PubliNews

Finanțare de 5 milioane de euro primită de Grupul TeraPlast de la BERD

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc, a semnat un acord de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare de 5 milioane de euro, pentru dezvoltarea unităților de producție. Investiția vizează Depaco – al doilea cel mai mare jucător de pe piața de învelitori metalice din România, prin brandul Wetterbest.

„Acordul de finanțare este o dovadă a potențialului Grupului și a determinării sale de a se dezvolta. Stabilitatea grupului nostru se reflectă în faptul că am reuşit să atragem un finanţator atât de important precum BERD, prin intermediul căruia vom beneficia de oportunitățile actuale de piață și ne vom pregăti dezvoltarea viitoare. Proiectul Depaco presupune construirea unei noi unități de producție de tip greenfield, cu o capacitate anuală de 10 milioane de metri pătrați de învelitori. Noua fabrică este în linie cu principiile noastre de dezvoltare responsabilă, dar și cu obiectivul de a deveni numărul unu pe piață.”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație al TeraPlast.

Cele 5 milioane de euro reprezintă finanțarea parţială a unui proiect realizat printr-o schemă de ajutor de stat, ce presupune dezvoltarea unei unități noi de producție: spații noi de producție, depozitare și utilaje de producție. Unitatea de producție care urmează să fie dezvoltatăîn cadrul proiectului, va fi construită într-o nouă locație şi va avea o producție anuală cumulată de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă și profile.

Grupul TeraPlast a avut mereu o politică ambițioasă de investiții, acestea ridicându-se la peste 100 milioane de euro în ultimii 10 ani, atât în tehnologie de ultimă generație, cât și în diversificarea portofoliului de produse și extinderea rețelei de distribuție.

 

Despre Grupul TeraPlast

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică (prin brandul Wetterbest). Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP. Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus.

 

Despre BERD

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România. Banca promovează stabilitatea şi diversificarea produselor din sectorul financiar, dezvoltarea infrastructurii, cât şi restructurarea sectorului energetic şi creşterea sustenabilităţii şi eficienţei energetice.

Totalul investiţiilor BERD în România până în prezent se ridică la 8,3 miliarde de euro în aproape 430 de proiecte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *