Din oras

Jandarmeriei Cluj i s-a pus pata şi pe Paraziţii: amendă de 1000 de lei. Dar organizatorii care au făcut posibil, printr-un regulament lax, ca minorii să fie prezenţi la festival, când vor fi amendaţi. Şi nu în bătaie de joc ca cei 2500 de lei pentru punerea în pericol a vieţii a zeci de mii de „festivalieri”? Şi un „gând” pentru DGASPC Cluj: ce munciţi?

Jandarmeria Cluj, dacă tot e supraofertă pe amendat, s-a hărnicit să rupă Proces Verbal şi trupelor Paraziţii şi Macanache pentru că au prezentat în concertul de la UNTOLD cântece cu versuri care conțin un limbaj vulgar, licențios sau rasist. Au stat ei şi-au analizat imaginile. Ce n-au analizat şi nici nu au să o facă este cum de a fost posibilă prezenţa minorilor la acest festival. Ce nu au analizat şi nici nu au să o facă este regulamentul lax al festivalului în ceea ce priveşte acordul prin care aceşti minori au fost lăsaţi în perimetrul festivalului.

  • Din acest punct de vedere, Jandarmeria Cluj este la fel de penibil ca şi directorul DGASPC, Nicoleta Molnar, care s-a scos declarând că: „Teoretic, dacă ne este semnalată suspiciunea de abuz, mergem să verificăm, dar noi nu am fost chemați, nu ne-a semnalat nimeni că ar fi fost probleme acolo. Problema drogurilor, clar, e o problemă. Limbajul vulgar constituie tot o formă de violență, dar noi nu știm ce s-a întâmplat, nu ne-a anunțat nimeni. (…) Ca simplu specialist, nu ca director, cred că reprezentantul legal poate să facă mult în direcția asta. El ar putea decide cum și în cel fel să ocolească mediile ce nu sunt propice pentru copii. (…)”.

”Cele 4 persoane au fost sancționate cu amendă în valoare de 1000 de lei fiecare, conform art. 2, alin 1) din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În continuare, ne reafirmă angajamentul de a proteja drepturile și libertățile individuale ale tuturor persoanelor, indiferent de categoria socială sau etnică, atâta timp cât acestea respectă prevederile legale”, au ouat un comunicat jandarmii clujeni.

Nicoleta Molnar, Director DGASPC-Cluj, la 30 de ani ai Casei de tip familial Maica Domnului - Cluj - YouTube

În ceea ce o priveşte pe madam director de la DGASPC (foto sus), o declaraţie mai penibilă şi mai lipsită de fundament ca acesteia de multă vreme nu am citit. Adică nu mai există autosesizarea ca normă de luucru pentru instituţia statului pe care o conduce? E analfabetă, nu ştie citi? ;ăcar atunci când a deschis un televizor, nu a auzit nimic, că vuieşte mass media? Sau e pe categoria funcţională în care citeşte, aude, dar nu pricepe. Auzi: „dacă e sesizată” şi şi atunci doar „teoretic”… Păi la ce spumele mării mai există instituţia de pe urma căreia însează salariu de director?

Dă-ţi, madam, demisia!

Alin Tişe, dacă e în subordinea ta, fă-i vânt, că te face rău de râs!