In vizor

Garda Forestieră, despre tăierile de arbori din Făget: Situația creată în zonă reflectă contradicțiile dintre cei care vor ca pădurile să aibă rol de agrement și proprietarii privați care doresc să recolteze masă lemnoasă

Garda Forestieră Cluj reacționează în cazul tăierilor de arbori din Făget. Autoritățile în domeniu au verificat, la solicitarea Ziar de Cluj, posibile încălcări ale legislației silvice în zona Bazei de agrement Unirea din municipiul Cluj-Napoca.

Concluzia: Fiecare cu pădurea lui

„În zona respectivă, fondul forestier național este privat și aparține unor persoane fizice și juridice.

Cioatele marcate identificate în acel loc provin din arborii puși în valoare in data de 25 09 2020, cuprinși în APV cu nr SUMAL 1700034-CJ-97 și autorizați la exploatare de către Ocolul Silvic Cluj, către o persoană fizică, proprietarea unei suprafețe de 0,70 ha pădure, aflată sub contract de prestări servicii silvice cu unitatea silvică. 

Suprafața de 0,30 ha nivelată nu face parte din fondul forestier național, fiind limitrofă acestuia și aparține aceleiași persoane fizice, prezentând documente în acest sens.

în imagine: Mai bine te ratacesti in padure decat fara padure

sursa: captură reddit.com

Situația creată în această zonă readuce în actualitate contradicțiile între unii locuitori ai municipiului Cluj-Napoca, care doresc ca pădurile din apropierea municipiului să aibă doar rol de agrement și proprietarii privați de fond forestier național care doresc să-și exercite dreptul de proprietate, inclusiv dreptul de a recolta masă lemnoasă”, se arată în răspunsul Gărzii Forestiere Cluj oferit la solicitarea Ziar de Cluj. 

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, problemele semnalate de clujeni autorităților privind restricționarea accesului pe traseul turistic din Făget, precum și execuția unor lucrări fără autorizație de construire sunt nefondate.

Mai mult, în zona Bazei Sportive Unirea „nu se execută lucrări de construcții”, potrivit autorităților locale.

CITEȘTE ȘI: Polițienii locali au făcut regulă în Făget: „Nu se execută lucrări de construcții care să necesite obținerea unei autorizații de construire”, susțin autoritățile

La finalul lunii aprilie accesul turistic din Făget a fost blocat. Clujenii au făcut multiple sesizări la Primărie și Garda Forestieră.

CITEȘTE ȘI: Traseu turistic blocat în Făget. Primăria nu răspunde la sesizări: „Nimeni nu știe nimic. E fain la Cluj…”

 

 

 

 

 

 

 

 

featured image: raresiordache/clujulcivic/facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *