„Eutanasiati-ma!” Asa suna cererea unui cetatean din Turda ieri. Gest disperat in mare masura, dar total nepotrivit si usor teatral. Teatralitatea gestului genereaza spectacol la nivel national si face loc unei licitatii publice. Un grup de la un institut de cercetare din Ploiesti mareste miza si cere eutanasierea in masa. Presa sesizeaza oportunitatea spectacolului si, pe un ton pseudo-revoltat, ne spune cum acest lucru este inadmisibil in secolul XXI.
Un soi de empatie fatarnica afisata de presa, folosind acelasi limbaj de lemn uzat si veninos, ca si in 2010 cand Sobaru s-a aruncat de la balcon in timpul unui discurs al premierului Boc. Daca ai pierdut cateva emisiuni din 2010 despre Sobaru, vezi acum remake-uri din ce in ce mai proaste. Acelasi script plictisitor cu alte guverne si cu alte victime ale politicii. Este cel mai simplu pentru presa sa gaseasca vinovati intre politicieni, in prostii manageri, in coruptia generalizata, dar parca evitand sa gaseasca adevaratii faptuitori, vinovati de situatia in care se afla Romania. Generalizand, presa nu reuseste sa faca decat rau. Vorbind despre guvernul Nastase, guvernul Boc, guvernul Ponta la modul general, creeaza in mintea oamenilor impresia unor vremuri trecute foarte tulburi, ba chiar un fel de teorie a conspiratiei care se naste in mintea oamenilor de rand. Cand vorbeste despre regimuri, presa nu face altceva decat sa legitimizeze guvernarea comunista si te face indirect sa pui in balanta tot ce era atunci cu ce traiesti acum.
In felul acesta se naste tot mai mult in randul societatii nostalgia comunismului, cu tentatia de a uita toate porcariile traite atunci, cu mituri si povesti indulcite si repovestite dupa bunul plac al unei clase de mijloc, care parca nu mai vrea chiar asa de mult libertate si democratie, atata vreme cat asta inseamna sa nu mai fii asistat de stat.
Ce nu reuseste sa vada presa (sau poate nu are curajul) este faptul ca am reusit prin actiunile noastre de zi cu zi sa ne furam tara, sa o distrugem si apoi sa ii cerem sa ne asiste. Muncitorii de la Mechel protesteaza si cer eutanasierea, stiind ca acest lucru nu este posibil, dupa cum chiar ei spun, facandu-se ca nu stiu cum s-a ajuns in aceasta situatie in care combinatul se inchide. Va spun eu in doua cuvinte cam cum stateau lucrurile la Campia-Turzii. Statul a fost nevoit sa vanda combinatul pentru ca nu era profitabil si aducea mai multe pierderi decat beneficii. Noul cumparator a incercat sa il faca profitabil, dar nu a reusit. In acest moment, cumparatorul Mechel vinde combinatul la fier vechi pentru ca acesta este singurul mod in care mai poate recupera bani din investitia facuta.
Niciun investitor din lumea asta nu va face vreo investitie fara ca acest lucru sa ii aduca profituri. Ne mintim singuri cand vorbim despre contractul de privatizare facut prost, despre politicienii corupti si despre alte prostii spuse de pareristi. Ce nu vrem sa vedem este, de fapt, modul in care muncitorii au reusit sa siluiasca fabricile romanesti. De la timpul furat in fiecare zi prin nemunca, la modul general, la munca prost facuta si produsele sustrase in fiecare zi in mod particular. Niciun muncitor de la Campia-Turzii nu se poate lauda cu cinstea si onestitatea lui fata de angajatorul sau fie el statul sau Mechel. In fiecare beci din Campia-Turzii gasesti sute de cutii de electrozi, pe marimi si calitati ca si intr-un adevarat depozit de materiale de sudura. La fel, si in Turda s-a incetatenit atat de mult vanzarea de pahare de sticla pe marginea drumului, incat in acest moment, chiar daca fabrica de sticla nu mai produce, oamenii au simtit ca nu putea fi lasat un gol pe piata de desfacere clandestina si au inceput sa vanda produse din China. Poate si in Campia-Turzii vom asista in cativa ani la acelasi fenomen, dezvoltandu-se o intreaga retea de depozite de materiale de sudura clandestine. Poate asta va salva orasul.
La fel se intampla peste tot, muncitorii distrug prin lene, hotii si munca prost facuta fabricile, negandindu-se ca fiecare minut in care muncesc este parte dintr-un intreg si asta ii face de fapt sa reziste pe piata, atat ei, cat si angajatorul lor. Sunt sigur ca se vor gasi destui care sa imi spuna ca ei nu au furat si nu au absentat nici un minut de la serviciu. Acestora le voi spune ca in momentul in care il vezi pe colegul tau ca face altceva decat trebuie si nu ii spui nimic esti partas cu el la tot ce face gresit.
Este dureros sa vezi ca vremurile s-au schimbat, ca nimeni nu mai este dispus sa isi asume pierderi, ca in momentul in care nu mai esti eficient, esti dat afara, ca in momentul in care iti pierzi locul de munca dupa o varsta, nimeni nu te mai angajaza, dar este imposibil sa fie altfel si pentru a le dovedi asta ii rog sa faca un exercitiu de imaginatie in care rolurile se inverseaza. Atata vreme cat muncitorii nu inteleg faptul ca intre ei si angajator este un parteneriat bazat pe profituri de ambele parti, la unii numindu-se salarii, la altii dividende, nu poate fi vorba de o dezvoltare sanatoasa a economiei. De cate ori ei isi imagineaza ca cineva este obligat sa ii plateasca si sa ii asiste atata vreme cat ei nu muncesc, de atatea ori se insala si se mint. Ajutati de presa isi hranesc imaginatia si isi construiesc teatral protestele, dorindu-si sa creada ca nu ei sunt vinovati, ci contractele de privatizare in care nu se stipuleaza clauze care sa ii protejeze viager in nemunca. Corect ar fi sa se gandeasca cinstit la banul angajatorului ca la banul propriu si sa constientizeze ca inchiderea unei fabrici de catre angajator este identica cu gestul lor de a nu mai veni la munca daca nu sunt platiti. Nu vreau sa iau partea niciunui guvern, ca au si guvernantii pacatele lor destule, dar nu imi doresc sa fiu nici de partea celor care au gresit cel mai mult iar acum sunt nostalgici ai unui sistem care incuraja nemunca.
Iar pentru toate astea cred ca formula corecta de protest era: Eutanasiati-ma, sunt vinovat ca am distrus economia!