Din oras

Gadola junior și soția sa, cumințiți de dosarul DIICOT Cluj

După ce a scăpat la mustaţă de problemele cu legea, fiind acuzat de trafic şi consum de droguri, Sorin Gadola – unul dintre iniţiatorii festivalului UNTOLD – pare că şi-a schimbat radical stilul de viaţă.CANCAN.RO,a aflat că tânărul s-a căsătorit în mare secret cu o frumoasă șatenă pe care a transformat-o apoi într-o… „călugăriţă”. Chiar dacă au bani să-i întoarcă cu lopata, amândoi sunt foarte modești. Ba chiar şi-au dezvoltat un ritual interesant împreună

Poate e mult spus că Sorin Gadola (31 de ani), fiul miliardarului clujean Ştefan Gadola – președintele Energobit, una dintre cele mai importante companii românești din domeniul energiei – a scăpat de închisoare cu ajutorul preoţilor, însă, cu siguranţă, declaraţiile date în scris de doi duhovnici care i-au ascultat “spovedaniile” au contat în ochii judecătorilor, pregătiţi să-l condamne pentru trafic şi consum de droguri. Aşa spune rechizitoriul, cel puțin.

 

Fiul de miliardar a trecut prin emoţii mari, cu siguranţă, mai ales în perioada în care a stat în arest la domiciliu. Treptat, însă, judecătorii au devenit mai îngăduitori cu el, iar avocatul său a reuşit să obţină control judiciar asupra sa. Ca, acum, magistraţii să-l ierte de tot, mai ales pentru că Gadola Jr. a colaborat cu procurorii şi a făcut anumite denunţuri… Plus că şi-a recunoscut fapta.

„A apelat la medici psihologi şi psihiatri pentru revenire”

Avocatul lui Gadola cerea cu disperare clemenţă chiar înainte de sentinţa finală: ”A facut o greşeală continuată, a recunoscut. Vă rog să luaţi în considerare circumstanţe atenuante, denunţul, menit să limiteze efectele infracţiunilor. A renunţat la toate viciile: droguri, alcool, tutun, cafea. S-a căsătorit şi a apelat la medici psihologi şi psihiatri pentru revenire”.

Lăsând la o parte trecutul lui Gadola Jr., la fel de interesantă este schimbarea de macaz pe care a făcut-o după toate problemele cu drogurile. Atât el, cât şi soţia lui, sunt alţi oameni, încât, probabil, nici familiile lor nu-i mai recunosc.

 

Dau impresia că au renunțat la orice formă de lux

Gadola Jr., adâncit în gânduri, continuă să meargă în timp ce soția lui s-a oprit să își lege șireturile

Sorin şi Diana Gadola aproape că s-au „călugărit” şi am putea spune, fără să exagerăm, că au un stil de viaţă auster. Dau impresia că au renunţat, fără regrete, la petreceri şi orice formă de lux şi stau nonstop împreună. Fără să le pese de cum se îmbracă sau ce mănâncă (uneori, chiar din casolete).

 

La aceeaşi oră a amiezii, cei doi au dat ture de cartier, fără să iasă din acest perimetru. Se întâmpla chiar în zona în care Sorin Gadola deţine o vilă de un milion de euro, pe care a transformat-o într-o clinică de medicină alternativă. Asta după ce ar fi aflat că suferă de o boală autoimună, iar principalul scop ar fi fost să-şi îmbunătăţească propria stare de sănătate.

 

Se pare că banii nu mai au nicio valoare pentru Gadola Jr. şi nimic nu mai este la fel în viaţa lui: “Regret. Săptămână de săptămână văd lucrurile distructive care s-au întâmplat din cauza consumului de droguri”, a recunoscut fiul miliardarului Ştefan Gadola şi în faţa magistraţilor.

 

Sursa foto&info: Cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *