Din oras

Funcționarul virtual "Anastasia" din primăria Cluj-Napoca dirijează circulația. La ora 8, coada de mașini se întindea pe Republicii de la clădirea Sigma la strada Avram Iancu

În timp ce Gardienii Panseluțelor (unii îi mai cunosc și sub denumirea oficiala de Poliția locală Cluj-Napoca) și cei de la Rutiera municipiului își beau cafeluțele la căldurică, traficul în Cluj-Napoca este dirijat în fiecare dimineață de către altă nouă achiziție virtuală a municipalității: „Anastasia”. Și se vede. După cum arată traficul în municipiu, fix așa arată tot ceea ce se „muncește” în instituția pe care cu mândrie o denumim Primărie.

Revenind la „Anastasia”, aflăm (măcar săptămânal), de data aceasta de la viceprimarul Dan Tarcea că e o hologramă cu statul de funcționar public, dar la fel de bine va putea fi un funcționar public cu statut de hologramă și care va răspunde întrebărilor cetăţenilor.

„Va arăta ca o persoană, încă nu ştim chipul cui îl va avea, şi le va oferi răspunsuri generale cetăţenilor: ce trebuie să facă, unde trebuie să se adreseze în problemele lor. Nu va putea soluţiona problema, acest lucru rămâne în sarcina colegilor din departamentele competente”, a punctat Tarcea.

Păi, după descriere, când se va duce la emisiuni de radio să bată câmpii într-o atmosferă prietenoasă poate lua chipul lui Emil Boc care știe perfect să răpundă întrebărilor fără să soluționeze nimica cam de vreo 14 ani. În rest, când va fi vorba de curățenia la bordură va putea lua chipul lui Șurubaru, când va trage sfori în interes personal al (CENZURAT), iar când va dirija traficul al lui Bonțideanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *