In vizor

FAKE grosolan! Clujenii, momiți cu o așa-zisă expoziție a artistului Banksy, de care el se dezice în mod oficial. Taxa de intrare: 35 lei

O expoziție a celebrului artist graffiti Banksy care este deschisă în perioada 1 august – 3 noiembrie, în Cluj-Napoca, București și alte câteva orașe importante din întreaga lume s-a dovedit a fi de fapt un fals grosolan. Artistul a anunțat pe site-ul său oficial că acest eveniment a fost organizat fără implicarea lui și fără ca el să aibă cunoștință de această expoziție. Își îndeamnă publicul să trateze această expoziție ca atare.

La Cluj-Napoca și București, evenimentul este organizat de Events și prețul de intrare este de 9.50 de dolari, adică 35 lei. Expoziția a fost anunțată printr-un comunicat de presă, i-a fost dedicat și un site, a avut loc și un vernisaj.

Așadar, clujenii sunt momiți cu o expoziție cu fotografii fake ale lucrărilor lui Banksy, pentru care, CULMEA, trebuie să și plătească.

Expoziția a fost anunțată de organizatori cu multe detalii, chiar și o invitație gratuită, de două persoane, pentru jurnaliștii care vor să participe:

Orașele au, fiecare, ritmul lor. Fundalul sonor specific, propria imagine, puls, respirație, inspirație. Dar și mo(nu)mentele lor banale, în aparență. Le-ai văzut, le-ai simțit? Dacă da, atunci e vremea să îți schimbi perspectiva!

Events te provoacă să redescoperi una dintre cele mai frumoase case ce alcătuiesc peisajul urban al Clujului, Casa Vaida Voevod, prin prisma unei expoziții-eveniment, semnată BANKSY, artistul graffiti care a schimbat definitiv rolul artei stradale, prin lucrările sale cu mesaje revoluționare.

Expoziția “The Art of Banksy”, plecată în 2016 din Istanbul și găzduită la Paris (încă deschisă), Amsterdam, Londra, Roma, Berlin, Tel Aviv, Toronto, Montreal, Milano, cuprinde peste 50 de tablouri, fotografii, șabloane și obiecte 3D. Printre acestea se regăsesc celebrele graffiti “Girl with Balloon – Fata cu balonul”, “Bomb Hugger – Fata care îmbrățișează bomba”, “Police Kids – Copiii polițiști”, “Pulp Fiction” sau “Flower Thrower – Huliganul cu flori”.

Totul va fi completat cu videoclipuri despre viața și creația lui Banksy, precum și de un magazin pop-up, deschis pe toată perioada expoziției.

 “The Art of Banksy” va fi expusă în Casa Vaida Voevod, Piața Ștefan cel Mare, nr. 18 și va putea fi vizitată între 1 august și 3 noiembrie 2019, între orele 12.00 și 22.00.

Despre Banksy

Adorat de milioane de persoane pentru adevărul provocator din mesajele sale, pus la zid de critici pentru exact același lucru, Banksy, cel mai cunoscut artist graffiti din lume, a devenit, potrivit revistei Times, unul dintre cei mai influenți 100 de oameni de pe planetă, cu toate că este, încă, un personaj anonim.

Există nenumărate speculații privind identitatea sa. Se știe cu siguranță faptul că s-a născut în Marea Britanie, în orașul Bristol, dar, în afară de acest lucru, nu se cunoaște nimic cu precizie, deși n-au fost puțini cei care au încercat să descopere omul din spatele faimoasei semnături Banksy.

Între timp, emblematicele sale imagini de street art au ajuns să fie licitate pentru sume fabuloase. Este celebră licitația tabloului realizat după lucrarea sa “Girl with Balloon”, care s-a autodistrus la doar câteva secunde după ce s-a vândut pentru 1,4 milioane de lire sterline.

Lucrările sale fac înconjurul lumii, atât on line, prin milioane de share-uri pe platformele de socializare precum și în realitate, sub formă de expoziții.

Biletele se pot cumpăra atât de la casele de bilete ale Arcului de Triumf și Casei Vaida Voevod, cât și online, de pe Eventim.ro, precum și din rețeaua magazinelor partenere – Vodafone, Telekom, Diverta, Cărturești, Carrefour și benzinăriile OMV. Prețul biletelor este de 35 de lei în timpul săptămânii și 40 de lei în week-end, în timp ce elevii, studenții și pensionarii vor plăti 20 de lei de luni până vineri și 30 de lei sâmbătă și duminică. Copiii care n-au împlinit încă vârsta de 7 ani au intrarea gratuită.

Expoziția este deschisă și în București în interiorul Arcului de Triumf și se va putea vizita începând din 30 iulie și până în 27 octombrie 2019, între orele 12.00 – 22.00.

Așadar fiți pregătiți pentru o nouă perspectivă, vă așteptăm în lumea artei lui Banksy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *