Declara, ieri, în conferința sa de presă, Alin Tișe, președintele CJ Cluj:
“Noi am închis rampele în 2010-2011 în județ și aveam termen de finalizare inițial 2011, dar s-a dus termenul de finalizare acum până în 2017. Legea, din păcate, nu reglementează situația tranzitorie, că nimeni nu s-a gândit că nu vor putea județele să termine pe măsură ce închid, sistează depunerea în rampele neconforme, nu s-au gândit că va fi un timp mort în care, ce faci cu gunoiul până când dai în funcțiune noul CMID? Și, în paralel, am și discutat și voi și vorbi și cu doamna ministru al Mediului, Consiliul Județean, în urmă cu o lună sau cu două luni, a făcut demersuri și pentru modificarea legislativă, în paralel cu ce v-am spus eu că urmează să facem, în sensul de a modifica hotărârea de guvern, guvernul să se lămurească cine anume se ocupă de aceste gunoaie în perioada de tranziție de la momentul în care ai închis rampele, dar nu ai terminat centrul. Nu există în momentul de față în lege expres ce se întâmplă în această perioadă. Se spune doar că ADI-urile se ocupă șamd. Dar, în concret, nu se spune pentru stația tranzitorie ce se întâmplă cu gunoaiele. Pentru că ei, în momentul acela, nu au estimat când au dat hotărârea de guvern, nu au estimat că va fi un timp mort de un an-doi-trei, chiar mai mult, gândindu-se că toate primăriile, respectiv Consiliile Județene, vor termina CMID-urile. Ei, uite, Clujul nu a terminat. Consiliul județean va închide rampa temporară, după ce gunoaiele vor fi mutate în centrul de management, Consiliul Județean trebuie să o închidă. Toate orașele și comunele vor duce gunoiul acolo și ne vom asuma obligația de a o închide. Dacă ne dorim o stație temporară, trebuie să înțeleagă toată lumea că numai așa se poate. Unde Consiliul Județean poate să intervină să ajute cu resurse o va face, dar fără acordul tuturor și fără implicarea ADI-ului în ansamblu nu poți face nimic, Stația asta ar putea funcționa 2-3-4-5 ani, eu sper cât mai repede, până când terminăm, e în funcție de teren, cam 4 hectare de teren pe an, așa se estimează. Eu sper, dacă în 2017 va fi gata CMID-ul, atunci automat gunoaiele de aici vor fi mutate în CMID și lucrurile se rezolvă automat. Vom încerca să respectăm acest termen și să terminăm în 2017, dar, până atunci, trebuie să avem suprafața necesară ca în fiecare an să mărim suprafața.”
Nu știu alte județe cum sunt, dar când este să se arunce banii publici la gunoi în problema soluționării depozitelor pentru deșeuri menajere, Clujul are o istorie zbuciumată, demnă măcar de un biblioraft în fișetul oricărui procuror de bun simț. Milioane de euro s-au furgăsit de la contribuabil pentru utilaje aruncate la gunoi imediat ce au fost cumpărate de noi; milioane de euro s-au îngropat în lucrări atât de deștepte și de prima calitate, încât primul control amănunțit le-a denumit malefice; Și, nu știu, zău, câte milioane va scoate România din buzunarul propriilor cetățeni pentru a plăti infringementul pe care-l riscă de la Uniunea Europeană pentru că a accesat fonduri europene în vederea soluționării așa-ziselor gropi de gunoi și nu și-a finalizat aceste proiecte. Și nici măcar nu se întrevede voința de a se încerca finalizarea acestora. Cel puțin aceasta este încă situația în județul Cluj.
Marmota împacheta gunoi și mânca ciocolată. Marile tunuri în domeniul depozitării deşeurilor s-au dat sub conducerea PSD. În mandatul 2000-2004, sub conducerea pesedistului Grațian Șerban, autoritățile locale din Cluj au azvârlit la gunoi șapte milioane de euro pentru achiziționarea fără licitație (doar era Năstase la putere!) a unor utilaje noi pentru împachetat deșeurile. Atâta de noi au fost utilajele încât au funcționat cam 1000 de ore până când să scoată fum și să fie aruncate la groapa de gunoi. Vorbim despre celebra afacere „Power Pack”. Utilajele achiziționate cu bani grei ar fi trebuit să producă baloți de deșeuri care ar fi urmat să fie depozitați ca îndiguiri pe marginea apelor curgătoare și a lacurilor din județ pentru a preîntâmpina eventualele inundații. Ceva curat ecologic, aș zice, mai ales că nimeni nu s-a preocupat de sortarea deșeurilor iar gunoaiele menajere au începtu să fermenteze în baloți transformându-se în adevărate bombe. Noroc că utilajul de la Turda, în valoare de 3,5 milioane de euro, a apucat să producă doar 4.721 de baloți, care au rămas pe lângă utilaj să le ciugulească ciorile. Fratele geamăn de la Gherla, în valoare similară de 3,5 milioane de euro, a împachetat 7.036 tone de deșeuri în 6.098 baloți.
Banii necesari au fost obținuți printr-un credit bancar de la Banca Țiriac. Au existat speculații și privind acest credit, operațiune făcută tot fără licitație sau selecție de oferte – doar se știa că Ion Țiriac și Ioan Rus, pe atunci ministrul Administrației și Internelor și liderul local al PSD, sunt prieteni și parteneri de afaceri. XPO – Gesellschaft fur eXterne Projeckt Organosation, din Viena, o firmă de consultanță, redenumită așa după ce firma inițială a dat faliment, este cea prin care s-au cumpărat utilajele care s-au dovedit a fi niște „grămezi de fier vechi”.
Afacerea „Power Pack” s-a finalizat cu un dosar PNA, care s-a stins de la sine. Vicepreședinții CJ Cluj care au perfectat afacerea, Liviu Medrea, de la PSD, și Sandor Kerekes, de la UDMR, au scăpat basma curata, așa că nu știm de ce 7 milioane de euro, bani publici, au luat calea gropii de gunoi. Și nici în ce buzunare au fost îngropate comisioanele de succes ale aceste escrocherii.
Azvârlitul banilor publici, sport național. România trebuia să închidă depozitele de deșeuri neconforme, pentru care s-a negociat termen prin tratatul de aderare încă din 2009. Acesta este motivul pentru care s-a și luat în calcul investiția la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Cluj, lucrare care nu este gata nici până în ziua de azi. Între timp, s-au închis, conform tratatului de aderare toate gropile neconforme din județ, cu excepția celei aparținând de firma Bratner-Vereș, care făcea parte din categoria depozitelor neconforme standardelor UE și a mai funcționat cu regim temporar până anul trecut (reglementat din punct de vedere al protecției mediului fie prin autorizație de mediu cu măsuri în vederea închiderii, fie prin aviz de mediu la încetarea activității de depozitare). Indiferent de aviz, acesta era condiționat de capacitatea de stocare a deșeurilor pe rampă. În cazul în care capacitatea de stocare se depășea, inspectorii de mediu aveau obligația să închidă activitatea de depozitare.
Groapa de gunoi de la Pata Rât, care până în 2014 s-a aflat în custodia Primăriei Cluj-Napoca, trebuia închisă încă din anul 2010. În locul ei trebuia construită o groapă de gunoi temporară, în care să fie depozitate deșeurile până la finalizarea celei ecologice. Cu toate acestea, au trecut șase ani de la data la care groapa de gunoi trebuia închisă, timp în care autoritățile nu au reușit nici să o ecologizeze, nici să construiască alta nouă. Așa că, practic, pe rampa de la Pata Rât, pe banii clujenilor, se ard ilegalitățile făcute acolo măcar în ultimii 10 ani.
Să explic: anul trecut s-a licitat ecologizarea rampei de la Pata Rât, în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare la UE. Firma care a câștigat licitația a angajat topografi pentru a se apuca de treabă. Numai că, în afara a ceea ce s-a declarat că s-a depozitat conform actelor, s-au găsit în plus depozitări ilegale în valoare de câteva milioane de euro – bani intrați, la negru, în buzunarele cuiva. Este motivul pentru care fostul președinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan, a făcut un denunț penal. A trecut un an, dar de eventualele urmări ale denunțului (o anchetă, o chemare la dat cu subsemnatul, ceva) nu s-a auzit nimic – deși vorbim de pagube estimate la câteva milioane de euro (gurile relez ic că e vorba despre 10 milioane de euro – milionul de euro și anul de furtișag).
Și aici intervin, nemiloase, prevederile din Tratatul de Aderare al României la UE: dacă anul acesta rampa nu este ecologizată, se intră în procedură de infringement și, nu numai că trebuiesc dați înapoi banii luați de la UE pentru ecologizare, dar se aplică României și județului amenzi zilnice care pot fi de la 2000 de euro, până la un sfert de milion de euro! Ori bani în plus pentru a ecologiza și deșeurile puse ilegal nu sunt. Decât dacă s-ar face deturnare de fonduri sau dacă intervine starea de necesitate.
Minciuna ca normă de lucru. În martie 2013, demarau lucrările de execuţie la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, proiect în valoare totală de 107.536.011,54 lei fără TVA. Termenul de execuţie iniţial a fost de 14 luni din 26 martie 2012, dar printr-un act adiţional lucrările au fost prelungite până în decembrie 2013. Şi acest termen a fost prelungit până în 19 octombrie 2014. Ultimul termen preconizat era 31 decembrie 2015. Dar nici acesta nu a fost respectat, așa că, în ultimul ceas, Ioan Oleleu, pe atunci vicepreședintele CJ Cluj din partea PSD, a avut un spasm de onestitate:
“Noul CMID Feleacu, unde s-a obţinut o finanţare europeană de 60 milioane euro, nu va fi funcţionabil în 2015. În aceste condiţii, se vor duce toate reziduurile menajere tot pe platforma temporară existentă la Pata Rât, care nu se închide, iar transportul, la costuri rezonabile, se va face de către un operator din Câmpia Turzii care va curăţa în câteva zile întreaga zonă. Încurajez primăriile să-şi organizeze propriul serviciu de salubrizare, primarii pot iniţia un proiect european prin care să-şi poată finanţa achiziţionarea mijloacelor de transport necesare”, a precizat Oleleu, potrivit cotidianului local Făclia.
În noiembrie 2014 contractul pentru construirea Centrului de Deşeuri a fost oficial reziliat. Nici o sancţiune, nu s-a găsit niciun vinovat. După doi ani, Clujul s-a întors de unde a plecat.
Timp pierdut, bani pierduți. În încercarea de a salva aparenţele, sau partipriurile politice, în vara anului 2014, cei de la CJ Cluj încă se mai încăpăţânau să anunţe că „lucrările la acest obiectiv de investiţii urmând a fi reluate de îndată”. Atât de “de îndată” încât lucrările nu au mai fost reluate niciodată. În tot acest timp s-au cheltuit bani și s-au încasat bani pentru conformitatea lucrărilor, pentru ca mai apoi să aflăm că acestea nu au fost deloc conforme.
Cea mai buna afacere la negru din Cluj. Niciodată nu s-a dorit rezolvarea problemei gunoaielor la Cluj. S-ar fi distrus o sursă de cash la negru ce a alimentat, timp de 25 de ani, toata zona politicului autohton. Spuma politicii clujene a trăit din subsidii provenite din gunoaie. Campanii electorale au fost finanțate din gunoaie. Eugen Vereș, proprietarul acestei afaceri numită Rampa Salprest de la Pata Rât a murit, ducând cu el în mormânt toate secretele deșeurilor orașului: politicieni în devenire, pe care Vereș îi finanța ca să aibă ascendent asupra lor atunci când va avea nevoie de ceva; politicieni cu acte în regulă, la putere sau în opoziție, fiindcă Vereș știa că și cei din opoziție vor ajunge cândva la putere; politruci și funcționari înalți ai sistemului birocratic – un șefuleț de la Gardă, un șmecher de la Cadastru, o tanti mare șefă la Primărie, ba chiar si oameni de afaceri cu bani – fiindca, nu-i așa, de ce să dea cineva 400 de euro ca să care pe bani molozul de la vilă, când putea suna la cineva care îl suna la Vereș pentru ajutor; campanii electorale; ziare locale.
Normal, Vereș acționa ca un adevărat baron al gunoaielor, scoțând euro puturoși, dar valoroși, din sutele de mii de tone de gunoaie ale Clujului. Nimeni nu s-a întrebat de unde provin banii și, mai ales, de ce comunitatea de peste 1000 de țigani de la Pata Rât a stat în picioare mai bine de un sfert de veac. Vereș a creat o intreprindere virtuală cu scop lucrativ în care țiganii erau angajații. A fost un pionier al reciclării. Zi de zi, in ultimul sfert de veac, sute de țigani au robotit scormonind în gunoi pentru giuvaerele reciclării: hârtie, fier, neferoase, sticlă, plastic șamd. Iar „societatea” a funcționat zilnic, fără sincope, cu un furnizor constant și gratuit de materie primă: Clujul. Avea la dispoziție o mie de oameni care selectau din gunoaie mii de kilograme de hârtie și carton pe zi, tone și tone de fier pe zi, zeci de mii de peturi pe săptămână, adică portofele pline de bani negri pe zi…
O vreme, lucrurile au mers cum trebuie. Până a venit “împuțita” aia de veste că trebuie să intrăm în Uniunea European. Vereș nu era prost. Știa spre ce se îndreaptă Clujul: spre norme, spre proiecte europene, spre reglementare. Așa că s-a pregătit intens, sporind șpăgile către politicieni. Reamintindu-le unora, deja ajunși în funcții cheie, că el a fost cel care i-a sprijinit. Și le-a dat cod roșu de tergiversare: Pata Rât trebuia să rămână cât mai mult în viață, fiindcă orice nebunie de centru de management al deșeurilor, da, da, CMID-ul ăsta păcătos, tergiversat, nu-i așa, cu totul întâmplător până dincolo de ziua de mâine, ar fi însemnat moartea banului la negru.