Pe vremea lui Ceașcă, caricaturistul Mihai Stănescu făcuse o caricatură în care un individ cu capul mic şi cu bască râde de un altul cu un cap mare (și alură de intelectual) pentru faptul că, indiferent de cât de deştept şi de cât de mult creier avea acesta, va lua la fel de mulţi bani, dacă nu chiar mai puţini decât el, insul cu cap mic şi cu bască. La începutul anilor ’80, PCR, pentru a uniformiza cu totul categoriile sociale, a dat o lege, sau decret, care punea semnul de egalitate deplină între muncitor şi intelectual prin intermediul retribuţiei lunare. Nici un profesor universitar, oricât de doxat se considera, indiferent de vechimea în muncă sau merite, nu avea voie să primească mai mulţi bani ca salariu decât un strălucit exponent al clasei muncitoare care, prin acord global putea să dea cu tifla banului câştigat (cu sudoarea frunţii, nu a minţii) oricărui intelectual. Că n-avea ce face cu banii decât, eventual, să stea la coadă pentru o pereche de “Adidași” (copițele de porc) sau o pungă de “Frații Petreuș” (trei pui jerpeliți într-o pungă, atârnând fix un kilogram la cântar), asta-i o altă poveste. Oricum, și datorită acestui fapt, în România, îndemnul lui Lenin – “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” – a fost înlocuit cu: “Furaţi, minţiţi, leneviţi!” (ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim).
În acest dispreţ faţă de cei demni de dispreţuit care nu produc sub nici o formă plus-valoare, ce să ne mirăm că, după 1989, în plină cumătrocraţie cu faţă umană, în România a existat/există diferenţe majore între salariile celor care-și ostenesc creierii și/sau mușchii la privat şi cele obţinute de alte categorii, mai ales cele cu calificare semi-înaltă, sau cu ea lipsă, de la stat. Din punctul meu de vedere este greu de înţeles de ce analfabeţii care fac gargară politică pe la tembeliziuni consideră că este suficient cât primește în medie unul care trudește la privat, în timp ce un ins cu bască care-și trudește mânecuțele la stat este îndreptăţit să primească, de obicei, dublu. În fond, primește tot din ce reușește să buzunărească statul de la privați – și nu impozitarea bugetarilor produce plus-valoare-n PIB, băi, loazelor!
Este adevărat că insul cu bască truditor la stat, spre deosebire de truditorul din privat, a răspuns prompt chemării găștii infracțional organizate denumită de obicei PSD pe tot parcursul firavei noastre democraţii. La vot, la urne şi la “nu ne vindem ţara”, insul cu bască truditor la stat are o valoare net superioară faţă de scârba de particular. Insul cu bască truditor la stat s-a aciuat la sindicat. De acolo, de pe poziția din care negociază cu Guvernul la modul: “n-am, îmi trebuie, dă-mi”, azvârle cu copita către cei care, dacă n-au și le trebuie ceva, își fac/caută/pun mâna/muncesc nu stau să cerșească și să amenințe cu răscoala.
Așa că de ce să ne minunăm cu privire la ce a putut scoate pe gură sinistra Muncii PSD (continuatorul PCR) Olguța Vasilescu?
Conform războiului salarial civil pe care PSD l-a declanșat împotriva particularilor (de la Lenin încoace, numai cu asta știu să se ocuoe bolșevicii) salarii le “stat” se vor mări după cum urmează: „până în 4000 se dublează, între 4000 și 7000 cresc salariile cu 45%, iar peste 7000 se măresc puțin”.
Deci unul care are acum 3999,99 lei va avea 7999,98 lei; unul care are acum 4000,01 lei, va avea 5800,15 lei; iar unul care are acum 7000,01 lei, va avea… nu știm… poate 7700 lei, cu 10% mai mult, după cum vor considera neo-bolșevicii din PSD că e cazul.
Deci așa va reașeza PSD salariile astfel încât cei cu salariile cele mai mici vor avea cel mai mult.
Iar pe particulari oricum nu-i mai întreabă nimeni. Nu le convine, să plece, sau să-și predea afacerile la statul PSD.