In vizor

Interese financiare nebănuite la Quatro Eco Salub. Marile firme au contracte de gunoi cu alţi operatori, lucru total ilegal

Quatro Eco Salub pierde sume importante de bani lună de lună din cauza unui management defectuos al conducerii  motiv pentru care, în prezent, firma este într-o situaţie dificilă în ceea ce priveşte lichidităţile financiare disponibile, iar cetăţenii sunt obligaţi să stea cu deşeurile neridicate. Acest lucru se întâmplă încă de la infiinţarea firmei prin faptul că gunoiul produs de către marile societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Floreşti, deşi au obligaţia legală de a avea  contracte de salubritate încheiate cu operatorul unităţii teritorial administrative în speţă Quatro Eco Salub, aceste societăţi plătesc zeci de mii de euro unor alţi operatori. Astfel bugetul QES este prejudiciat prin lipsa de implicare a acţionarilor societăţii care au păstrat în funcţie pe  administratorul Livia Baica. Vinovată de situație se face și Primăria Florești care are la îndemână toate pârghiile legale pentru a pune în dificultate firmele care operează practic ilegal pe raza UAT Florești, inclusiv până la reclamare pentru ridicarea licenței. Asta dacă nu cumva, din motive absconse, cineva minte cu nerușinare și aceste firme au, totuși, binecuvântare din partea primăriei comunei Florești, sau a operatorului autorizat Quatro Eco Salub.

Primăria Floreşti  este unul dintre cei patru acţionari ai societăţii de salubritate Quatro Eco Salub constituită din fonduri europene. Prin urmare, conform clauzelor impuse, QES are obligaţia şi este singura societate care are dreptul de a ridica resturile menajere de pe raza UAT Floreşti. Cu toate acestea, nici în prezent, deşi se ştie că există mai multe firme de salubritate care activează pe acelaşi teritoriu cu QES, nimeni nu a sesizat Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice până la momentul de faţă.

Ziar de Cluj l-a întrebat pe primarul Horia Şulea despre cum percepe acesta managementul societăţii la care Consiliul Local Floreşti este acţionar şi unde primarul este reprezentanul acestuia în adunarea generală a asociaţilor.

”Nu mă pot pronunța, pentru că Primăria comunei Florești nu are atribuții în supravegherea acestei activități. Este atributul ANRSC. Nu pot să contest faptul că a existat un management prost. În ceea ce-i privește pe cei care produc deșeuri pe raza comunei Florești, sunt relativ puține societăți comerciale care au contract cu Quatro Eco Salub. Acestea trebuie să plătească 70 de lei pe mc de deșeuri produs, deci s-ar aduna bani foarte mulți”, a afirmat Horia Şulea.

Răspunsul conține o minciună prin omisiune: primăria Florești este cea care autorizează funcționarea operatorilor, este obligată, prin urmare, să sesizeze ANRSC în cazul în care are cunoștință de asemenea practici.

Faptul că QES nu are infrastructura logistică necesară pentru a deservi pretenţiile complexului comercial VIVO (Polus)  nu este o scuză pentru Horia Şulea. Dacă ar fi dorit ar fi cerut, ca reprezentant în AGA al QES, încheierea unui contract prin care gunoaile de la VIVO să fie colectate de către QES în containere.  Acest lucru nu s-a întâmplat şi cei aproximativ 10.000 de euro pe care îi plăteşte lunar centrul comercial unei firme din secuime pentru serviciile de salubritate puteau fi încasaţi de către  QES. Se poate vorbi aici de un dezinteres, mai ales că VIVO este unul dintre cei mai mari producători de deşeuri de pe raza comunei Floreşti.

Acelaşi motiv al lipsei de personal și a logisticii necesare deservirii centrului comercial  a fost invocat şi de către directorul QES Florin Otrocol. Otrocol susţine că reprezentanţii complexului comercial Polus -VIVO au contractat firmă de salubritate înainte de a se înfiinţa QES, motiv pentru care nu aveau cum să încheie contact cu QES. Aici nu se pune problema cine face curăţenie în interior şi în parcarea centrului comercial, ci de cine trasnportă gunoiul de la centrul comercial la rampa de depozitare. Motiv pentru care imediat de la înființarea QES, adminsitratorul sau persoanele delegate trebuiau să contacteze reprezentanții centrului comercial în vederea încheierii unui contract, conform legii, de salubritate.

„Polus funcționează pe teritoriul Florești de 9 ani și atunci nu exista Quatro Eco Salub. Nu aveau cum să aibă contract cu noi. Polus are un contract cu o firmă care deservește tot, curățenia pe coridoare, parcare și deșeuri. Mi-au cerut o logistică pe care Quatro Eco Salub nu o are. În decembrie trebuie să încheiem contract cu aproape toate firmele din Florești. Până la sfârșitul celor 28 de zile de preaviz vom avea contract semnat și cu Polus. În cazul în care toate firmele ce activează în Floreşti ar avea contract cu QES veniturile societăţii ar putea creşte cu aproximativ 30% „, a  completat directorul Florin  Otrocol. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *