Eveniment

FRJudo, scrisoare de protest contra acțiunilor lui Marius Vizer. Se cere intervenția ANS și COSR, fiind sesizate și organizațiile internaționale ale sportului mondial.

Printr-o scrisoare deschisă, Federația Română de Judo acuză imixtiunile lui Marius Vizer, actualul președinte al IJF, în activitatea sa. Săptămânile trecute, Marius Vizer a lansat în spațiul public, în urma unui interviu acordat publicației Fanatik, numeroase atacuri la adresa președintelui FRJ, Cozmin Gușă, și, implicit, asupra întregii Federații, aducând grave daune de imagine și prejudicii financiare instituției. Au fost sesizate Agenția Națională pentru Sport, al cărei președinte este Elisabeta Lipă, respectiv Comitentul Olimpic și Sportiv Român, al cărui președinte este Mihai Covaliu. Totodată, au fost sesizate și organizațiile internaționale de reprezentare ale judo-ului, anume Uniunea Europeană de Judo, respectiv Federația Internațională de Judo (IJF), precum și Comitetul Olimpic Internațional pentru a interveni.

FRJ precizează că toate acuzațiile și injuriile proferate de către Marius Vizer sunt complet neîntemeiate și au ca scop principal prezentarea distorsionată a judo-ului românesc și ponegrirea acestuia în mod gratuit. Totodată, Federația Română de Judo atrage atenția asupra unei posibile exercitări de influență din partea lui Marius Vizer în procesul decizional legat de calificarea unor judoka români la Jocurile Olimpice de la Paris de anul acesta:

„Considerăm că este o abordare incorectă, injustă, context în care noi, Federația Română de Judo, interpretăm cu profundă îngrijorare această poziție publică, acest atac la președintele structurii sportive române și implicit împotriva federației, care creează grave prejudicii, în principal sportivilor și antrenorilor implicați direct în această luptă a calificării. Desprindem cu îngrijorare ipotetica idee a unei influențări, poate a unor factori decizionali, în așa fel încât să nu existe rezultatele scontate. Prin acest demers poate fi serios afectată atât liniștea și bunul mers al activității competiționale, atmosfera din cadrul loturilor de pregătire, generând o profundă lipsă de încredere a sportivilor și antrenorilor implicați în activitatea competițională internațională, acum, în special a celor care doresc să ajungă la Jocurile Olimpice de la Paris.”

FRJ a denunțat inclusiv acuzația falsă că nu există performanțe notabile ale sportivilor, menționând că „au existat rezultate foarte bune, în special la cadeți, juniori, tineret, medaliați la campionatele mondiale și europene, aceștia fiind sportivi de viitor, în cazul cărora se poate observa investiția și efortul Federației Române de Judo, mai precis aici se pot vedea destul de clar ultimii 7 ani de când domnul Cozmin Gușă este președinte. Cât despre seniori, în pofida faptului că nu au existat medalii la campionatele mondiale și olimpice așa cum poate am fost obișnuiți *(de către domnul antrenor Bercean Florin și alți antrenori de valoare) faptul că un număr de aproximativ 4-5 sportivi au șanse mari de a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris este rezultatul efortului, notabil al acestora din ultimii ani. Aspectele prezentate mai sus, sunt confirmate în special de baremele, criteriile și punctajele pe care le-a obținut Federația Română de Judo, în stabilirea bugetelor anuale de către Ministerul de resort și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, fiind una dintre federațiile aflate în topul finanțărilor.”

În ultimii 7 ani, de când președintele federației este Cozmin Gușă, nu a existat nicio problemă de natură financiară, au fost suplinite fondurile bugetare cu sponsorizări din fonduri private, în așa fel încât să fie acoperite în proporție de 100% toate nevoile federației, în special programul de pregătire pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. Totodată, s-a îndeplinit integral programul de pregătire cerut de antrenori, nu au existat datorii de niciun fel, nu a existat nicio divergență financiară, salariile și indemnizațiile au fost achitate la timp. Toate aceste realități faptice contrazic orice acuzație lansată de Marius Vizer că FRJ ar fi într-o „stare deplorabilă”.

Având în vedere toate aceste argumente, Federația Română de Judo solicită Agenției Naționale pentru Sport și Comitetului Olimpic și Sportiv Român să ia act de îngrijorarea sa cu privire la exprimarea publică a domnului Marius Vizer în calitate de Președinte al Federației Internaționale de Judo, precum și de atacul împotriva domnului președinte al Federației Române de Judo, Cozmin Gușă și implicit împotriva Federației Române de Judo. În plus, FRJ solicită ca ANS și COSR să ia act de pericolul interferenței injuste, netemeinice, lipsită de elemente probate în autonomia Federației Române de Judo, să analizeze situația prezentată și să-și exprime poziția, în limita competențelor conferite de lege. Solicitarea este semnată de consiliul director al Federației Române de Judo: Cozmin Guşă – Preşedinte, Florin Bercean – Vicepreşedinte Executiv, Andreea Chiţu – Vicepreşedinte și fostă vicecampioană mondială la judo, Cristian Pintrijel – Membru și Gheorghe Savu – Secretar General.

Atașăm integral scrisoarea de protest a Federației Române de Judo:

FRJudo_Adresa informare articol mass media