In vizor

Lactate falsificate, pe rafturile magazinelor din România. Probleme și în depozitele și magazinele din Cluj

Deși sunt esențiale în alimentație, în special în cea a copiilor, multe dintre lactatele vândute în România sunt falsificate. Au ajuns la această concluzie îngrijorătoare inspectorii sanitar veterinari, după ce au făcut sute de teste.

Experții au găsit lapte îndoit cu apă, iaurt și smântână cu mai puțină grăsime ca pe etichetă și brânză care se dezintegra. Potrivit experților, lactatele sunt foarte ușor de falsificat, însă din păcate, doar testele de laborator pot depista neregulile.

Inspectorii au analizat mai bine de 400 de probe de lapte și derivate din lapte, în laborator. În cele mai multe dintre cazuri, au descoperit că produsele aveau un procent mult mai mic de grăsime decât ce era trecut pe etichetă. Și chiar un conținut de sare mai mare. Au fost și situații în care unele alimente, în loc să fie fabricate din lapte de capră, de exemplu, aveau în compoziție lapte de vacă.

Toate acestea au un singur scop: câștigul producătorului. Grăsimea animală din produsele lactate este mai scumpă decât cea vegetală, de exemplu, și atunci unii dintre procesatori preferă să o înlocuiască sau să puna mai puțină cu toate că rețeta suna altfel.

De asemenea, laptele de vacă este mai ieftin decât cel de capră, așa că mulți sunt tentați să îl folosească și să îi păcălească pe consumatori.

Inspectorii ANSVSA au înschis mai multe magazine și depozite din București și Ilfov. Alte unități care funcționau în condiții insalubre sau procesau și vindeau lactate cu probleme sunt din Dolj, Cluj și Ialomița. În total, peste 17.000 de kilograme de lactate au fost confiscate.

sursa: stirileprotv.ro