In vizor

Licitații TRUCATE la deszăpezirea drumurilor în Cluj, descoperite după ȘAPTE ANI. Pe listă se află și o firmă de casă a lui Boc și Tișe

Patru firme care au câștigat licitații de deszăpezire a drumurilor din județul Cluj au fost prinse cu mâța în sac, abia după șapte ani de la trucarea unor licitații. Consiliul Concurenței este instituția care a făcut o anchetă în acest sens și i-a amendat cu 5 milioane lei. Firmele care au câștigat necinstit licitațiile sunt Diferit, Selina, Athos, Ritorsa Trans.

Aceste firme au trucat licitațiile organizate în anii 2012 și 2013 de CNAIR (CNADNR la vremea respectivă). Rezultatul acestei investigații vine la șapte ani după consumarea faptelor. Potrivit rezultatelor anchetei Consiliului Concurenței, firmele se înțelegeau să amâne cât mai mult atribuirea contractelor pentru a obține ulterior prețuri mai mari prin proceduri de negociere. Licitaţiile deschise organizate erau fie anulate, ca urmare a depunerii de oferte neconforme/inacceptabile, fie suspendate, ca urmare a contestaţiilor depuse, astfel, ajungându-se la atribuirea serviciilor prin proceduri de negociere.

„În această situaţie, companiile au acţionat în mod concertat: contractele au fost adjudecate în cadrul procedurilor de negociere, prin rotaţie, fiecare dintre cele patru companii, câştigând cel puţin un contract, la preţuri mai mari comparativ cu cele ofertate în cadrul procedurilor de licitaţia deschisă. Pe de altă parte, modalitatea concretă de derulare a negocierilor, care implica prezenţa simultană a ofertanţilor la sediul autorităţii contractante pentru o perioadă considerabilă de timp, a favorizat comunicarea între companii”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurneţei a sancţionat patru companii (Diferit SRL – 2,755,562 lei ➢ Selina SRL 1,329,936 lei; ➢ Athos Com SRL – 922,741 lei; ➢ Ritorsa Trans SRL – 34,301 lei).

Diferit SRL Cluj-Napoca a fost înființată în 2001 și îi are ca asociați pe Daniela Denisa Petri și Nicolae Petri, iar administrator este Grigore Vădean. Anul trecut, Diferit a avut o cifră de afaceri de aproape 120 milioane lei, un profit de 3,7 milioane lei și un număr mediu de 98 de angajați. În 2017, cifra de afaceri a fost de peste 92 milioane lei, profitul de peste 8,6 milioane lei și un număr mediu de 113 persoane.

Diferit SRL a pus mâna pe nu mai puțin de 131 de contracte cu statul. Din 2014 până în 2018, Diferit a avut contracte de deszăpezire cu Consiliul Județean Cluj, iar în 2016 a prins un contract pentru deszăpezire cu CNAIR. În intervalul 2007-2019, Diferit SRL a încheiat 13 contracte doar cu Primăria Cluj-Napoca, în valoare de 218 milioane de euro.

Selina SRL din Oradea este în reorganizare judiciară. Anul trecut, a avut o cifră de afaceri de aproape 53,8 milioane lei, pierderi de peste 820.000 lei și un număr de 385 de angajați. În 2017, a avut pierderi de peste 5 milioane lei. În 2012, când au avut loc licitațiile trucate, a înregistrat un profit de 14,5 milioane lei.

Athos Com SRL Crișeni, județul Sălaj a fost înființată în 1993. Anul trecut a avut o cifră de afaceri de 24,4 milioane lei, un profit de 1,9 milioane lei și un număr de 98 de angajați. În 2012 a avut un profit de doar 64.000 lei.

Ritorsa Trans SRL din localitatea Ip, județul Sălaj se află sub incidența Legii 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței. În 2012, firma a avut un profit de aproape 309.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *