Politica

Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR

Alianța AUR – Neamul Românesc a luat oficial sfârșit. Liderii AUR, Sorin Lavric și Claudiu Târziu, au luat decizia excluderii Dianei Șosoaca, cea mai proeminentă figură venită din partidul lui Ninel Peia. Șosoacă e acuzată de relații mult prea apropiate cu senatorii altor formaţiuni și nerespectarea regulilor în interiorul grupului parlamentar.

Țipete s-au auzit din interiorul grupului parlamentar de la Senat în urma ședinței de plen de astăzi. O voce foarte asemănătoare cu a Dianei Sosoaca spunea că pe ea nimeni nu o conduce și nu îi dă ordine.

Deputatul AUR Dan Tănase a confirmat, miercuri, excluderea din partid a senatoarei Diana Șoșoacă

„Da, din păcate vă confirm. Nu pot să zic că este o veste foarte bună, dar din păcate dna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului când este demnitar al statului român. Dna Șoșoacă înțeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei, poate e mai bine așa. Un senator nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari și să transmită live pe FB, este incompatibil cu statutul de senator AUR. Nu sunt bucuros, nu mă bucură”, a declarat Dan Tănasă.

Senatoarea AUR a participat vineri seara la o petrecere într-un restaurant şi a transmis live pe Facebook toată distracţia. Cel puţin 15 persoane se observă pe filmarea senatoarei care nu respectă regulile impuse de pandemie.

Diana Şoşoacă şi-a început live-ul pe Facebook la orele 21.00, când petrecăreţii s-au ridicat de la mese şi s-au pus pe cântat şi chefuit pe ringul de dans. Ei cântă melodia „Treceţi batalioane, române, Carpaţii” şi se distrează de minune, ignorând orice regulă legată de pandemie.

Nimeni nu poartă mască de protecţie şi nimeni nu respectă distanţarea socială. La un moment dat, Diana Şoşoacă transmite câteva mesaje miilor de admiratori care o urmăresc pe Facebook. „E cazul să vă treziţi odată, e cazul să vă reveniţi la viaţă, viaţa trebuie trăită”

În tot acest timp pe ringul de dans se strâng în jur de 15 persoane care se iau în braţe, dansează şi cântă împreună. Diana Şoşoacă a luat microfonul lăutarului şi a cerut o melodie pentru Raed Arafat: „Vreau să-i facem o dedicaţie domnului Raed Arafat, bagă-i ceva de români”, spune Diana Şoşoacă, moment în care lăutarul începe să cânte melodia „Noi suntem români”.

Prima reacție publică a senatoarei a venit pe pagina de Facebook unde îl acuza pe Sorin Lavric de misoginism, motiv care ar sta in spatele hotărârii de excludere.

Diana Șoșoacă reacționează pe Facebook, după ce a fost exclusă din AUR: ”Misoginism sau „politically correct”?”

”Culmea este ca si reprezentantul AUR in Biroul Permanent, Senatorul Sorin Lavric, a solicitat sa mi se închidă microfonul! Misoginism sau „politically correct”?”, e mesajul Dianei Șoșoacă cu trimitere la momentul în care erau prezentate cazurile de efecte adverse ale vaccinurilor Covid-19 în plenul Senatului.

Ninel Peia, președintele partidului din care face parte Diana Şoşoacă: ”Încă mai aşteptăm ca AUR să revină la gânduri mai bune”

Ninel Peia, preşedintele Partidului Neamul Românesc, din care provine senatoarea Diana Şoşoacă, a declarat miercuri seara, după ce Şoşoacă a fost dată afară din grupul senatorial AUR, că PNR aşteaptă prelungirea protocolului cu AUR, după ce partidul lui George Simion a refuzat acest lucru.

„Doamna Şoşoacă este parlamentar al Partidului Neamul Românesc, ales pe listele AUR, în baza protocolului făcut între Partidul Neamul Românesc şi AUR în data de 20 octomrbrie 2020. Acel protocol a fost valabil până pe data de 7 ianuarie. Urma ca în acel timp să facem un protocol de colaborare parlamentară, care încă nu s-a făcut, refuzând cei de la AUR, din diferite considerene. Încă mai aşteptăm să revină la gânduri mai bune”, a declarat Ninel Peia, pentru STIRIPESURSE.RO.

UPDATE: Pe lângă senatoarea Șoșoacă, un alt parlamentar cu probleme penale a fost exclus din AUR

Deputatul AUR Dan Tănasă a anunțat, miercuri, la B1 TV, că, pe lângă senatoarea Șoșoacă, a mai fost exclus un parlamentar al formațiunii care avea probleme penale.

„Doamna Șoșoacă va părăsi toate funcțiile pr care le deținea din postura de parlamentar AUR.

Am decis să-l excludem și pe deputatul cu probleme penale. Sunt excluderi, nu sunt parlamentari care au fost cumpărați”, a anunțat parlamentarul AUR.

Preşedintele AUR Bihor, Mihai Lasca, ales deputat la alegerile parlamentare, a fost condamnat penal pentru loviri şi judecat pentru constituirea unui grup criminal organizat.

Orădeanul în vârstă de 40 ani, patron al unei firme de pază, a fost trimis în judecată într-un dosar al procurorilor DIICOT pentru constituire de grup criminal organizat care avea ca scop racolarea de persoane afro-asiatice aflate în România şi călăuzirea lor în Ungaria.

În rechizitoriul procurorilor DIICOT sunt citate o serie de discuţii telefonice în care Lasca vorbea cu complicii săi despre „oile ălea negre” sau „mieluşeii ăia negri”, care vor veni „în flux normal” şi în număr mare pentru a fi scoase din ţară, având „vreo şaizeci pe stoc, şaptezeci de miei. Şi după aia mai culeg”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *