In vizor

Înțelegerea PNL-USR-PMP pentru București. Sau cum a pornit totul de la un fake news

Informația conform căreia PNL, USR – PLUS și PMP s-ar fi înțeles la alegerile locale pentru București a fost rostogolită în dimineața zilei de joi, dar imediat după, liderul PMP, Eugen Tomac, a infirmat știrea. Cei care au venit cu aceste date false, respectiv cei de la Newsweek, nu au admis că este vorba de un fake news, motiv pentru care au inventat o nouă știre, notează capital.ro

Bătălia pentru alegerile locale a început și tot așa au început să apară și fake news-urile.

Un exemplu de fake news petrecut în dimineața zilei de joi este cel legat de știrea difuzată de Newsweek cu titlul „PNL, USR – PLUS și PMP s-au înțeles pe locale la București”.

Sursa citată a susținut că, pe ultima sută de metri, PNL, USR – PLUS și PMP au ajuns la o înțelegere pentru candidaturi comune la sectoarele din București.

„Surprinzător, poate, dar PNL nu are cele mai multe candidaturi. Pe de altă parte, amenințarea lui Traian Băsescu a funcționat”, au spus cei de la Newsweek.

Eugen Tomac a infirmat imediat toată această informație.

Liderul PMP a susținut, într-o postare pe Facebook, că partidul pe care îl conduce nu a fost invitat în Alianța pentru București.

El a fost extrem de categoric și a arătat că nu a existat nici o negociere în sensul celor speculate în presă.

Clarificările date de Eugen Tomac nici nu au contat pentru Newsweek.

Aceștia au insistat să susțină contrariul și au inventat o altă știre falsă.

Au venit cu un update la informația falsă dată inițial și au spus că a picat înțelegerea dintre cele trei partide.

Cu alte cuvinte, Newsweek a continuat să vorbească de o înțelegere, deși Eugen Tomac a fost categoric:

„Nu am avut ieri nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicușor Dan pe care îl cunosc de 20 de ani”.

Clarificările lui Eugen Tomac

„Clarificări legate de candidaturile PMP la București.

Situația este foarte simplă, PMP nu a fost invitat în Alianța pentru București. USR se opune.
Nu am avut ieri nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicușor Dan pe care îl cunosc de 20 de ani.

PMP este dispus oricând să creeze o alianță în jurul candidaturii lui Nicușor Dan, cu o listă comună pentru Consiliul General. Aceasta trebuie să fie creată și agreată de candidat, fiind echipa alături de care va lucra. De asemenea, candidați comuni la toate sectoarele. Așa arată o alianță de învingători.
PMP are candidați care și singuri vor învinge PSD-ul, însă într-o alianță putem câștiga în cel puțin 5 sectoare. Separat, în cel mai fericit caz, un singur sector va avea primar de dreapta.”
, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *