In vizor

Drumuri și Poduri SA merge pe pierdere de doi ani consecutiv. În 2017, a fost culmea dezastrului financiar, In 2018, pierderi de 2 milioane de dolari! Nu e problema, Tise, are balta banului public peste!

Societatea Drumuri și Poduri, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, nu a mai avut profit din anul 2016. Dar și atunci profitul a fost în valoare de numai 6.921 lei. Profit mic a avut și în anul 2015: puțin peste 38.000 lei. Cel mai mare plus l-a înregistrat în anul 2010: peste 267.000 lei.

2017 și 2018 au fost anii cei mai slabi din punct de vedere financiar pentru societatea Consiliului Județean. În 2017, a înregistrat o pierdere de 19,6 milioane lei, iar anul trecut, pierderea a fost ceva mai mică, adică 8,7 milioane lei.

Cifra de afaceri declarată anul trecut de societatea Drumuri și Poduri a fost de 32,2 milioane lei, iar în 2017 a fost de 41 milioane lei.

pierderi drumuri si poduri

Din cauza situației financiare dezastruoase, la începutul lunii iunie, muncitorii societății au protestat timp de două ore în curtea instituției. Angajații nu și-au mai primit salariile de două luni. Muncitorii spuneau atunci că toate contractele sunt atribuite firmelor de casă ale Consiliului Județean Cluj și nu se lucrează într-un ritm alert astfel încât să vină și plăți pentru lucrările făcute.

Directorul Societății Drumuri și Poduri SA, Călin Platon le-a promis angajaților că va merge la discuții cu conducerea Consiliului Județean Cluj. Despre situația financiară proastă a acestei societăți, Ziar de Cluj a scris de nenumărate ori. În ciuda faptului că an de an sunt alocate fonduri din bugetul județului pentru redresarea situației, nu s-a schimbat nimic.

La finalul anului trecut, Drumuri și Poduri SA Cluj avea creanțe în sumă de 4.998.652 lei, care reprezintă clienţi neîncasați la 31.12.2018 din lucrări facturate și neîncasate, lucrări în curs de verificare și lucrări facturate pentru care s-a deschis procedura judiciară de recuperare.

Datoriile societăţii la data de 31.12.2018 sunt în valoare de 24.042.465 lei, în scădere față de anul 2017 cu 6.110.859 lei, reprezentând credite bancare pe termen scurt, leasing financiar, garanții reținute de la subantreprenori și asociați, datorii comerciale, datorii în legătură cu personalul și asigurările, datorii în legătură cu bugetul statului.

Societatea Drumuri și Poduri SA înregistra la începutul anului trecut pierderi de 17 milioane de lei. După ce aceste date deveneau publice, administrația județeană mai „investea” 2 milioane de euro în această entitate, tocmai pentru a îndepărta spectrul falimentului. Un business de stat, aflat în pragul insolvenței, a fost salvat printr-o soluție temporară: majorara capitalului social al societății Drumuri și Poduri SA cu peste 8 milioane de lei.

Este interesant faptul că anul trecut, în octombrie, conducerea societății venea în fața conducerii Consiliului Județean cu 10 soluții pentru salvarea firmei. Unde sunt cele 10 soluții? S-au evaporat în cele 8 luni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *