De cum au vrut să „îi atingă” pe magistraţi la bani (să le taie „pensiile speciale”), cum şi-au pierdut independenţa, imparţialitatea şi pofta de muncă. Şi-au făcut zaveră până când decizia s-a amânat mai către februarie la anul, mai pe înţelesul tuturor: se va schimba cândva într-o zi de joi, după Miercurea Ciuc.
Păi, deh, Justiţia subţire, cu cheltuială se ţine. Au trecut vremurile în care dacă aveai nevoie de un judecător dădeai o căutare pe „Mercador” şi-ţi luai magistrat la fix, cu preţuri de „OLX”… vremuri în care judecătorii dădeau sentinţe pe ciocolate, sticle cu pălincă, pe oale „Zepter”, ouă… Era „Dreptate” la preţul corect. Practic, fiecare român ţinea în frigider preţul corect al propriei sale libertăţi.
Au trecut doar câţiva ani de când procurorii DNA ne demonstrau că este foamete mare printre magistraţi (mai ales printre judecători). Poate aţi uitat (eu nu uit) că au fost cazuri în care s-a dat dreptatea pe friptane, chiloței, cherestea și lambriuri. Asta la judecătorii şi tribunale de Provincie. Dar, dacă era proces de „simandicoşi”, proces la Înalta Curte de Casație și Justițe, de exemplu, se putea dispune la fel de ieftin de magistrat cu niște mititei de firmă, un bronzat în Grecia, o plimbărică cu WizzAir-ul. Astfel, potrivit procurorilor, am avut două judecătoare care ar fi primit șpagă (citez): “sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris și București, a achitării unor excursii în străinătate, a unor deplasări cu avionul, dar și sub forma folosinței unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri gen: poșetă, pantofi de la renumite case de modă, haine de blană”. Iar mercurialul aplicării unei corecte Justiții ne spune că pentru dosare de retrocedare mergeau la fix: ouă, găini, ciocolățele – căci magistrații ridicați de către procurorii anticorupție în judeţul Suceava au luat șpagă, citez: “ciocolată, o sticlă cu lichior, găini sau ouă pentru a da soluții favorabile”. Iar pentru a scăpa de acuzația de viol, chiar o parte din ceea ce a creat premisele faptei: o țuiculiță, o atenție, o măslină, un ceas cu cuc, par a fi mita perfectă. Citez: “Cei trei judecători sunt acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual și obținere de foloase necuvenite. Ei au fost puși sub urmărire penală după ce, pentru a-l scăpa de închisoare pe ginerele unei avocate acuzat de viol, ar fi primit mită bani, whisky, păstrăvi și un ceas cu cuc, după cum susțin procurorii anticorupție”. Și o putem ține în enumerări de astfel de exemple până ne închide Consiliul Naţional al Audiovizualului emisiunea, că vorbim „injurios” şi „îndemnăm la revoltă” şi tot nu o să ajungem să explicăm cum de reușește deseori Justiția să ne uimească. De la un blid de linte la blănițe de vulpiță sahariană, de la mititei în cherhana la Periș, la icre negre la Paris și de la o excursie la Băicoi, la sejururi all inculisve în Dubai, de la 5 bani, 10 bani, de pomană, la milioane de euro, judecători, procurori și polițiști au vândut „Dreptatea” de la cei care o aveau, la cei care ofereau prețul corect.
Bani frumoşi primeau şi pe vremea când se pretau la astfel de mizerii – nu au trecut 5 ani de la ultima şpagă adusă la cunoştinţa opiniei publice. Credeţi că numai că au primit nişte bani în plus i-au făcut corecţi pe cei care au dovedit că au potenţial de a fi incorecţi? De ce credeţi că, majoritar, se zbat să nu fie sub control, să nu-i ia la bani mărunţi nimeni când îşi bat joc de dosare şi distrug destine?
Cel mai complet cod legislativ este cunoscut de toată lumea drept Codul lui Hammurabi. A apărut între anii 1792-1750 îHr, anii domniei respectivului rege. Codul conține 282 de legi aplicabile tuturor claselor sociale existente în acel timp. Codul lui Hammurabi a fost preluat de aproape toate civilzațiile Orientului Mijlociu până a pătruns împreună cu Biblia (Vechiul Testament) în lumea creștină, care s-a dezvoltat în Europa după căderea Imperiului Roman. Dintre toate cele 282 de legi aș dori să menționez numai una singură – cea cu numărul 43 (citez): “Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedeşte că a greşit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului și nu i se va permite să mai judece”. Iată „Codul lui Hammurabi” (Amurappi, după cum îl cunosc unii).
Deci, acum 4000 de ani se putea ca un judecător să plătească pentru deciziile sale greșite (voite sau din incompetență), acum în vremuri moderne există scutire – se face grevă, magistrații (mai ales procurorii, achiesați, nedrept ca fiind magistrați – când sunt, de fapt, doar avocații statului!) se răscoală dacă le este verificată munca. Nu se mai răscoală chiar pe față să amenințe ca acum câțiva ani cu proteste radicale – acum au strada la îndemână, să o mintă cât de puțini coruptibili sunt ei, procurorii și cum nu este necesar să li se indice prin lege care le-ar fi răspunderea atunci când din rea-voință și/sau incompetență greșesc. Dacă nu greșesc, de ce le este teamă de o Lege a Răspunderii? Iată o întrebare în contrapartidă cu cea “dacă nu faci nimic rău, de ce ţi-e teamă că îți va fi ascultat telefonul”? Era omenirea cu mult mai civilizată acum 4000 de ani? Bag seamă că da.
Şi, gata!