De cateva zile, atentia publica se focalizeaza pe tortionarii comunisti Visinescu si Ficior. Parca trezita din blestemul uitarii, societatea romaneasca incearca sa innoade istoria si sa aduca in fata justitiei un cosmar care parea trecut sub uitare. Este rusinos faptul ca abia acum, dupa 23 de ani de la Revolutie, reusim sa admitem ca tortionarii exista cu adevarat. Ma intreb, de ce oare a fost nevoie de atata timp sa ne trezim sau cine a avut interesul sa treaca sub tacere atata vreme faptele calailor neamului romanesc? Se spera oare ca vor muri acestia si nu vom mai fi nevoiti sa ii judecam pentru faptele lor? Era oare important sa nu aflam din cine era format intregul sistem de distrugere a intelectualitatii si spiritualitatii romanesti?
Oricare ar fi cauza pentru care au fost tinuti acestia la pastrare, voi arata cu degetul acuzator catre istoricii romani care au dovedit prin tacerea lor complicitate la faptele calailor neamului. Cat de greu poate fi ca, dupa ce avem declaratia lui Corneliu Coposu, care spunea ca la Ramnicu Sarat a trait cele mai cumplite momente din viata lui, sa vedem cine era comandantul acelei inchisori? Cat de prosti si ignoranti trebuie sa fim sa ii platim cu pensii speciale de 6000 de lei pe toti calaii acelor inchisori, sa ii mai si decoram!, iar istoricii Romaniei sa aprobe tacit asta. Istoricii romani, din punctul meu de vedere, sunt croiti din acelasi material prost cu toti aceia care vorbesc despre vremurile comuniste ca fiind o epoca de aur. Se vede clar ca majoritatea a beneficiat de huzur si bunastare in schimbul masluirii istoriei neamului iar tacerea lor este de fapt plata pentru viata buna.
Este greu sa vorbesti ca istoric si sa arati cu degetul calaii atata vreme cat ai capatat metehne rele si te simti vinovat pentru istoria fabricata de tine vreme de 40 de ani. Datorita lor suntem si acum nostalgici si parca ne e dor de porcariile care ni se intamplau atunci si am ajuns sa slavim memoria unuia din cei mai mari mistificatori ai istoriei, Sergiu Nicolaescu. De ce preferam oare sa lasam o portita deschisa amintirilor selective despre perioada comunista?
Fantomele comunismului incep sa ne bantuie tot mai mult constiintele. De-a valma, generatiile noi, alaturi de adevaratii artizani ai societatii comuniste, aduc in discutie mitul linistii si sigurantei vietii acelor triste vremuri. Tineri care aveau doar cativa ani la Revolutie isi imagineaza ca stiu despre ce era vorba in acea perioada si chiar au dreptul sa ne impartaseasca din experientele lor. Sunt intrigat de modul in care istoria adevarata poate fi uitata de atatea generatii la rand si transmisa ciuntit noilor generatii promovandu-se o imagine a binelui care se intampla in acea perioada.
De fiecare data cand este vorba despre credite pentru locuinte, nu se poate sa nu auzi de undeva cat de bine era pe vremea lui Ceausescu pentru ca aveai casa asigurata. Ma intreb cat poti fi de prost si lenes incat sa ai pretentia sa iti ofere statul sau oricine altcineva un acoperis fara sa fii nevoit sa il platesti. Stiu ca veti spune ca se plateau in rate sau se plateau chirii pentru asta. Ce uitati insa sunt temenelele care trebuiau facute si ce spagi trebuiau date si cat de tare trebuiau pupati in fund sefii de cadre de la intreprinderi sau secretarii de partid pentru un loc pe o lista scurta, care sa nu dureze cinci ani, ci doar doi. Sa nu mai vorbim despre ideea de confort impusa de arhitecti fara viziune.
Invariabil, cand este vorba despre locuri de munca si somaj, auzi corul idiotilor care isi aduc aminte cat de simplu era in comunism.
“Toata lumea avea un loc de munca!” Asa suna sloganul celor care adora la fie platiti fara sa munceasca si a celor care incurca mersul la serviciu cu munca efectiva. Nu poti sa iti doresti sa fii luat cu japca de pe strada si sa fii trantit intr-o fabrica comunista unde trebuia sa te pui bine cu secretarul de partid si mesterii ca sa nu ai parte de munci umilitoare. Nu putem uita atat de usor cum se faceau promovarile, cu porci taiati si damigene de tuica duse la seful de cadre care era un mic zeu creator de destine al “colectivelor de oameni ai muncii”.
De cate ori se vinde o fabrica si este cumparata de cate un concern strain, auzim cum a reusit Ceausescu sa construiasca industria si cum o distrug “astia” fara mila. Stimati comunisti idioti, va anunt ca, de fapt, Ceausescu a creat o industrie neperformanta care lucra pe stoc doar pentru a da locuri de munca si pe care depasirea planului cincinal a reusit sa o distruga mai repede decat era preconizat. Acest conglomerat industrial proiectat de megalomanul Ceausescu a fost facut cu imprumuturi de la Banca Mondiala si FMI, iar poporul a platit datoriile catre acestia prin mizeria si traiul umilitor dus la limita decentei.
“Nu era atata coruptie si infractionalitate!” Un alt slogan drag idiotilor cu memoria scurta. Era atat de multa infractionalitate incat era necesar sa se dea destul de des amnistii pentru ca puscariile se umpleau pana la refuz. Faptul ca nu era atat de multa informata despre asta nu inseamna ca nu exista infractionalitate, ci ne arata cat de opac era sistemul comunist si cat de manipulat. Despre coruptie as putea aminti doar ca de la pachetul de Kent, sapunul FA, punga de cafea Alvorada si pana la bani in plic dati de la instalator, doctor, gestionarul de la magazin pana la secretarul de partid, tot sistemul era putred. Metehnele rele, de atunci le avem, nu am invatat nimic nou dupa Revolutie, doar am perpetuat practicile invatate intr-un sistem corupt bazat pe nepotism.
Scolile de exceptie romanesti, aduse in discutie de aceiasi criptocomunisti care ne spun cat de bun era invatamantul, nu erau de fapt chiar asa. Era un sistem de invatamant al carui scop era doar statistic, adica rolul era sa sa aratam lumii ca noi avem procente foarte mici de analfabeti. Dovada incompetentei sistemului comunist de invatamant sunt profesorii scolati atunci si care abia acum reusesc sa isi arate cunostintele dobandite prin rezultatele invataceilor lor.
Celor care vorbesc despre toate acestea si dimpreuna cu istoricii partasi la falsificarea trecutului prin tacere, le doresc sa nu traiasca vremurile in care sunt luati in toiul noptii si dusi in Baragan. Sa nu fie dati afara din scoli si trimisi la munca silnica doar pentru ca sunt fara origini sanatoase. Sa nu fie trimisi la puscarie doar pentru ca sunt intelectuali. Sa nu construiasca proiecte megalomane, doar pentru a linisti pornirile maniace ale conducatorilor pe care mai apoi sa le admiram ca pe ceva grandios si necesar tarii uitand sa apreciem martiriul intelectualilor care au murit acolo. Sa nu planga langa copiii lor cand nu au ce sa le dea de mancare, doar pentru ca nu au reusit sa cumpere nimic dupa o noapte in frig la coada la magazinul de lapte. Sa nu fie arestati doar pentru ca au simtit nevoia sa se roage intr-o biserica sau pentru ca au avut curajul sa spuna un banc politic.
In schimb, le doresc trezirea constiintei si abandonarea fricii, care se vede bine din actiunile lor, si sa inceapa sa constientizeze ca este mai usor sa traiesti ca un iubitor de adevar decat sa-ti fie frica toata viata ca s-ar putea afla ce ai facut sau ce nu ai facut si iti statea in putere.