In vizor

Liceul Greco-Catolic "Inochentie Micu" lansează dezbatere pe plete. Problemele din Educație sunt altele și extrem de arzătoare, dar directorul se piaptănă

Reprezentanţii Liceului Greco-Catolic ,,Inochentie Micu” sunt deschişi la dialog pe tema regulamentului şcolar. Aceştia precizează că vor organiza, până la finalul lunii, o dezbatere la sediul liceului, la care vor invita reprezentanți ai părinților și ai elevilor, în care își vor putea exprima liber opiniile în legătură cu articolele Regulamentului.

“Liceul nostru dorește să educe cetățeni responsabili, care să respecte legea. De aceea, atunci când am cerut elevilor să respecte Regulamentul de Organizare și Funcționare al școlii, aflat în vigoare, am avut în intenție un act educativ firesc, nu o formă de presiune şi nici o modalitate de sancţionare. Reluăm contextul celor întâmplate în data de 17. 10. 2017, când mai mulţi elevi au fost rugaţi să respecte Regulamentul unităţii. Mai întâi, ieri, li s-au adus încă o dată la cunoștință prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare al școlii noastre, după ce în prealabil au semnat pentru luarea lui la cunoștință atât ei, cât și părinții lor. Acţiunea conducerii unităţii a venit şi în contextul în care, în data de 05. 10. 2017, la Consiliul profesoral, profesorii diriginți m-au rugat să mă implic în susținerea lor cu privire la respectarea ținutei școlare, în special cu privire la ţinuta capilară a elevilor care este cu mult peste prevederile admise de actualul regulament. De asemenea, în data de 12. 10. 2017 a avut loc întâlnirea cu reprezentanții comitetelor de părinți pe clasă, ocazie cu care am primit sesizări verbale din partea unor părinți ai căror copii s-au conformat cerințelor legate de ținută și care m-au întrebat de ce, pentru alții, sunt permise derogări de la regulament”, spune directorul liceului Petrică Daniel Tintelecan, într un comunicat de presă.

În cadrul dezbaterii, toată lumea îşi va putea exprima liber punctele de vedere.

“De aceea, suntem deschiși la dialog pe tema prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară. Elevii ar fi putut deja să formuleze critici față de unele articole din Regulament prin reprezentanții lor în Comisia Anuală de Revizuire a Regulamentului, prin reprezentanții lor în Consiliul de Administrație al liceului sau prin intermediul Consiliului Elevilor de la nivelul unității de învățământ sau prin cel organizat la nivelul județului Cluj. Pentru că înţelegem acum că sunt nemulţumiri, vom organiza, până la finalul lunii, o dezbatere la sediul liceului nostru, la care vom invita reprezentanți ai părinților și ai elevilor, în care își vor putea exprima liber opiniile în legătură cu articolele Regulamentului. Cei care nu vor putea participa la dezbatere vor putea să își exprime în scris observațiile, care vor fi depuse și înregistrate la secretariatul liceului nostru. După ce vom ajunge la consens, vom insista ca Regulamentul agreat să fie aplicat cu strictețe. Instituția noastră respectă libertatea de exprimare. Am luat act, aşadar, de nemulţumirile unora dintre elevi şi vom parcurge în perioada următoare etapele pentru asumarea unui Regulament care să poată fi acceptat şi aplicat, în spiritul respectului pentru convenţiile specifice unui mediu de tip instituţional-educaţional”, mai spune directorul.

Cel despre care, reamintim, am scris acum cațiva ani, când am relatat pățaniile unui copil, Mihai Moceanu, bolnav de sindromul DOWN, care greco-catolic fiind și înscris fiind ca elev al Liceului Greco-Catolic, a fost batjocorit de același director-preot Daniel Țintelecan până când, mama lui nemairăbdând umilința, elevul a fost mutat la alt liceu. Făcându-l handicapat și neintegrabil în societate, profesori ai Liceului Greco-Catolic alături de preabunul preot creștin și greco-catolic Daniel Țintelecan au avut neplăcuta surpriza să afle că “handicapatul” Mihai Mocean, bolnav de sindrom DOWN, a avut nesimțirea” să-i dea peste obrazul de creștin fariseu și să reușească să-și ia Bacul. E drept, cu nota 6,83, dar o reușită incredibilă pentru cei bolnavi de acest crunt sindrom! Și știți de ce și l-a luat? Pentru că a fost integrat cu dragoste în colectivul în care s-a dus după ce a fost alungat de prea-plinii de dragoste profesori greco-catolici de la Liceul “Inochentie Micu”!

Tudor Helgiu, elevul de clasa a X-a de la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca, trimis marţi acasă să se tundă, s-a prezentat miercuri la ore netuns, dar având asigurat sprijinul și dragostea părinților săi că poate fi ceea ce este, că “important nu este cât de lung ai părul, important este ce și cum gândești”. ”Regula nu are niciun rost, nu mai suntem pe vremea comunismului, când băieţii erau obligaţi să se tundă”, a spus acesta.

Corect, numai Partidul lui nea’ Ceașcă, de unde s-o fi desprins ca mentalitate și directorul-preot Țintelecan, „te vrea tuns roakere”.

Tudor Helgiu a declarat, miercuri, presei, la intrarea la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” că părinţii săi îl susţin în totalitate şi că nici lor nu li se pare normal ca un elev să fie judecat după lungimea părului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *