Afacerea zilei

Institutul RoNEURO lanseaza o initiativa de evaluare si reabilitare asistata cu posturograful computerizat a ametelilor si tulburarilor de echilibru

Peste 11.000 de vizualizari si aproape 5.400 de share-uri a avut articolul despre institutul clujean de neurologie dotat la cele mai inalte standarde (vezi aici)! Astazi, cu ajutorul specialistilor de la RoNEURO, vom vorbi despre o problema neurologica intalnita frecvent si despre cum poate fi ea rezolvata.

Cu siguranta, fiecare dintre noi am experimentat cateodata senzatia de ameteala. Pentru unii, aceasta poate fi descrisa ca o slabiciune, ca si cand sunteti pe punctul de a lesina, iar pentru altii poate fi impresia ca obiectele din jur se rotesc accelerat. Ultima este insotita, de regula, de greturi si varsaturi si poarta denumirea de vertij.

In urma investigatiilor medicale, se poate stabili daca ameteala are cauza o tulburare de echilibru sau este doar consecinta oboselii sau a hidratarii necorespunzatoare.

Ce este bine sa stiti despre ameteala si vertij

Ameteala poate fi cauzata de boli ca: hipotensiunea arteriala, hipertensiunea arteriala, hipotensiunea ortostatica, anumite medicamente, deshidratarea, hipotiroidismul, hipertiroidismul, diabetul zaharat, patologia cardiologica sau hiperventilația.

Cel mai frecvent, ameteala este temporara si se rezolva spontan. De obicei, ameteala se amelioreaza daca va intindeti. Uneori, insa, se poate agrava, ducand la lesin.

Vertijul este definit ca iluzia miscarii in absenta acesteia si este descris de pacient ca o senzatie de rotire a obiectelor din jur, frecvent insotita de varsaturi. Vertijul este un simptom, nu o boala. Cauzat cel mai frecvent de o tulburare a aparatului vestibular, vertijul se agraveaza la schimbarea pozitiei.

Diagnosticul tipului de vertij si al cauzelor sale este stabilit de catre medicul ORL-ist sau neurolog. Cand este semnalat acest simptom, o cauza potentiala care trebuie luata in considerare este patologia sistemului nervos central.

Vertijul este unul dintre simptomele  caracteristice unui grup de patologii denumite „tulburari de echilibru”. Acestea pot fi cauzate de disfunctii ale portiunii din urechea interna responsabila cu echilibrul, patologii ale sistemului nervos central sau ale sistemului musculo-scheletal.

Care sunt simptomele pe care le puteti experimenta cand suferiti de tulburari de echilibru

Principalele simptome care sugereaza o tulburare de echilibru sunt vertijul, caderea sau senzatia ca sunteti pe cale de a cadea, de nesiguranta la mers, senzatia de plutire, incetosarea vederii, greturile si varsaturile.  Aceste simptome pot aparea in episoade de scurta durata sau pot persista o perioada mai lunga de timp.

Care sunt potentialele cauze ale tulburarilor de echilibru

Tulburarile de echilibru pot fi cauzate de infectii bacteriene sau virale ale urechii, traumatisme craniene sau tulburari circulatorii ce pot afecta urechea interna sau creierul.  Unele medicamente au ca si reactii adverse tulburarile de echilibru.

Multe persoane varstnice prezinta tulburari de echilibru. Tulburarile circulatorii cerebrale pot fi sursa unor deficiente de postura si de echilibru. De asemenea probleme la nivelul oaselor, muschilor, articulatiilor sau ochilor pot determina tulburari de echilibru.

Senzatia de  nesiguranta, de cadere iminenta, ametela sau senzatia de rotire pot aparea fara o cauza aparenta si cu rezultate ale investigatiilor functiei vestibulare in limite normale, caz in care putem vorbi de vertijul postural fobic sau dependenta vizuala (vertijul vizual).

Cum se diagnosticheaza tulburarile de echilibru

Pentru diagnosticul tulburarilor de echilibru, veti fi indrumat catre ORL-ist. De cele mai multe ori, anamneza si examenul clinic sunt suficiente pentru a stabili cauza vertijului. In unele situatii, sunt necesare, insa, investigații suplimentare.

Posturografia computerizata este o investigatie foarte utila pentru determinarea sursei tulburarii de echilibru. In urma acestei investigatii, medicul poate afla daca problema de echilibru este localizata la nivelul portiunii din urechea interna responsabila de echilibru, la nivelul creierului, sistemului musculo-scheletal sau daca aveti o problema de vedere.

Evaluarea nistagmusului cu ochelarii Frenzel si videonistagmografia este o alta metoda de investigatie. Nistagmusul pathologic reprezinta miscarea involuntara a ochilor, ca raspuns la tulburarile structurilor responsabile de echilibru. Nistagmusul poate fi spontan sau poate aparea dupa anumite manevre de provocare pe care vi le va face medicul. Unele tulburari, ca vertijul paroxistic positional benign, pot fi tratate pe loc, prin anumite manevre efectuate de medicul ORL-ist.

Potentialele evocate miogene vestibulare semnaleaza care portiune a urechii interne si nervului echilibrului este responsabila de tulburarea de echilibru. Acest test confirma neuronita vestibulara si o boala numita dehiscenta de canal semicircular superior, este foarte sugestiv pentru boala Meniere si neurinomul de acustic.

Audiograma este o alta investigatie care se efectueaza pentru a determina daca pacientul cu vertij/tulburare de echilibru are si scadere de auz. Cand vertijul si scaderea auzului la o ureche se asociaza, este suspectata boala Meniere sau neurinomul de acustic (o tumora benigna a nervului auzului).

Electrocohleografia este un test care confirma diagnosticul de Boala Meniere.

In cele mai multe cazuri, examenul neurologic este necesar pentru confirmarea sau excluderea unei afectiuni neurologice. 

Evaluarea de catre reumatolog a tulburarilor sistemului musculo-scheletal este si ea utila in diagnosticul complet al problemelor de echilibru.

Cum se trateaza tulburarile de echilibru

In functie de diagnosticul pus de medicul specialist, se recomanda tratamentul medicamentos, manevre de repozitionare (in cadrul Vertijului paroxistic positional benign), exercitii de reabilitare vestibulara efectuate acasa sau reabilitarea vestibulara asistata posturografic.

Reabilitarea vestibulara asistata posturografic poate fi efectuata la una dintre cele mai dotate clinici neurologice din tara, Institutul RoNEURO din Cluj.

Institutul dispune de toate metodele de investigatie mentionate mai sus si ofera o abordare integrata, diagnostica si terapeutica, a tulburarilor de echilibru. Daca ameteala dumneavoastra nu este cauzata de o tulburare vestibulara, RoNeuro va ofera serviciile medicale necesare stabilirii cauzei acesteia.

O ocazie de care puteti profita acum

In perioada mai-iulie 2015, Institutul RoNEURO deruleaza o actiune de evaluare si reabilitare asistata cu posturograful computerizat, prin care toti pacientii care sufera de tulburari de echilibru vor beneficia de un discount de 50% din costul investigatiei si exercitiilor asistate posturografic. Astfel, evaluarea cu posturografia computerizata va costa 75 de lei in loc de 150, iar o sedinta de reabilitare vestibulara va costa 25 de lei, in loc de 50 lei.

Oricare ar fi simptomele, nu trebuie sa le ignorati! Sanatatea este importanta si de ea depinde calitatea vietii noastre, in toate aspectele ei.

Sursa foto: RoNEURO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *