Doina Popa Zamora este chirurg pediatru, o persoana energica si simpatica, dar si omul in ale carui maini si pricepere sta frecvent viata unui copil. Lucreaza la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca, sectia Chirurgie Pediatrica, este doctorand la UMF Iuliu Hatieganu, dar consulta si in privat.
Ambii parinti au fost medici, insa nu a avut nicio presiune din partea lor pentru a-si alege aceasta cariera. Insa fetitei Doina i se parea firesc, deoarece a vizitat frecvent locurile de munca ale parintilor, care o atrageau.
Recunoaste ca a fost lasata sa faca ce vrea, insa i s-a parut extrem de interesanta activitatea parintilor, care isi povesteau seara, acasa, ce au facut peste zi la clinica. Desi mama a fost reumatolog, iar tatal a avut dubla specializare cardiolog-pneumolog, a tras-o mai mult “actiunea” din sala de operatii.
“Am stiut ca vreau medicina, de copil. De la 6-7 ani. Poate nu am realizat atunci, dar stiam, simteam. A fost o alegere usoara”, marturiseste medicul.
Desi nu e foarte mandra si se fereste sa povesteasca, prima “interventie chirurgicala” a efectuat-o inca de la varsta de 6 ani. Si a fost o interventie “profi”, dupa cum chiar Doina Zamora recunoaste, facuta cu “indicatie” si dezinfectarea zonei.
Doina Zamora a fost un copil nazdravan. Singura la parinti, dar nu rasfatata. Nu si-a dorit frati sau surori, ca sa nu fie nevoita sa imparta ce i se cuvenea. Insa nu are regrete.
Chirurgia generala a fost alegerea initiala a Doinei. A fost marea ei dragoste, insa o intamplare, o coincidenta care a avut loc dupa rezidentiat a facut ca ea sa fie nevoita sa isi aleaga rapid o alta specializare. Ar fi tentat-o ginecologia, insa a avut o revelatie si a ales chirurgia pediatrica. Desi nu stia atunci, a fost cel mai bun lucru care ar fi putut sa i se intample.
Facuse stagiu in facultate si, chiar la inceput, a fost convinsa ca e tot chirurgie generala, doar ca la o scara mai mica. Chiar din prima zi a avut un soc, cand a realizat ca bebelusii nu pot spune ce ii doare. Era un detaliu pe care nu il luase in considerare, insa a observat ca tuturor rezidentilor le era la fel de teama, din aceleasi considerente. Iar primele luni nu au fost deloc usoare.
“Bebelusul plangea. Si trebuia sa-ti dai seama de ce plange. Nici nu poti si nu ai timp sa il investighezi din cap pana in picioare, ca sa te prinzi de ce plange. Sincer zic, in primul an m-am gandit foarte serios sa ma transfer la adulti”, recunoaste Doina Zamora.
A trecut peste teama, a inceput sa ii placa si s-a linistit. A inceput sa dezvolte un simt orientat atat catre micul pacient, dar si catre mama, astfel incat sa descopere, cu ajutorul informatiilor pe care le primea si examinarea plus analizele, care era de fapt problema. Pentru ca nici mamele nu ii inteleg pe bebelusi, oricat de mult le-ar placea sa creada asta.
Acum, dupa ani de experienta, intuitia ii completeaza cunostintele medicale.
Desi e femeie in toata firea, chirurgul nu se sfieste sa se aseze in genunchi pentru a fi la nivelul pacientilor sai, le explica pas cu pas ce face, insa pe limba lor. Si nu i se pare deplasat sa foloseasca diminutive pentru toate substantivele care suporta aceasta forma.
“Toate acestea fac parte din viata mea. “manuta”, “fundita”, “piciorus”, “burtica”. Dar e tare fain. Si dupa ce stai sa constientizezi, realizezi ca unui copil ii dai toata viata. Desi e responsabilitatea mai mare, un copil are toata viata inainte. Nu vine cu nimic. Nu are job, copii, nepoti, sotie. Insa tu ii dai sansa sa ajunga in fiecare din aceste momente ale vietii, sa isi dezvolte o pasiune, sa faca ce isi doreste. Ai o viata intreaga pe maini”, recunoaste chirurgul.
Cei mai mici pacienti care i-au trecut prin maini Doinei au avut o ora-doua. In general, malformatiile care trebuie operate de urgenta se cunosc din sarcina, sunt descoperite prenatal. Iar dupa nastere, sectiile de ginecologie ii trimit pe nou-nascuti la operatie.
Anestezia, “baubaul” parintilor
Chirurgul recunoaste ca cea mai mare temere a parintilor nu este interventia in sine, ci anestezia. Si, de multe ori, desi si-ar dori, nu isi permite sa glumeasca pe acest subiect, pentru a destinde atmosfera. Miturile care circula despre anestezii ar trebui demontate o data pentru totdeauna, pentru binele micilor pacienti.
“Nu se intampla nimic in timpul anesteziei generale, este un medic care monitorizeaza in permanenta situatia, sunt aparate performante in sala, insa se ajunge ca, din cauza dezinformarii, unii parinti care sa ceara interventii cu anestezie locala – mult mai traumatizante pentru un copil. Nu suntem absurzi, pentru o plaga micuta sau cateva fire facem anestezie locala. Dar sunt interventii care chiar necesita acest gen de anestezie, generala. E traumatizant pentru un copilas, care chiar daca nu simte durere, vede atatia oameni cu masti si manusi invartindu-se in jurul lui, aude ce se vorbeste in sala. Anestezia generala face parte din actul medical, suntem o echipa”, puncteaza chirurgul pediatru.
Un rol vital in linistirea parintilor il au si anestezistii, care discuta intotdeauna inainte de interventie cu parintii copilasilor. Iar intalnirea are atat scop informativ, pentru medici, cat si “terapeutic”, pentru parintii “bolnavi de spaima anesteziei”.
Anestezia ramane un baubau, iar chirurgul spera ca aceste temeri nefondate sa dispara in timp, spre binele intregii familii.
Comunicarea, esentiala in relatia medic-pacient-apartinatori
Doctoritei ii plac oamenii informati. Recunoaste ca ii face placere ca un pacient sau parintele sa stie cate ceva despre diagnostic sau interventie, insa recunoaste si ca in mediul online sunt si multe informatii eronate, care pot crea nelinisti sau temeri nefondate.
Tocmai de aceea a ales sa isi consume din timpul liber cu oferirea de consultanta de specialitate absolut gratuit, pentru a le ajuta pe tinerele mame. In plus, si-a facut un blog “dragut”, asa cum ea insasi il caracterizeaza, in care incearca sa explice foarte frumos mai multe interventii chirurgicale frecvente, de la diagnosticare si pana la recuperare.
Desi este un medic experimentat, cu mii de ore petrecute in sala de operatii, un profesionist desavarsit, la Doina Zamora nu prea te poti uita ca la un chirurg. E o sursa de energie si voie-buna, e genul acela de persoana volubila, dar care are o vorba frumoasa pentru oricine si i-ai putea atribui multe adjective frumoase, dar in niciun caz “insensibila si rece”, asa cum sunt etichetati de cele mai multe ori chirurgii.
E constienta ca atunci cand un copil ajunge la spital, in familie nu e un moment de bucurie. Insa incearca sa le distraga parintilor atentia de la drama din suflete, incearca sa reduca din tensiune si sa stabileasca o punte de comunicare, pentru a le face mai usoara asteptarea. Si incearca sa le arate ca e un om care va face tot ce ii sta in putinta pentru a le trata cat mai bine copilul.
“Daca te angrenezi in conflicte, pierzi timp. In defavoare pacientilor. Pierzi timp pentru ca stai sa le raspunzi, sa le argumentezi. Si stai si iti strici toata dispozitia, te enervezi. Multi oameni vin gata montati, negativisti. Se uita urat de cum intra in sala de consultatii. Si am observat ca nu se asteapta la zambete, incurajari. Nu te costa nimic sa zambesti si sa fii amabil. Astfel, demontezi un potential conflict inainte ca acesta sa aiba loc.”
Daca unui om ii explici ce faci, pasii care urmeaza, riscurile, nu ii ascunzi nimic, nu are cum sa te suspecteze ca i-ai ascuns ceva, considera medicul.
Recunoaste ca e o observatie personala, insa chirurgul a sesizat ca toate sincroanele din cadrul stirilor in care apartinatorii acuza medicii de malpraxis contin aceeasi idee: “si nimeni nu a stat de vorba cu noi, nu ne-au spus nimic”. De aceea a hotarat ca, oricat de grea i-ar fi fost garda, chiar daca se simte rau, chiar daca a stat in sala o zi intreaga, sa trateze cu aceeasi atentie si consideratie orice caz, sa le zambeasca oamenilor, sa se poarte frumos cu ei si sa comunice. Sa le explice. Si sa isi asume.
“Sunt cazuri grave, boli care nu se pot trata, interventii cu sanse minime. Si cand te apuci de ele stii ca sansele sunt minime. Nici nu poti sa stai si sa nu faci nimic. Dar trebuie sa iti asumi, sa te duci si sa le spui: “poate n-o sa fie bine”, “sansele sunt mici”, “sansele sunt minime, dar noi facem tot ce putem”. Cand e grav, trebuie sa spui ca e grav, nu sa arunci peste umar un “totul va fi bine”.
De aceea, comunicarea este esentiala. Chiar daca sunt informatii incomode si se poate crea de la inceput o tensiune cu parintii, Doina Zamora nu e dispusa sa ascunda sau sa ofere jumatati de adevar.
Halatul alb a fost inlocuit de personaje animate
Faptul ca medicii au renuntat la halatele albe ii ajuta foarte mult in comunicarea cu micii pacienti. Faptul ca medicii merg spre copii in cadrul Saptamanii Altfel si le explica ca acul nu e chiar asa de mare si intepatura nu doare chiar atat de tare, ca le arata cum functioneaza un perfuzor si le explica cat de bine le face ajuta mult in activitatea din clinica.
Ajuta si faptul ca parintii nu isi mai ameninta copiii cu “iti fac injectie daca nu esti cuminte”, insa schimbarile in bine au aparut inca din ziua in care scortoasele halate albe au fost inlocuite cu personaje animate. Mai mult, personaje la moda.
Doctorita Plusica e doar unul dintre apelativele pe care le aude frecvent, dar trece zilnic prin pielea tuturor personajelor. Recunoaste ca vrea sa isi comande “haine de lucru” cu Star Wars, insa deocamdata se multumeste si cu fluturasi, Mickey Mouse sau pisicute.
Doina Popa Zamora, omul
Cand nu e in spital si nu opereaza, Doina Zamora e sotie si o femeie normala. “Daca vrei sa te certi cu mine, du-ma la mare. Ma agita ingrozitor”. Si zambeste complice. Ii place muntele. O linisteste si ii ofera o senzatie de confort.
Un concediu care i-a fost pe plac a fost unul “patriotic”, in care a reusit sa descopere frumuseti aflate atat de aproape de casa. Excursii de o zi, pe jos sau cu masina, o pensiune draguta pozitionata intr-o zona montana si linistea au fost ingredientele pentru un concediu ideal.
Insa isi doreste sa ajunga si in China. I se pare ca ar putea fi o calatorie in care sa invete, sa se relaxeze, sa traiasca intr-o alta cultura.
Una din cartile care i-au placut enorm este Shogun. Si poate nu neaparat datorita scriiturii in sine, ci datorita amintirii care o leaga de acea carte. A stat ore intregi la coada pentru a pune mana pe ea si a primit-o “la pachet” cu o brosura propagandista si o conserva de stavrid in ulei. “Ca asa se cumparau cartile inainte de Revolutie”, glumeste medicul.
E fan rock. Asculta in masina si acasa. Ii place cel gotic, motiv pentru care a si adoptat acest stil. Care o defineste. Recunoaste ca nu a prea reusit sa ajunga la concerte, insa are in plan o escapada la un festival de gen.
Nu ii place sa gateasca, insa se relaxeaza facand curatenie. Rade si spune ca nu pare normal, insa munca fizica, care nu presupune efort intelectual, ci doar transpiratie o face sa se destinda. Motiv pentru care se si ocupa de o mica gradina, in curtea casei.
Daca ajungeti la sectia de Chirurgie Pediatrica atunci cand e Doina Popa Zamora de garda, asteptati-va la zambete. Si aveti incredere, copilul e pe maini bune.
Mai multe informatii despre activitatea chirurgului pediatru, dar si informatii utile, explicate frumos si pe intelesul tuturor de catre Doina Popa Zamora puteti afla citind blogul sau.