Reportaj

Gainile fericite ale lui nea' Pop

A reusit sa certifice, in 2007, prima ferma de oua ecologice din Ardeal. De la cateva sute de pasari, a ajuns la peste 2.000. Ioan Pop este, acum, principalul furnizor de oua ecologice pentru supermarketurile din Nord-Vestul Transilvaniei. Pentru cei care tin la calitatea alimentelor, ouale aduse din ferma din Lomb sunt de cea mai buna calitate.

Din ferma de gaini a lui Ioan Pop pleaca, lunar, 50.000 de oua ecologice. Sunt distribuite supermarketurilor din intreaga Transilvanie, iar de aici ajung pe mesele oamenilor. Pana sa ajunga aici, insa, fermierul a trecut prin multe incercari. Chiar si acum, dupa sapte ani de la demararea investitiei, clujeanul nu doarme multe nopti, pentru a reusi sa tina in picioare ferma de pasari.

Ca sa ajungi la hala principala, ai nevoie neaparat de o masina inalta. Drumul accidentat, lung de cativa kilometri, da in altul, pietruit.

“Pe asta l-am pietruit noi. Am adus 60 de masini de piatra si nisip”, povesteste barbatul, de la volanul unei masini 4×4. “Nu e a mea, e a fiicei mele. Eu am o Dacia Papuc”, spune cu modestie Ioan Pop.

Azi e sarbatoare, asa ca a reusit sa-si faca un strop de timp sa viziteze ferma. Altfel, nu are ragaz sa respire. De multe ori lucreaza si noaptea, la lumina farurilor de la tractor. Sa administrezi o ferma de peste 2.000 de pasari ouatoare si sa cultivi 30 de hectare de teren nu e de ici-de colo.

“Acum merg sa pregatesc ziua de maine. Imi vin niste oameni la prasit, din Maramures”, povesteste acesta, dezamagit ca prin zona nu a gasit oameni muncitori si seriosi pentru prasitul porumbului.

Pana dupa 2.000, Ioan Pop a lucrat in industrie, dar visul lui a fost sa lucreze pentru el. Asa ca, imediat dupa Revolutie, a cumparat cateva hectare de teren, cu gandul la o ferma de viitor.

Abia in 2004 s-a hotarat ca vrea sa faca agricultura ecologica, asa ca si-a pus toate economiile la bataie si a accesat si primul credit, de 10.000 de dolari.

Ioan Pop nu a reusit sa acceseze pana acum fonduri europene, asa ca a investit toate economiile in ferma. Apoi a mai accesat un credit bancar, de 100.000 de euro. A garantat cu tot ce a putut, de la casa la terenuri si alte bunuri.

Si de atunci a tot investit, in utilaje, pasari, furaje, teren. In aceasta perioada, familia Pop lucreaza la prasitul porumbului. Cultiva 30 de hectare de teren, mare parte luat in arenda, cu porumb, grau si soia si trifoi.

“Casa” pasarilor este o hala ce are o capacitate de 3.000 de locuri. In hala principala, cele peste 2.000 de gaini sunt hranite printr-un sistem clasic, pe lant. Banda se alimenteaza din buncar si este adusa in hala.

“Gaina este libera, nu este tinuta in cusca. Fata de cele de la sol, care sunt crescute tot in conditii asemanatoare, nu sunt la fel de inghesuite si au posibilitatea sa iasa afara”, explica fermierul.

Gainile isi cunosc foarte bine programul, sunt hranite la discretie si se deplaseaza singure la ouare.

Pana la 14 saptamani, pasarile sunt tinute in ferme de crestere. Perioada de conversie este de sase saptamani, timp in care pasarea se obisnuieste cu noua casa, produce primele oua si foloseste cuibarele.

“Noi le tinem pana la un an jumate-doi ani. Puiul de pasare il cumparam cu aproximativ patru euro”, spune Pop.

O data cu schimbarea seriei, pasarile sunt sacrificate si vandute in magazine cu specific traditional.

Ioan Pop a fost, in 2007, primul fermier din Transilvania care a pus pe picioare o ferma ecologica de gaini ouatoare. Acum, mai este una in Cluj, in comuna Bobalna, insa este mai mica.

Pentru a-si pastra activitatea in sectorul agriculturii ecologice, in fiecare an fermierul trebuie sa isi reinnoiasca certificatul care il atesta drept producator eco.

“Problema este in momentul in care incepi activitatea, dupa perioada de tranzitie. Esti monitorizat, de la activitatile zilnice, pana la utilaje, seminte, material genetic. Avem doua inspectii, pe vegetal si partea de pasari”, explica fermierul.

Ferma din Lomb este gestionata, in mare parte, de familia Pop, care duce in spate trei activitati: productie de oua, productie vegetala si desfacere.

Lunar, cele peste 2.000 de gaini produc in jur de 50.000 de oua ecologice, vandute cu aproximativ 0,8 lei pe bucata marilor magazine de desfacere. Mai departe, in supermarket, oul ecologic e vandut cu 1,2 lei bucata.

“Vizibil, pretul oualor ecologice este mult mai mare, dar in realitate nu este asa, daca iei in calcul toata investitia. Colaboram cu Kaufland, Auchan, Carrefour din Cluj, Brasov, Iasi, Suceava, Botosani, Oradea, Arad, Timisoara”, spune fermierul.

Dupa opt ani de productie ecologica, ferma Pop Avi inca supravietuieste pe piata, insa nu este usor, spune cel care a infiintat-o. Daca ar fi sa ne luam dupa cifre, situatia nu e deloc roz: in 2012, Pop Avi SRL a avut o cifra de afaceri de 879.000 de lei. Din an in an, insa, productia clujenilor este in crestere.

In judetul Cluj, in 2013 s-au inregistrat 1.045 de operatori in agricultura ecologica: 1.022 de producatori, 7 procesatori, 15 comercianti si un exportatori. Majoritatea celor care isi depun actele la Directia Agricola o fac, insa, pentru perioada de conversie, de doi ani, timp in care beneficiaza de subventii din partea Statului.

Foto: Eugen Olariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *