Cu ochii în sondajele de opinie care le măsoară popularitatea, nu în realitatea creată de pandemia de Coronavirus în ţară, liberalii au reuşit ceva fără precedent: să organizeze două rânduri de alegeri.
“Localele” ne-au umplut spitalele. Nu putem decât bănui ce ne vor aduce “Parlavramentarele”.
Cu sacii urcaţi în căruţa Puterii (indiferent ce culoare va avea aceasta la guvernare), politicienii români vor abandona, ca de fiecare dată în ultimii 30 de ani, România. Ne paşte o nouă pedeapsă sanitară cu executare la domiciliu. Nu ştim dacă economia românească va mai putea suporta şi aceast nou exerciţiu de bulibăşeală comunicaţională strategică.
Nu ştiu nici cum se vor organiza secţiile de votare din Diaspora – cât şi cum îi vor suporta pe votanţii noştri aşezaţi la cozi pandemice autorităţile din ţări care deja au impus restricţii drastice din cauza creşterii îngrijorătoare a cazurilor de infecţii cu COVID-19. De ce ar face derogare pentru România?
Cică Premierul Mandolină i-ar fi cerut ministrului de Externe Bogdan Aurescu să se asigure că în Diaspora vor putea fi organizate între 700 şi 750 de secţii de votare. Acesta ar fi anunţat deja că se vor putea organiza „peste 600” de secţii. De reţinut faptul că termenul limită pentru transmiterea tuturor propunerilor de secții de votare către Autoritatea Electorală Permanentă este 16 noiembrie, ele urmând să fie anunţate pentru publicul votant pe 18 noiembrie.
Să zicem că statele în care numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este mare vor permite înfiinţarea acestor secţii de votare, dar care vor fi derogările de la lege pe care aceste state lo vor face în privinţa circulaţiei persoanelor? Cu ce anume poate persuada statul român ca statele occidentale să facă excepţii pentru români în privinţa restricţiilor impuse propriilor lor cetăţeni? Ce are de dat România acelor guverne care au instituit carantină şi restricţii de circulaţie pentru a permite românilor să se înghesuie la coadă la urna de vot?
Indiferent de cine a fost la putere în România, întotdeauna au fost cozi la secţiile de votare din Diaspora. Întotdeauna personalul din ambasadele şi consulatele româneşti s-a mişcat ca ochiul mortului cât să fie bine, să nu fie rău.
Nu-i bai, că Sică Orban mandoline verzi pe pereţi visează. Cică mizează pe 350.000 de voturi exprimate în afara ţării. De trei ori mai multe decât cele 106.038 de la parlamentarele din 2016 şi aproape pe jumătate mai puţine decât cele 650.000 din primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019. Şi chiar dacă numai 39.238 de români din Diaspora au depus cereri de înregistrare pentru votul prin corespondenţă.
Iar se pun boii înaintea carului, apoi se miră toţi că au dat cu oiştea în gard! Politicienii români se comportă în această campanie electorală de parcă alegerile au avut loc. Iar ei nu mai trebuie decât să găsească scuze plauzibile din categoria “greaua moştenire” pentru a nu-şi mai îndeplini promisiunile de campanie pe care nici n-au mai apucat să le promită.
Că acesta nu e campanie electorală, e gargară.
Deocamdată avem, din nou, doar concurs de invective şi imprecaţii, nu agendă publică de discutat. Din nou se înjură şi se acuză. Dar, după ce se numără voturile, vor face adevăratele alianţe de guvernare. Şi cei care ieri se scuipau în gură, mâine se vor linge bot în bot – că nu există şi COVID electoral să-i vedem pe toţi cei care ne mint de 30 de ani bolind pe perfuzii, aşa cum bolesc economia, educaţia, sănătatea şi tot ceea ce ţine de bunăstarea României.
Dintotdeauna partidele s-au ferit să-şi facă cunoscute planurile de alianţe înaintea rezultatelor, gonflând doar promisiuni electorale, promiţând câte-n lună şi în stele, aşteptând numărarea voturilor şi alocările de mandate pentru a şti ce jocuri meschine să facă. Niciodată contractul cu eklectoratul (cel asumat prin promisiuni electorale) nu a fost respectat.
De aceea se poate afirma, liniştit, când e vorba despre partidele politice din România: “aceeaşi mizerie”. La care se adaugă greaţoşagul traseismului politic niciodată reglementat prin lege. Plus abonamentul pe viaţă pe care şi-l arogă aceşti NimenKlaturişti ai neamului de a trăi şi ei şi urmaşii urmaşilor lor, în veacul vecilor, din sudoarea limbii în bani publici.
Politica românească se face primitiv pe ideea câştigatorul trebuie să ia tot, câştigatorul nu preia nimic din ceea ce era bun de la “duşman”, rade, tunde, frezează şi înlocuieşte totul. Bugetul este pradă de război, rezervorul de funcţii publice este răsplata lipitorilor de afişe şi a ibovnicelor (indiferent de sex) ai celor care câştigă la alba-neagra votului, România.
Iar electoratul este complicele acestor minciuni: că timpul trece, promisiunile făcute sunt uitate, ştampila tot pe mincinoşi se aplică.
Şi, gata!