Un om echilibrat e un om fericit. Nu numai ca nu cunoaste suferintele sau grijile, dar stie si cum sa le trateze atunci cand apar.
O persoana echilibrata priveste lucrurile la adevarata valoare. Ea nu-si minimalizeaza si nici nu-si exagereaza inutil emotiile. Relatiile cu ceilalti sunt calme, ea straluceste, dand si primind simpatie si prietenie. Evident, nu e perfecta, pentru ca totusi nu-i decat un om ca si ceilalti, cu calitati si defecte, dar nu poseda trasaturi de caracter dominante ce o pot face antipatica in ochii apropiatilor.
Un individ echilibrat e intotdeauna dispus sa-i ajute pe ceilalti, indiferent daca acest lucru i se cere sau nu (dar fara sa insiste, pentru ca nu e indiscret). El are nervii tari si poate face fata unei jigniri fara sa-si piarda sangele rece si fara sa dramatizeze. Stie ca nu merita sa dea importanta atacurilor, pentru ca de multe ori izvorasc dintr-o neintelegere, din invidie sau dintr-o proasta educatie.
Din punct de vedere psihanalitic, omul echilibrat apartine tipului “sanatos”; la astfel de persoane, echilibrul dintre Eu (constientul), Supraeu (fundamental simtului moral) si Se (inconstientul) functioneaza perfect. El nu se lasa influentat in mod gresit de tirania constiintei morale, dar nici nu accepta pulsiunile din inconstient sa le impinge pe cai gresite; cu alte cuvinte, sunt indivizi care stiu sa se controleze si sa traga foloase din asta. Acesta este portretul omului echilibrat, caruia am dori cu totii sa ne asemanam.
Dar cum putem sa fim asa atunci cand cadem prada angoasei, anxietatii, tuturor simptomelor care ne indica o nevroza galopanta? In primul rand, trebuie sa nu ne neglijam nevroza. Adica sa ne facem o analiza minutioasa, amintindu-ne de trecut, studiindu-ne visele si comparandu-le dupa sistemul asociatiilor libere si, in sfarsit, identificand cauza care se afla la originea tulburarii psihice de care suferim. Odata detectata respectivea cauza, e relative usor sa-i anihilam agresivitatea.
Ajuns in constiinta, faptul traumatizant isi pierde importanta (si insistam ca vorbim aici despre nevroze care nu sunt datorate unor cauze grave, deoarece in asemnea cazuri interventia psihanalistului e inispensabila). Doar din acest moment putem incepe sa luptam ca sa nu cadem din nou in acelasi greseli.