Cică nu ar exista nici o diferență între un politician și un hoț. Există, și înă una majoră: pe primul îl alegem, în timp ce al doilea ne alege el. Cum se face că, pe votul și banii noștri, am ajuns să trimitem în Parlament o serie de panarame?
Care, de un sfert de veac, te și miri că n-au făcut febră musculară la buze și limbă de câte promisiuni au rostogolit pentru a obține votul celor care s-au mai ostenit să voteze. Și, imediat ce s-au trezit cu sacii în căruță, au uitat tot. Așa am ajuns ca până și adevărul să aibă parfum de minciună.
Pe “prezumție de nevinovăție” trimitem în politică oameni sănătoși moral și, după o vreme, aceștia se îmbolnăvesc de “Sindromul Obrazului Gros Dobândit” – o boală care le distruge caracterul, îi aduce în situația de a se încârdăși cu mafioți și să devină vârful de lance al afacerilor dubioase ale unor afaceriști veroși. Pur și simplu sistemul “ticăloșit” îi extrage (că-i simte, ca prădătorul vita bolnavă din turmă) și-i împinge în fața voturilor noastre.
Boala de care ajung să sufere cei pe care-i trimitem să ne reprezinte în Parlament și la Guvernare este veche și ține de selecția pe care și-o fac partidele în interiorul lor. Scria Mihai Eminescu, cândva între anii 1870-1889:
“Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești.” (Articole politice).
Asta avem și azi: găști care promovează, agresiv, demagogia, bocetul și impostura doar pentru a induce apatia și scârba față de sistemul democrat și instituțiile legitime ale acestuia. Să rămână în jocul de-a democrația doar acei votanți ușor de manipulat: pensionarii, bugetarii și asistații social – acei alegători pentru care “mult” reprezintă extrem de puțin.
Ca jurnalist, cu prea multă vechime în meserie, am habar de unde se plodesc toate aceste specimene politice și credința lor că, fără ei, până și Pământul își pierde gravitația: sunt urmașii mâncătorilor de ideologie de pe vremea socialismului-multilateral-dezvoltat. Au dezvoltat același dispreț față de munca depusă cu sudoare frunții; ei își câștigă existența din sudoarea limbii. Îi identific azi, în scrierea de acum mai bine de un secol a lui Eminescu: niște neica nimeni porniți care nu aveau după ce bea apă, iar acum sfidează Top-urile de specialitate cu averile lor.
Așa devine tot mai clar faptul că numărul de mandate al aleșilor trebuie limitat, prin lege, la maximum două: să nu ajungă să devină indispensabili, de neînlocuit, în funcții. De aceea s-a inventat “rotirea cadrelor”. Iar dinozaurii partidelor trebuie să dispară
Cred, știu, că există și oameni care își aleg meseria de politician din pasiune, dragoste față de comunitate, Țară șamd.
Din păcate, sunt mai mulți cei care se duc în politică de puturoși, papagali și chitiți pe furt ce sunt.