Editorial

La mulţi ani, 2018. La mulţi ani, România dosarelor închise fără explicaţii!

 

Ce am făcut în ultimul an? Sute de cereri de studiu a dosarelor de natură penală sau civilă. M-am dus la arhivă de fiecare dată când un judecător m-a lăsat să citesc un dosar ajuns pe mâna lui.

Vorbim de dosare cu moşteniri, insolvenţe sau cele „căutate” cu evaziune fiscală, grup infracţional structurat, luare şi dare de mită, neobositul abuz în serviciu, etc.

Iniţial am vrut să scriu un text prin care să vă spun la ce am lucrat în 2017. Majoritatea care deja urmăriţi materialele scrise de mine în Gazeta de Cluj, şi mai nou în Ziar de Cluj sunt convinsă că ştiţi şi ce procese am urmărit, termen de termen. I-am văzut în prima bancă a sălilor de judecată pe foştii poliţişti de la Bistriţa-Năsăud (Cloşcă, Hasnaş şi Mureşan), pe fostul şef al ISCTR Cluj- Rareş Pop, pe mult-tritraţii inculpaţi din dosarul Mită la Consiliul Judeţean Cluj(Bene, Pogăcean, Uioreanu, Davidescu şi Petran), pe fostul director al AJOFM Cluj- Daniel Don, pe fostul patron al U Cluj- Florian Walter, pe comercianţii de droguri din dosarul fraţilor Dairatani, pe inculpaţii din dosarul Banane de Milioane (familia şi colaboratorii lui Ştefan Sukosd), pe Elisei şi Dafinel- protagoniştii unui scandal din târgul Gilău, pe fostul viceprimar Anna Horvath, pe șpăgarii de la Rutieră Cluj, pe fostul profesor de la UTCN prins cu plicuri de bani în timpul unui examen, pe Roja și soția acestuia, pe Gaetano-italianul protejat de polițiștii de la Gherla în timp ce se ascundea de mafia siciliană, pe Cătălin Cherecheș- primarul ce a câștigat alegerile din arest preventiv,  afaceristul Călin Stoia și lista continuă.

Am scris când se abera prin cereri fantasmagonice, când se jucau de-a justiția, când erau neîndreptățiți, când plângeau, când își pierdeau bunurile, când martori veneau să dea declarații ce demontau acuzațiile din rechizitorii. Am făcut asta pentru că nu am considerat că un comunicat DNA, DIICOT sau al altui parchet era suficient pentru ca să știți ce s-a întâmplat acolo.

Am lăudat și criticat procurori, întotdeauna verificând din mai multe surse informația și, sper eu, abordând linia corectă a materialului. Dacă am greșit să fie cu iertare. Dar nu, nu e așa. Asta e replică de procuror, că nu e luat la răspundere pentru ce trimite în judecată și sechestrele impuse. N-am greșit. Am avut o adresă de mail publică, un număr de telefon de servici la fel de public și mi-am aplecat urechea oricui voia să dea declarații în legătură cu materialele pe care le publicam.

Dacă un om a vrut  să declare o minciună, i-am pus-o în ghilimele întocmai. Dacă am reușit să o probez, între rândurile cu cele declarate de el prezentam probe.

Nu am fost eu judecătorul, nu am fost eu procurorul, nu am fost eu inculpatul. Voi ați putut să jucați măcar unul dintre aceste roluri. V-am arătat și o poveste în care un inculpat s-a încuscrit cu un fost șef al DNA Cluj.

 

Și totuși…poate vă întrebați despre ce dosare închise fără explicații vorbeam în titlu.

Sunt cele la care, dragii mei, am ajuns cu greu să văd măcar o filă, măcar o dovadă că cineva suferea în timp ce magistrații clujeni puneau ștampila de ”închidere”.

Acele dosare cu ”neînceperea urmăririi penale”, ”clasare”, ”prescriere faptă”.

Eu cred că acolo e adevărata miză și totodată nucleul corupției. Acolo și în dosarele ce se sfârșesc prin achitare. 

Vreau să vă schițez ce poate să facă un jurnalist când lucrează la un astfel de subiect. De fapt prin această schiță vă descriu minim o zi dintr-o săptămână de lucru de-a mea.
 

Ajung la birou și mă așteaptă un clujean pe hol. Îl poftesc înăuntru și îi ascult povestea. Și în timp ce îmi iau notițe pun veșnica întrebare: ”v-ați adresat autorităților formulând o plângere în acest sens?”. În 80 % din cazuri mi se răspunde direct cu ”nu doar că am făcut asta, dar v-am adus să vedeți și decizia de clasare primită de la procurorul x”.

Cu acordul lui îmi fac o copie după aceasta și încep căutările. Deci încep cu povestea omului și o hârtie prin care i se spune că nedreptatea sa e o normalitate. Dacă am noroc povestea lui se confirmă, aflu prin ”mâinile cui a trecut”, cine l-a umilit, cine l-a neîndreptățit și împotriva cui a făcut plângerea penală. De-acolo mă străduiesc enorm, dincolo de legile deja existente să încerc să aflu ce a fost în mintea unui procuror care, la fel ca Boțogan Claudiu în dosarul lui Lucan, refuză să administreze probe, să audieze martori sau să ceară expertize.

Tot de noroc ține și să aflu dacă cel împotriva căruia s-a făcut plângerea poate la un moment dat a închinat un pahar cu cineva din magistratură, poate a petrecut un weekend în străinătate cu cineva din vârful poliției clujene, poate e rudă sau a botezat un copil de ”justițiar”. Ș-atât. Pentru că nu am același acces la informația unui dosar clasat și dosit în sertar precum într-o arhivă a unei instanțe judecătorești.

Așa că scriu. Scriu ce aflu, apăs butonul publică și în mare parte mă bazez pe voi. Singurul lucru gratuit pe care îl puteți face dacă dați crezare celor scrise de mine e să răspândiți mai departe informația.

Puterea presei voi o dați. Puterea magistraților voi ar trebui să o stabiliți. Puterea Parlamentului voi o dați. Puterea primarului și a Consiliului Local tot la voi este.

Pe ziariști îi alimentați psihic și financiar din accesări și urmăriri fidele a ceea ce scriu, critici sau aprecieri. Pe ceilalți, prin vot.

Ultimii ani m-au învățat că societatea românească ajunge inimaginabil de des să bată la ușile procurorilor pentru dreptate. Poporul român scrie scrisori lui Laura Kovesi cu disperarea în ochi și pixul tremurând. DNA și-a făcut PR-ul în acest fel încât să vă îndemne să îi asociați cu termenul suprem: ”încrederea”.

Ferice de celor ce li s-a făcut dreptate la timp și nu după ce şi-au pierdut casa pentru a plăti un avocat, și-au pierdut viața pentru că agresorul nu a fost reținut la timp ori a fost lăsat sub control judiciar.

Restul sunt cei ce bat la ușile redacțiilor cu o suferință tăioasă, lacrimi în ochi, durere în suflet, obraji scorojiți și cearcăne pronunțate de la nopțile nedormite. Ei sunt mama, sora, fratele, mătușa sau unchiul nostru. Ei sunt cei ce nu abandonează lupta și au în ei curajul să își asume public povestea. Pentru ei ultima împăcare după clasare e să le spună românilor prin ce au trecut.

 

La mulți ani 2018. Sunt mâhnită de prezent și rămân în această meserie pentru că datorită vouă de la un material publicat de mine și răspândit de voi, uneori oamenii sunt trași la răspundere. Atunci emoțiile celor cărora li se face dreptate mă învăluie și știu că sunt exact unde ar trebui să fiu acum. Meseria de jurnalist e drogul spre bunătate, e fragilă, e ispititoare și uneori schimbă cursul vieții celui ce o practică și a celor ce se regăsesc în materialele respective.

Semnez toate cererile pe 544/2001 fie către instanțe judecătorești, parchete, primării, IPJ, ISU, CJ sau alte instituții publice cu sintagma  ”apreciez”.

Pe ei îi apreciez că îmi dau un număr de înregistrare și răspuns la solicitare. Pe voi vă apreciez că dincolo de a citi presa ați reușit să deveniți voci puternice, fie pe pagina de FB unde vă exprimați liber, fie prin denunțuri, fie prin a întinde o mână celor ce nu mai găsesc soluții.

 

Vă apreciez,

Mihaela Trif

 

 

Restanțe de an:

Penitenciarul Gherla încă nu răspunde pentru comerțul cu droguri din interiorul său, unde complici sunt doi ofițeri și o mână bună de deținuți.

Răzvan Pop și Ioan Ursache din dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj sunt ”emblema” corupției din DNA Cluj.

Claudiu Boțogan nu răspunde pentru ceea ce a tratat cu mânuși, iar acum DIICOT București încearcă să probeze.

Steluța Cătăniciu este în continuare ilegal în Parlamentul României.

Profesori de la UTCN și Babeș Bolyai au primit mită legalizată printr-un proiect POSDRU.

Conducerea CAR CFR rămâne de neatins pentru a delapida și derula în continuare activități infracționale.

Lucia Stănică are prea multe decizii judecătorești definitive și cu titlul executoriu pentru ca Statul Român să o mai țină departe de copilul ei.

Levigatul de la Pata Rât- și cu asta am spus tot.

La Filarmonica de Stat Transilvania se fură cu două ștampile și un singur nume de femeie.

Holzindustrie golește zona Huedinului în timp ce oamenii din Poiana Horea nu primesc o bucată de lemn de foc.

Direcția Silvică Cluj încă duhnește a corupție și a pensionat prea mulți baștani.

Deținuți clujeni duși la Aiud sunt mutilați de ofițerii din penitenciarul respectiv.

Magistrații corupți și ”superiori” se țin cu dinții de funcție și la ora aceasta încă acoperă urmele din 2007.

 

Și lista continuă…

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *