Jos palaria

Gradinita malteza, de 20 de ani in serviciul copiilor clujeni cu dizabilitati

Serviciul de Ajutor Maltez a creat, acum 20 de ani, la Cluj-Napoca, prima gradinita privata din tara destinata copiilor cu dizabilitati. Astazi, institutia ofera educatie speciala, kinetoterapie, logopedie, stimulare multi-senzoriala si cognitiva, dar si servicii de meloterapie si consiliere, pentru a le creste copiilor sansele de recuperare si integrare in comunitate. 

De la lansarea acestui proiect, 171 de copii cu dizabilitati, din medii dezavantajate socio-economic, au beneficiat de cele mai bune servicii de recuperare intr-un cadrul familial foarte prietenos, la Gradinita Malteza.

In judetul Cluj, Gradinita Speciala Malteza este singura institutie privata care functioneaza ca centru de zi pentru copii cu dizabilitati severe, fiind acreditata de catre Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. La ora actuala, la Gradinita sunt inscrisi 20 de copii cu dizabilitati, proveniti din familii cu venituri reduse.

Pentru sansa acordata celor mici si pentru implicarea in comunitate, Serviciul de Ajutor Maltez primeste un Jos Palaria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *