Focus

Fram, ursul polar, ajunge pe marile ecrane – VIDEO

După ce Fram, ursul polar, a fost renăscut de o echipă de artiși ilustratori și graficieni într-o serie de cărți de dezvoltare emoțională pentru copii și în animații 3D, acum se pregătește să joace într-un film de lung metraj. Noutatea a fost făcută publică în emisiunea Focus, realizată de Andrei Mareș la NCN.

Ciprian Beldean, manager de proiect, și Adrian Barbu, director artistic, sunt cei doi clujeni care au reușit să transpună poveștile copilăriei cu celebrul urs polar în cărți speciale pentru cei mici și animații 3D de câteva minute. Acum ei țintesc mai sus și au început să se pregătească de realizarea unui film de lung metraj de animație cu „lumea lui Fram”.

Filmul va fi o poveste plină de acțiune și aventură, care urmărește călătoria lui Fram, un urs polar curajos și plin de viață, prin înghețata lume arctică. Cu efecte vizuale impresionante și o poveste captivantă, filmul își propune să aducă publicul mai aproape de frumusețea și fragilitatea naturii, precum și de lupta pentru supraviețuire a animalelor sălbatice din zonele polare.

Conform graficianului Adrian Barbu, pe măsură ce călătoria lui Fram continuă, el își face prieteni noi și se confruntă cu diverse pericole și provocări. Printre acestea se numără o avalanșă puternică, ce îi pune viața în pericol, dar și întâlnirea cu un vânător nemilos.

În timpul aventurilor sale, Fram descoperă și se confruntă și cu schimbările climatice care au loc în regiune, precum topirea ghețarilor și scăderea nivelului de zăpadă. El își dă seama că mediul înconjurător este din ce în ce mai fragil și că animalele sălbatice din regiune sunt din ce în ce mai vulnerabile. Așa că, pe lângă aventurile palpitante ale lui Fram alături de prietenii săi, filmul va transmite și un mesaj puternic despre importanța protejării mediului și a ecosistemelor polare.

Filmul Fram, ursul polar, în manieră modernă, reinterpretată, va fi realizat tot de Deveo Studio, companie de graphic design.

Întregul interviu cu Ciprian Beldean și Adrian Barbu o puteți urmări mai jos.