Uncategorized

Intarzieri de opt luni la plata unor burse pentru masterande la UBB

550 de studente masterande a Universitatii Babes-Bolyai asteapta in zadar inca de anul trecut  sa isi primeasca bursele sociale acordate prin proiectul POSDRU “Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse”.

“Din octombrie ne-am inscris si nu am primit nimic. Ar trebui sa primim aproximativ 300 de lei pe luna, ceea ce pentru multi dintre noi inseamna foarte mult”, ne-a spus una dintre masterande.

In proiect sunt trei universitati partenere – Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Universitatea de Vest din Timisoara, respectiv UBB Cluj. In total se acorda 1.300 de burse sociale pentru masterandele aflate in situatii sociale defavorizate, respectiv nu realizeaza pe ultimele trei luni un venit mai mare de 1.100 de lei pe membru de familie, sunt orfane sau sufera de boli grave. Cu toate acestea, la Cluj nu s-au platit bursele din octombrie. Reprezentantii UBB, dau vina pe Universitatea din Iasi.

“Bursele nu au putut fi platite cu regularitate pentru ca exista decalaje foarte mari intre cererea de rambursare depusa de cei trei parteneri – Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, care coordoneaza proiectul, Universitatea de Vest din Timisoara si UBB – si verificarea documentelor, acceptarea cerererii de rambursare si transferul banilor catre parteneri. De exemplu, ultima rambursare s-a depus in februarie si inca nici acum nu s-au primit banii avansati. In acelasi timp, UBB, in calitate de partener si nu de coordonator al acestui proiect, trimite toate actele la Universitatea din Iasi si ei sunt responsabili de modul in care gestioneaza hartiile si documentele de raportare”, a declarat prof.univ.dr. Adriana Baban, coordonatorul activitatilor stiintifice din cadrul proiectului la UBB.

 

Situatia nu este roz nici la Iasi, iar pe site-ul proiectului s-au afisat comunicate cu intarzieri ale platilor. Studentele de acolo au facut chiar si o petitie catre rectorat in luna martie, semnata pana cum de peste 260 de persoane.

Potrivit ultimelor informatii, cererea de rambursare din luna februarie a fost inregistrata si validata, dar nu si achitata , astfel ca Universitatea din Iasi a anuntat luni ca va achita din fonduri proprii pana in 31 mai bursele aferente lunii decembrie 2012, pana cand banii vor fi rambursati de la Autoritatea de Managament pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU). La fel se va intampla si la Universitatea din Timisoara, unde se vor achita bursele pentru luna noiembrie a anului trecut, dar nu si la Cluj  – aici nu se vor face plati pana nu se primesc banii de la AMPOSDRU.

“Prin acest proiect sunt implicate 550 de studente masterande, aflate in situatii sociale problematice. Toate aceste studente vor primi aceste burse, chiar daca cu mari intarzieri. Inca nu s-au primit banii ceruti in februarie, cand vor ajunge acesti bani, se vor face si platile aferente”, au mai declarat reprezentantii UBB.

Bursele sunt in cuantum de 333 de lei pe luna si ar fi trebuit platite incepand cu luna noiembrie.

Foto: citynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *