Sport

Leon Gomboș, membru în CA al CS Universitatea Cluj, își dă demisia, după porcăria făcută de Vasu: "La U, deciziile se iau unipersonal". Sorin Grozav, președintele CA, marioneta lui Vasu, este evaziv si il face pe Vasu "batut in cap"

Liviu Alexa, managerul U Cluj, baschet feminin, și Dragan Petricevic, antrenorul principal al echipei, au fost înlăturați, marți, de la echipă de către Ovidiu Vasu, directorul CS Universitatea Cluj, fără să se consulte cu membrii Consiliului de Administrație. În aceste condiții, se lasă cu demisii în CA. Pe de altă parte, joi se va întruni CA pentru o decizie.

“Eu am aflat de acest lucru în urmă cu vreo două ore și am încercat să iau legătura cu diverse persoane din club. Am aflat de această decizie în care Consiliul de Administrație nu a fost consultat. Sigur că este o decizie pe care și-a asumat-o în totalitate Ovidiu Vasu, invocând tot felul de motive care, din punctul meu de vedere, nu stau în picioare. Eu am vorbit cu președintele clubului și i-am prezentat poziția mea, el a înțeles, dânsul este plecat în străinătate și se va întoarce, din câte am înțeles, joi, am reușit într-un final să discut și cu domnul Vasu care spune tot felul de argumente. Eu încerc să lucrez în folosul sportului și comunității, în sensul în care fac parte dintr-un consiliu de administrație, care trebuie să fie consultat în caz de decizii majore ale clubului. Noi nu am fost consultați, prin urmare, procedural m-am simțit jignit, o marionetă într-un consiliu de administrație și eu nu vreau să lucrez în felul acesta. Văd că aici se iau decizii unipersonal”, a declarat Leon Gomboș, membru în CA CS Universitatea Cluj.

Leon Gomboș își va prezenta, vineri dimineața, demisia.  

 

“Eu nu țin cont de persoana Liviu Alexa sau de persoana Vasu, țin cont de un principiu care a fost încălcat de cineva. Oricine ar fi fost acel cineva, m-aș fi simțit la fel de lezat, prin urmare am luat am decizia să îmi depun demisia din acest consiliu de administrație, lucru pe care l-am anunțat și la conducerea UBB.
Demisia o să o prezint domnului președinte al clubului, Sorin Grozav vineri  pentru că am înțeles că este plecat din țară acum. Domnului Vasu nu am ce să îi prezint pentru că el este director al Clubului Sportiv Universitatea”, a mai spus Gomboș.

Sorin Grozav, președintele CA CS Universitatea Cluj, nu își va da demisia, dar va convoca joi consiliul de administrație.

Aceea nu este hotărârea Clubului Sportiv Universitatea, ci a lui Vasu personal. Eu mă voi întoarce joi în țară, voi convoca Consiliul de Administrație și veți afla și care este poziția clubului. Ce am văzut acum este poziția personală a unui om.

Ar fi culmea să îmi dau eu demisia pentru că un om este bătut în cap. Vom avea o discuție în Consiliul de Administrație din care fac parte 7 cadre universitare, dintre care 4 cu gradul de profesor universitar și vom analiza toată situația în care suntem pentru că nu putem să ne ghidăm după niște hotărâri luate la cald”, a declarat Sorin Grozav.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *