de dragoste materna sau paterna, de dragoste filiala, de dragoste de adolescent, de dragoste pentru animale, de dragoste pentru diferite forme sau rezultate ale creatiei umane etc., precum si de dragoste cu un continut erotic, forma desosebit de complexa a afectivitatii umane care reprezinta unul dintre cei mai importanti factori care determina functionalitatea cuplului conjugal de-a lungul existentei sale si a familiei.

 

Desi in marea majoritate a cazurilor avem de-a face cu o configurare si evolutie fireasca, normala a cuplului conjugal sau a familiei, exista si unele situatii in care, intr-o perioada mai mare sau mai mica de timp, cuplul conjugal se dezagrega, unul sau ambii parteneri apeland la desfacerea oficiala a casatoriei (divortul). Fenomenul propriu-zis se manifesta din ce in ce mai puternic si in Romania in ultimele decenii.

Se intampla in unele cazuri, ca intre cele doua secvente ale procesului constituirii si evolutiei cupluluiconjugal sa se produca o modificare paradoxala a “fizionomiei” modului de manifestare a dragostei intre cei doi parteneri. De la preferinta si atractie totala si neconditionata se poate ajunge la respingere sau infiferenta de ordin afectiv, de la aprecierea supraevaluata a calitatilor personalitatii partenerului la contestarea totala sau partiala a existentei unor asemenea calitati, de la starile “incandescente” de iubire la stari de “racire” completa a relatiilor afective dintre cei doi parteneri.

Cine si de ce este de vina? Intrebari simple dar cu raspunsuri greu de dat.
Desfacerea oficiala a casatoriei separa membrii cuplului conjugal dar, de cele mai multe ori, lasa urmari irecuperabile, atat asupra personalitatii lor cat, mai ales asupra personalitatii copiilor, cand exista, pentru care termenii de “acasa”, “familie” sau “dragoste parinteasca” vor capata cu totul alte semnificatii, deoarece ei vor trebui sa se indeparteze de unul sau chiar de ambii parinti firesti.

In alte cazuri, desi cuplul nu se desfiinteaza oficial, in drept, viata conjugala, ca urmare mai ales a lipsei sentimentului de dragoste, se poate dezorganiza intr-atat incat, practic, sa avem de-a face cu desfiintarea, in fapt, a cuplului si cu instrainarea totala a celor doi parteneri. Si in asemenea situatii, viata de familie este puternic afectata, cu consecinte neplacute de personalitate atat pentru parteneri cat si pentru copiii lor.

In fata realitatilor cotidiene, psihoterapeutii se intreaba daca este posibil sa se prevada aparitia unor astfel de distorsiuni ale evolutiei cuplului si daca este posibila preintampinarea lor. Raspunsurile pot fi nuantate, de la caz la caz, da si nu. Pentru ca existenta si evolutia unui cuplu este foarte complexa, iar diagnosticarea cauzelor si tratamentul necesita profesionalism si timp indelungat.

Iar pentru prevenirea conflictelor de orice natura, cuplul trebuie sa beneficieze de actiuni sistematice de asistenta complexa familiala (medicala si psiho-socio-pedagogica), astfel ca viata lui sa se desfasoare normal si implinit.

Pornind de la aceste convingeri, actul casatoriei este, in primul rand, un act de mare responsabilitate sociala, de aceea, chiar daca fiecare persoana are dreptul sa-si intemeieze o familie, pe baza liberei sale optiuni, ea trebuie sa fie pregatita pentru statutul si rolul de sot sau partener al cuplului conjugal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *