In vizor

FRF a decis: o singură serie, cu 20 de echipe în Liga 2. Ce adversari va avea U Cluj în noul sezon

Comitetul Executiv al FRF va decide săptămâna viitoare componența Ligii 2, dar și data de start a campionatului, probabil 29 august. Sunt șanse foarte mari, în ciuda faptului că nu a retrogradat nimeni și din Liga 3 au promovat 5 echipe, ca noul sezon să conțină același număr de cluburi cum s-a întâmplat și în 2019-2020, adică 20, potrivit gsp.ro

Din Liga 1 n-a mai retrogradat nimeni, iar UTA și FC Argeș au urcat în Liga 1. Apoi, dintre echipele de anul trecut, Daco-Getica și Snagov s-au retras. Celor 16 rămase li s-au adăugat cele 5 din Liga 3, însă una dintre cele 21 are șanse foarte mici să primească licența pentru participarea în al doilea eșalon. E vorba despre Pandurii, care figurează cu datorii în dosarul care se află în analiza Departamentului de licențiere de la Casa Fotbalului.

În plus, nici cei de la Pandurii nu sunt foarte încântați de ideea de a se înscrie într-un campionat în care ar avea de bifat nu mai puțin de 20 de deplasări, ceea ce ar presupune cheltuieli foarte mari.

Deși sunt și alte cluburi, în afară de Pandurii, care și-ar dori o Liga 2 împărțită în două serii, tocmai pentru a nu fi nevoite să susțină deplasări lungi, FRF nu va da curs acestei idei și va rămâne la sistemul clasic, cel cu o singură serie. Care aproape sigur va avea 20 de echipe, iar modul de desfășurare va fi cel normal, fiecare va juca tur-retur cu fiecare.

Cele 20 de chipe: 

Rapid 
Petrolul 
U Cluj 
Farul 
Mioveni 
Turris Tr. Măgurele 
U Craiova 1948 
Metaloglobus 
Gloria Buzău 
Viitorul Târgu Jiu 
Dunărea Călărași 
Ripensia 
CSM Reșița 
Concordia Chiajna 
Csikszereda 
ASU Poli Timișoara 
Aerostar Bacău 
Unirea Slobozia 
CSM Slatina 
Comuna Recea

SISTEM COMPETIȚIONAL

primele două clasate vor promova direct în Liga 1 
ocupantele locurilor 3 și 4 vor susține baraj, tur-retur, cu echipele de pe locurile 13-14 din Liga 1 
ultimele 5 din clasament vor retrograda

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *